Dezbateri parlamentare

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Problemele persoanelor cu dizabilităţi"

Persoanele cu dizabilităţi beneficiază, în principal, de anumite drepturi şi facilităţi, în conformitate cu Legea nr.448 din 6 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Această lege are multe omisiuni, face diferenţe între persoanele cu handicap în funcţie de vârstă şi deficienţa cauzatoare de handicap, nu elimină barierele existente şi nu previne apariţia altor bariere, cu care se pot confrunta persoanele cu dizabilităţi: educaţionale, acces la bunuri şi servicii, locuri de muncă, viaţă independentă etc.

Deşi politicile naţionale au început să prevadă nevoia de dialog social, de colaborare şi de abordare integratoare în problemele care privesc persoanele cu dizabilităţi, în fapt, în fiecare sector social, problemele persoanelor cu dizabilităţi sunt tratate separat, uneori chiar evitate ori ignorate. Schimbările promovate, la nivelul autorităţilor şi instituţiilor care se ocupă de problematica persoanelor cu dizabilităţi, nu sunt suficiente pentru a determina o schimbare în viaţa persoanelor cu dizabilităţi, care nu sunt încă respectate ca persoane cu drepturi egale şi nu li se recunoaşte, pe deplin, valoarea şi demnitatea umană.

În acest moment, în România, persoana cu dizabilităţi se confruntă cu o serie de handicapuri create de societate. Drepturile fundamentale sunt încălcate, nu prin modul în care sunt formulate şi stipulate în legislaţie, ci prin imposibilitatea de a avea acces real la ele. Persoanele cu dizabilităţi constituie un grup defavorizat, marginalizat şi, nu de puţine ori, supus discriminării. Persoanele cu dizabilităţi nu au încă o voce adecvată la nivelul proiectării politicilor sociale şi nu li se acordă încă locul cuvenit, ca participanţi şi decidenţi în elaborarea strategiilor de dezvoltare ale societăţii. Ele fie nu sunt consultate, fie nu li se acceptă sau nu li se integrează punctele de vedere, fie nu sunt informate deloc.

Legislaţia românească actuală nu este în concordanţă cu Directiva nr.192/C.E. privind nediscriminarea la locul de muncă. Legislaţia actuală nu este comprehensivă, ea nu intervine în toate etapele de la apariţia şi depistarea deficienţei şi nici în domeniile vieţii sociale, pentru a favoriza egalitatea şanselor pentru persoanele cu dizabilităţi şi includerea lor în societate. Măsurile de protecţie specială: prevenirea, tratamentul, readaptarea, învăţământul, instruirea şi integrarea socială sunt doar enunţate şi nu se creează mecanismele necesare pentru ca acestea să devină funcţionale. Politica în domeniul handicapului nu este coerentă, fiind bazată încă pe un model medical al handicapului şi nu se concentrează asupra egalităţii şanselor prin crearea independenţei şi autodeterminării persoanelor cu handicap.

Anul 2010 trebuie să reprezinte ocazia de a acorda persoanelor cu dizabilităţi, familiilor şi asociaţiilor acestora, precum şi celor care le susţin cauza, un scop nou, mai extins, în plan politic şi social, la toate nivelurile societăţii, pentru a angaja la dialog autorităţile statului român şi structurile comunităţii internaţionale, pentru a le implica în luarea deciziilor şi pentru a face paşi înainte în direcţia realizării obiectivelor de egalitate şi incluziune. Nu consider măsura guvernului de a impozita indemnizaţiile de handicap o măsură bună, cu atât mai mult cu cât, şi aşa, ei trăiesc de pe o zi pe alta.

Principala cerinţă pentru a promova, în modul cel mai eficient, şansele egale şi participarea socială a persoanelor cu dizabilităţi este realizarea unei alianţe puternice între autorităţile publice şi organizaţiile neguvernamentale reprezentative. Este nevoie şi de coerenţă legislativă pentru a se pune de acord toate prevederile legale, pentru a se asigura posibilitatea administrării integrate a politicilor naţionale şi locale în domeniu.

Trebuie intervenit imediat în stoparea marginalizării persoanelor cu dizabilităţi şi susţinerea acestora în dorinţa lor de a fi egali cu toţi cetăţenii acestei ţări.