Grigore Crăciunescu
Grigore Crăciunescu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 aprilie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.54/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 aprilie 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.9 Grigore Crăciunescu - declaraţie politică: "Despre eroi şi politică";

 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Grupului parlamentar al PNL este cineva prezent? Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Grigore Crăciunescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

"Despre eroi şi politică"

De Paşte, preşedintele ne-a arătat încă o dată cât de original şi plin de surprize este. Acordarea a 150 de decoraţii, anunţarea demisiei din funcţie în anumite condiţii şi transformarea bisericii în tribună electorală, susţin afirmaţiile anterioare. Din câte ştiu eu, decoraţiile se acordă de obicei la sfârşit de mandat, cu ocazia Zilei Naţionale a României sau fără o ocazie anume, în cazuri cu adevărat excepţionale. Oricum, nu de Paşte.

Nu spun acum că gestul preşedintelui ar fi greşit, dar mă întreb... să aibă oare domnul Traian Băsescu vreo presimţire?

Legat de a doua problemă, şi anume demisia din funcţie după votul din Parlament, eu cred că este un şantaj la adresa parlamentarilor şi de influenţare a votului care va avea loc zilele acestea. Această demisie, dacă va avea lor, şi eu nu cred cest lucru, iar preşedintele va declanşa alegeri prezidenţiale anticipate, unde va candida, nu reprezintă altceva decât satisfacerea unui orgoliu personal prin care să arate cât îl iubeşte poporul.

Realegerea domnului Băsescu nu va rezolva nimic din problemele pe care le au cetăţenii, întrucât programul de guvernare va fi acelaşi, ca, de altfel, şi Guvernul şi Parlamentul. Ce rost ar mai avea alegerile anticipate? Legat de ultimul aspect, şi anume comunicarea cu electoratul, domnul Traian Băsescu este pe cale de a revoluţiona acest domeniu, deoarece domnia sa a mai găsit o cale prin care să ajungă la sufletul alegătorilor. Este vorba de credinţă. Pentru că românii au fost dintotdeauna un popor de oameni credincioşi. În ultima vreme, domnia sa n-a pierdut nicio ocazie de a-şi demonstra pioşenia. A reuşit însă, cu ajutorul omniprezenţilor ziarişti români, să transforme totul într-un spectacol mediatic. Semnificaţiile adânci ale evenimentului respectiv s-au pierdut pe drum.

Dacă m gândesc bine, cel care a venit cu această descoperire este altul, un politician care s-a declarat gata să continue opera marelui său prieten Traian Băsescu, gata să preia lupta cu balaurul în cazul în care acesta ar cădea învins de hidra corupţiei care vrea să înghită sărmana ţărişoară.

Asistăm oare la o schimbare de roluri? Să fie oare domnul Traian Băsescu noul "războinic al luminii"? Tot ce se poate, pentru că locul a rămas liber după ce Gigi Becali s-a transformat în principe. Preşedintele, probabil, obosit de tot răul din jurul lui, îşi caută alinarea în religie, se reîntoarce la una dintre valorile oamenilor din popor. Oricum, conform tuturor sondajelor, Biserica se află pe primul loc în topul încrederii românilor.

N-aş vrea să mă înţelegeţi greşit. Fiecare om are nevoie de valori spirituale, dar cred că este prima dată, de la revoluţie încoace, când un preşedinte al României expune ostentativ profunde sentimente religioase şi transformă amvonul într-o tribună electorală.

Spuneam mai devreme că preşedintele Traian Băsescu nu pierde aproape nicio ocazie de a se afla în mijlocul mulţimii. Se pare însă că i-a scăpat un mic amănunt. De ce nu l-am văzut, oare, niciodată pe domnul preşedinte la piaţă? Acolo sunt, uneori, mult mai mulţi oameni ca la biserică...

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.