Dezbateri parlamentare

Domnul Filip Georgescu:

Criza economică pe care, de la o zi la alta, o simţim tot mai dramatic, n-a ocolit nici satul românesc, deşi în mediul rural oamenii nu trăiesc sub spaima ratelor la creditele bancare sau imobiliare, iar ţăranii nu sunt ameninţaţi de spectrul şomajului ori de îngheţarea veniturilor, şi aşa aproape inexistente sau întâmplătoare.

La sate, criza intră în milioane de case prin care, de ani şi ani, şuieră vântul sărăciei. Populaţia rurală a României se află într-o situaţie disperată, aşa cum era în urmă cu un secol, în vremea marilor răscoale. Cel puţin jumătate dintre săteni trăiesc într-o sărăcie extremă. Un ţăran câştigă în medie de şapte ori mai puţin decât un lucrător din oricare alt domeniu de activitate. Agricultorii români au primit cele mai mici subvenţii din UE şi acelea cu mare întârziere. Sprijinul acordat de stat a fost întotdeauna palid, iar, din acest an, devine iluzoriu. Preţul la motorină pentru tractoare concurează cu cel al benzinei pentru autoturismele de lux şi tot atât de greu de suportat sunt costurile lucrărilor de irigare şi recoltare.

Lipsiţi de pieţe agroalimentare funcţionale, ţăranii sunt siliţi, sub presiunea monopolului instituit de concurenţa mafiotă, să-şi vândă produsele pe nimica toată, nemaiputând să-şi asigure veniturile necesare pentru reluarea procesului de producţie necesar viitoarei recolte. Pe lângă toate acestea, ţăranii trebuie să suporte, ca toţi cetăţenii ţării, impozite şi taxe extrem de apăsătoare, România fiind campioană absolută a Uniunii Europene în privinţa fiscalităţii.

Şi ca tacâmul suferinţei să fie complet, autorităţile statului preconizează un nou bir, pe care ar urma să-l plătească cei ce nu îşi cultivă pământul. Aşa cum afirmă ministrul de Finanţe din acest an, circa 500.000 de oameni care îşi lasă ogoarele pârloagă vor fi obligaţi să plătească o penalitate, o nouă "fonciere", cum ar spune Moromete, eroul scriitorului Marin Preda. La prima vedere, ideea vistiernicului-şef al ţării nu pare neavenită. Să laşi pârloagă două milioane de hectare, adică să scoţi din circuitul agricol circa 20% din suprafaţa arabilă a ţării este o adevărată crimă. Dacă Ceauşescu, dictatorul care pretindea că până şi cei 50-100 de metri pătraţi din jurul casei să fie cultivaţi, ar învia din mormânt şi s-ar confrunta cu o pârloagă de două milioane de hectare, cu siguranţă că ar muri subit, a doua oară.

Mentalitatea de a nu-ţi cultiva peticul de pământ de care dispui şi care, în ultimă instanţă, face parte integrantă din marea tarla a ţării, este condamnată nu doar de Armenia, ţară cu reduse resurse de teren arabil, care pregăteşte acum o lege în Parlament pentru a-l obliga pe ţăran să exploateze corect ogorul, dar şi de Argentina, o ţară cu zeci de milioane de hectare de teren agricol. Poate de aceea, ministrul de finanţe, domnul Sebastian Vlădescu, reluând o idee a preşedintelui Băsescu, se declară nu doar un partizan ferm al impozitului agricol, dar şi al introducerii unei penalităţi pentru cei care nu exploatează pământul pe care-l deţin. În demersul său, ministrul de finanţe porneşte de la exemplul celorlalte ţări comunitare din Europa Occidentală, în cadrul cărora este preţuită fiecare pală de pământ. Dimpotrivă, acolo, fermierii încalcă o altă lege, aceea care impune obligaţia ca pe o anumită perioadă de timp (maximum trei ani) terenul să rămână nelucrat pentru a-şi reface fertilitatea.

Reîntorcându-ne pe terenurile pârloagă de la noi, trebuie să spunem că mulţi dintre cei care nu-şi cultivă pământul sunt "ţărani" care au devenit proprietari agricoli cu japca, la marea lovitură a destrămării CAP-urilor şi IAS-urilor, trăiesc şi muncesc la oraş, nu-şi ară, nu-şi însămânţează terenurile, dar încasează ajutoare de la stat. Ca atare, credem că se impune o măsură eficientă care să înlăture pârloaga şi să lărgească suprafaţa cultivată a ţării.

Nu credem însă că domnul ministru Vlădescu este animat în prea mare măsură de o asemenea cerinţă, cât mai degrabă de dorinţa expresă de a aduna cât mai mulţi bani la buget. În primul rând, ar trebui văzut de ce nu-şi cultivă oamenii pământul. Cu siguranţă că mii, poate zeci de mii de ţărani bătrâni nu mai pot să iasă pe câmp. În cele mai multe cazuri, cei ce nu îşi mai exploatează ogoarele sunt săteni care nu au plug, unelte agricole şi vite de muncă şi nici bani ca să poată apela la cei care le-ar putea oferi tractoare. Crede domnul ministru că aceşti ţărani sau bătrâni, penalizaţi pentru terenurile nelucrate, vor ieşi a doua zi pe câmp? Dimpotrivă, impozitul se va dovedi o nouă măsură represivă, de esenţă totalitaristă, de a-i sili să-şi vândă parcelele de pământ, care în mod sigur vor intra în mâinile speculanţilor şi mafioţilor. Reconstruirea marii proprietăţi agricole trebuie realizată pe temeiul economiei de piaţă şi nu cu teroarea la care au apelat comuniştii. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere faptul că toţi cei 500.000 de "pârlogari" plătesc anual un impozit pentru proprietăţile lor funciare, impozit cuprins între 36 şi 43 lei pentru fiecare din cele două milioane de hectare.

Singura măsură eficientă pentru a-i determina pe ţărani să-şi cultive ogoarele este ajutorarea lor, prin scăderea preţurilor la motorină, irigaţii, prin credite avantajoase, prin sprijinul pentru valorificarea în mod convenabil a produselor agricole. Totodată, ar trebui combătută drastic concepţia unor aşa-zişi specialişti care consideră că trebuie să producem atât cât este nevoie pentru consumul intern. O asemenea optică bizară s-a dovedit nefavorabilă în negocierile cu Uniunea Europeană referitoare la producţia noastră de cereale, care a rămas la un nivel redus.

Un impozit suplimentar, preconizat de Ministerul de Finanţe, n-ar face decât să apese şi să ruineze milioane de ţărani, care ar fi siliţi să-şi lase casele, ogoarele şi satele şi să rătăcească disperaţi pe drumurile Europei şi ale lumii.