Mircia Giurgiu
Mircia Giurgiu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 aprilie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.47/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 aprilie 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.9 Mircia Giurgiu - declaraţie politică intitulată "Abuzurile autorităţilor, la ordinea zilei";

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea deputaţilor fără apartenenţă la un grup parlamentar, domnul deputat Mircia Giurgiu.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircia Giurgiu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este: "Abuzurile autorităţilor - la ordinea zilei".

O să mă refer doar la câteva dintre neregulile care se întâmplă la Cluj-Napoca.

În urma mitingului organizat de către fermierii din România aceştia sunt chemaţi la poliţie mereu, li s-au luat permisele de conducere la tractorişti, sunt ameninţaţi şi tot mereu sunt, într-un fel, supuşi la o, să-i zicem, hărţuială. În aşa fel încât am pregătit această declaraţie politică pe care o s-o depun la Parlament şi o interpelare către ministrul administraţiei şi internelor şi către Ministerul Agriculturii, fiindcă, în acest moment, consider că sunt încălcate drepturile, atât la asociere, cât şi la liberă exprimare.

Vă mulţumesc.

(Declaraţie politică consemnată conform materialului depus la secretariatul de şedinţă.)

"Abuzurile autorităţilor -la ordinea zilei"

Asociaţia Fermierilor Crescători de Bovine din Cluj-Napoca este, cu siguranţă, în opinia multora, lipsită de importanţă, nedemnă de luat în seamă, o organizaţie din care fac parte doar ţărani, oameni fără carte, într-un cuvânt, nişte "amărâţi de la coada vacii", care nu ştiu sau nu au cum să dea din coate pentru a supravieţui într-o "societate modernă" ca a noastră, cu care este evident că oamenii simpli nu pot ţine pasul.

Acesta este mesajul care a fost recepţionat în urma evenimentului care a avut loc la Cluj-Napoca la sfârşitul lunii februarie 2007.

În data de 28 februarie a fost organizată o manifestare sub forma unui marş de protest prin care se dorea soluţionarea problemelor cu care se confruntă fermierii: achitarea subvenţiilor restante pentru anul 2006, autorizarea fermelor care a existat până în 1 decembrie 2006, atât în intravilan, cât şi în extravilan, strategia subvenţionării pentru anul 2007, strategia dezvoltării agricole postaderare, absorbţia fondurilor structurale, eliminarea accizelor din preţul motorinei pentru agricultură, susţinerea investiţiilor pentru respectarea investiţiilor de mediu şi gospodărire a apelor în fermele zootehnice, eliminarea impozitului pe profitul reinvestit.

Primele demersuri în acest sens au fost făcute în data de 20 februarie 2007, când a fost înregistrată la Primăria municipiului Cluj-Napoca o cerere prin care era solicitat avizul favorabil din partea autorităţilor, în vederea organizării marşului de protest. Deşi cererea a fost înregistrată din timp - Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice prevede depunerea solicitării cu cel puţin 3 zile înainte -, atitudinea autorităţilor a fost una de amânare şi tergiversare a soluţionării cererii noastre, astfel încât răspunsul a fost comunicat, mai bine spus înmânat neoficial abia în data de 27 februarie 2007, cu o zi înainte de data anunţată pentru desfăşurarea mitingului!!, cu câteva minute înainte de închiderea programului de relaţii cu publicul, şi aceasta tocmai pentru a pune în imposibilitatea de a mai putea fi formulată vreo obiecţie cu privire la modul soluţionării cererii.

Prin decizia mai sus-menţionată, organizatorii erau anunţaţi că manifestarea nu putea fi avizată favorabil pe traseul solicitat, unul din motive fiind asigurarea desfăşurării traficului rutier în condiţii de siguranţă şi fluenţă.

Astfel, centrul oraşului, tocmai unde se dorea a se ajunge pentru a se face cunoscute problemele din agricultură, a fost exclus din traseu, conform deciziei Primăriei municipiului Cluj-Napoca.

În dimineaţa zilei de 28 februarie 2007, când urma să aibă loc manifestarea, s-a încercat aducerea la cunoştinţa persoanelor abilitate a obiecţiilor organizatorilor cu privire la traseul pe care urma să se desfăşoare marşul, însă din motive necunoscute, aceste persoane nu au fost de găsit.

În aceste condiţii, în timpul manifestării, traseul care fusese indicat nu a fost respectat întocmai. Nerespectarea traseului aprobat a atras aplicarea de sancţiuni clare, dure şi precise.

Ne întrebăm dacă în România se mai respectă drepturile cetăţenilor, şi anume cele de liberă circulaţie, de manifestare publică a nemulţumirilor sau principiul neretroactivităţii legilor.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.