Dezbateri parlamentare

Domnul Iulian Vladu:

"Reprezintă revizuirea Constituţiei un interes politic sau unul naţional?"

Voi încerca, în linii generale, să aduc în discuţie modificările propuse în proiectul de revizuire a Constituţiei, iniţiat de către membrii Uniunii Social-Liberale, o majoritate care a câştigat votul de încredere al cetăţenilor într-o proporţie covârşitoare.

Se spune că fiecare popor are Constituţia pe care o merită, în plus, are conducătorii pe care-i merită şi pe care-i desemnează să îi reprezinte la cel mai înalt nivel interesele, poporul fiind deţinătorul puterii suverane. În fapt, Constituţia este temelia unui stat, orice stat având, prin însăşi existenţa sa, o organizare, o Constituţie.

Constituţia reprezintă temelia statului modern, cuprinde principiile generale de drept care condiţionează întreg sistemul juridic, politic, stabileşte regulile de organizare şi de funcţionare ale statului, şi totodată drepturile şi libertăţile publice. Aşadar, pe lângă caracterul politic al Constituţiei, întâlnim şi caracterul normativ al dispoziţiilor constituţionale ca şi condiţii de fond, care reprezintă substanţa Constituţiei. În plus, Constituţia întruneşte şi două elemente de formă prin care sunt reglementate juridic raporturile sociale, precum şi libertăţile şi drepturile publice, fiind legea supremă de care legăm naşterea, funcţionarea, organizarea şi durata de viaţă a instituţiilor publice, temelia juridică din care îşi trag esenţa toate celelalte acte normative.

Reprezintă oare noul proiect de modificare a Constituţiei interesul naţional? În ce măsură discutăm despre un interes politic conjunctural, de moment, al majorităţii care conduce astăzi România?

Proiectul care a reieşit din cadrul grupului de lucru al Comisiei de revizuire a Constituţiei condusă fiind de preşedintele Senatului este ceea ce se doreşte a fi noua Constituţie a României, care va modifica actuala Constituţie revizuită în 2003 (o revizuire importantă, care a reprezentat preambulul aderării ţării noastre la structurile europene), pentru a lua în discuţie şi a pune în aplicare voinţa supremă în stat, a poporului român, exprimată prin referendumul organizat în anul 2009 (prin care poporul a votat, într-o proporţie covârşitoare, pentru Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300), precum şi pentru un interes care se doreşte a fi naţional, şi anume regionalizarea, un proiect susţinut cu tărie de actualul Executiv, inclusiv de majoritatea parlamentară.

Proiectul regionalizării, despre care se precizează ca fiind necesar dezvoltării statului român, nu întruneşte însă consensul putere-opoziţie, aşa cum nu întruneşte consensul întregii clase politice nici punerea în acord a noii Constituţii cu rezultatul referendumului din 2009.

Recent, Curtea Constituţionale a României a aprobat cererea de neconstituţionalitate invocată de către parlamentarii din opoziţie în ceea ce priveşte proiectul regionalizării, decizia de neconstituţionalitate întrunind votul tuturor membrilor Curţii. Totodată, Curtea Constituţională a analizat noua Constituţie, iar judecătorii au găsit nu mai puţin de 26 de elemente de neconstituţionalitate. De asemenea, Curtea Constituţională solicită Parlamentului eliminarea a 15 modificări propuse pentru noua Constituţie, precum şi reformularea altor 29 de modificări din proiectul noii Constituţii.

