Nicolae Popa
Nicolae Popa

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.8/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.9 Nicolae Popa - declaraţie politică intitulată "Referendumul pentru autonomia Ţinutului Secuiesc s-a organizat cu complicitatea statului român!";

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Popa:

Mulţumesc, doamna preşedintă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Văd că moda bileţelelor a atins şi judeţul Harghita. E bine! Până mâine-poimâine, toată ţara.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Referendumul pentru autonomia Ţinutului Secuiesc s-a organizat cu complicitatea statului român!"

Avertismentele lansate anul trecut de Partidul Conservator, care a atenţionat, în repetate rânduri, că minoritatea maghiară pune la cale organizarea unor referendumuri în scopul declarării autonomiei Ţinutului Secuiesc, s-au adeverit în cele din urmă. Declaraţiile de enclavizare ale Ţinutului Secuiesc, demersurile neconstituţionale, antinaţionale şi antistatale, care trebuiau să dea de gândit întregii clase politice, s-au materializat în ultima duminică, odată cu organizarea de referendumuri în mai multe localităţi din judeţele Mureş, Covasna şi Harghita. Doresc să vă reamintesc declaraţia liderului UDMR, în cadrul Adunării secuilor de la Lutiţa, care spunea că "Nici Bucureştiul, nici Budapesta, nici Bruxelles-ul nu vor oferi secuilor o viaţă mai bună, numai maghiarii din Transilvania pot înfăptui acest lucru, prin autonomie". După cum am mai avertizat, principalul artizan al acestor instigări la nerespectarea legilor şi Constituţiei României este însuşi preşedintele UDMR, Markó Béla care, ignorându-şi funcţia de ministru de stat în Guvernul României, a "binecuvântat" autonomia administrativă şi culturală a secuimii.

Partidul Conservator a atras atenţia asupra acestor grave derapaje de la lege în toamna trecută, odată cu depunerea moţiunii simple cu tema "Autonomia teritorială solicitată de vicepremierul Markó Béla, liderul UDMR, sfidează Constituţia României", unde am solicitat demiterea acestuia care, însă, nu s-a mai dezbătut, cu concursul răzgândirii de ultim moment a unor parlamentari PSD. Noi am cerut atunci să nu permitem nimănui să agreseze interesul naţional, să atenteze la suveranitatea şi integritatea teritorială sau să sugereze federalizarea şi o nouă concepţie administrativă, contrară legilor în vigoare.

Deşi Guvernul şi Administraţia Prezidenţială au fost sesizate faţă de încercările extrem de periculoase ale minorităţii maghiare de a proclama autonomia Ţinutului Secuiesc, precum şi de comportamentul şi ieşirile anticonstituţionale ale domnului Marko Bela, niciun român nu a constat niciun fel de atitudine din partea celor abilitaţi să intervină, atât politic, cât şi guvernamental. Acum însă, când situaţia a scăpat de sub control, aşa cum de altfel Partidul Conservator a anticipat, mai toţi liderii politici, în frunte cu Boc, preşedintele Băsescu şi Mircea Geoană, ţipă ca din gură de şarpe că se încalcă Constituţia. Halal să le fie!

Dacă toţi aceşti domni realizau la timp pericolul şi s-ar fi pronunţat pentru dezbaterea moţiunii simple a Partidul Conservator, fără îndoială că nu am mai fi asistat, astăzi, la asemenea referendumuri ruşinoase pentru România integrată în Uniunea Europeană. Partidul Conservator a atras, de asemenea, atenţia că Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc reprezintă un atentat grav la adresa siguranţei naţionale a României, documentul precizând: "Ca expresie a identităţii sale istorice, în scopul asigurării egalităţii de şanse a cetăţenilor şi protecţiei identităţii naţionale maghiare, locuitorii Ţinutului Secuiesc se constituie în comunitate autonomă", şi că "Ţinutul Secuiesc devine o regiune autonomă cu personalitate juridică în cadrul României."

În fapt, statutul prezintă teritoriul regiunii autonome, formată din actualele judeţe Covasna şi Harghita, precum şi scaunul istoric Mureş, care aparţine judeţului Mureş, ca fiind o regiune care are dreptul de decizie şi de gestionare în domeniile care aparţin competenţelor sale specifice, inclusiv exercitarea unei politici proprii regiunii, precum şi cu o autoritate administrativă autonomă, respectiv Consiliul de Autoadministrare. Extrem de grav este şi art. 10 din acest statut, în care se afirmă că "În Ţinutul Secuiesc limba maghiară are acelaşi statut ca şi limba oficială a statului", care intră în contradicţie flagrantă cu art. 13 din Constituţia României, potrivit căruia "În România, limba oficială este limba română".

Partidul Conservator dezavuează lipsa de reacţie de până acum a autorităţilor statului, în frunte cu preşedintele şi premierul, în legătură cu acest caz deosebit de periculos de forţare a autonomiei pe criterii etnice. În loc să se ocupe de escaladările legii din aşa-zisul Ţinut Secuiesc şi să ia măsuri de prevenţie din timp, mai marii ţării au preferat să se bălăcărească reciproc în tot felul de scandaluri, scenarii şi bileţele.

Întrucât autorităţile îndrituite ale statului au fost sesizate, dar nu au reacţionat în nici un fel, Partidul Conservator a cerut, încă din noiembrie anul trecut, directorului Serviciului Român de Informaţii, George Maior, să prezinte în faţa Camerei Deputaţilor situaţia reală cu privire la aceste manifestări antiromâneşti care se perpetuează în aşa-numitul Ţinut Secuiesc, fapt care nu s-a întâmplat, iar acum nu avem decât să ne luăm cu mâinile de cap în faţa acestor manifestări.

Ca o concluzie, situaţia în care ne aflăm astăzi este rezultatul guvernărilor falimentare şi ipocrite în ceea ce priveşte problema românilor şi românismului.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.