În ceea ce priveşte al doilea "interes" în vederea modificării Constituţiei, şi anume punerea în acord cu voinţa suverană a poporului român, şi anume 300 de parlamentari şi Parlament unicameral, fără să iau în discuţie avantajele sau dezavantajele pe care un astfel de sistem le presupune, aduc în atenţie doar modul în care parlamentarii, adică reprezentanţii poporului, au decis să "încalce" voinţa celor care i-au trimis în Parlament, într-o manieră de neacceptat, în opinia mea, pentru ceea ce înseamnă responsabilitate şi profesionalism. Aşadar, în vederea unei "amăgiri" cu privire la numărul aleşilor în forul legislativ suprem al tării, membrii Comisiei de revizuire a Constituţiei au decis să introducă un articol prin care se doreşte a împăca voinţa suverană. Astfel, art.62 stipulează că "numărul deputaţilor nu poate fi mai mare de 300". Dar se precizează că "la acest număr se adaugă reprezentanţii minorităţilor naţionale". Aşadar, ceea ce se doreşte a fi un ansamblu clar, concis de norme de drept, rămâne la stadiul de teorie, din cauza unor interese meschine, de moment, şi a unei încercări nereuşite de a "mima" respectarea voinţei cetăţenilor. Putem întelege oare că membrii acestei Comisii nu fac diferenţa între cele doua exprimări "numărul parlamentarilor care să nu depaşească 300" şi "numărul deputaţilor"? În plus, dacă numărul deputaţilor nu poate fi mai mare de 300, cum se adaugă reprezentanţii minorităţilor?

O simplă lectură a proiectului de revizuire ne atrage atenţia asupra câtorva inadvertenţe, cee ce ne poate duce cu gândul la lipsa de interes sau de atenţie pe care membrii Comisiei a acordat-o actului fundamental suprem al ţării, precum şi la interesul de a modifica raporturile între instituţiile fundamentale ale statului, dar într-o manieră neprofesionistă.

Aşadar, la art.64 alin (1) se precizează că "orice persoană de drept public, persoană fizică sau juridică privată, are obligaţia de a se prezenta direct sau prin reprezentant legal în faţa unei comisii parlamentare în baza unei invitaţii scrise primite". Oare de când au membrii Parlamentului această prerogativă de a chema cetăţenii, şi pentru ce anume? De ce au cetăţenii obligaţia de a se prezenta? Dacă nu se prezintă, ce urmează a se întâmpla?

Observăm cum cei care propun modificarea Constituţiei îşi arogă drepturi şi prerogative de nestăvilit. Astfel, la art.67 se prevede că Senatul şi Camera Deputaţilor verifică respectarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii în cadrul Uniunii Europene. Mă întreb dacă Parlamentul României are această competenţă de a verifica respectarea principiului subsidiarităţii în întreaga Uniune Europeană?

În ceea ce priveşte suspendarea Parlamentului, art 89 prevede că "Preşedintele dizolvă Parlamentul dacă o hotărâre în acest sens este adoptată de două treimi dintre membrii fiecărei Camere". Adică depinde de dorinţa Parlamentului posibilitatea de a se autodizolva. În plus, ce se întâmplă dacă numai o Cameră adoptă hotărârea? Prin urmare, se observă cum membrii Parlamentului încearcă să preia multe dintre prerogativele instituţiei prezindenţiale. În ceea ce priveşte organizarea unui referendum, formularea este cel puţin la fel de ambiguă. Aşadar, deşi Preşedintele are prerogativa iniţierii referendumului, aceasta trebuie aprobată de către Parlament. Prin urmare, pe căi "ocolite", Parlamentul devine instituţia care iniţiaza sau nu referendumul.

Totodată, "suspendarea din funţie a unui membru al Guvernului pentru care s-a cerut urmărirea penală e de competenţa Parlamentului şi se decide în şedinţa comună a celor două Camere". Aşadar, Preşedintele numeşte membrii Guvernului, Parlamentul doar aprobă programul şi lista de guvernare, dar îşi arogă dreptul de a decide suspendarea sau nu a unui membru al Guvernului.

În fapt, deşi forma de guvernământ a statului român este republică semiprezidenţială, potrivit noului proiect de revizuire, puterea legislativă e reprezentantă de Parlament, puterea executivă de Guvern, administraţia central şi locală, iar cea judecătorească de Înalta Curte şi celelalte instanţe. Unde se află instituţia prezidenţială? Sistemul constituţional românesc a prevăzut un executiv bicefal sau dualist, "constituit din două organisme distinct, unul unipersonal iar altul colegial, fiecare având anumite prerogative pe care le exercită separate unul de celălalt".

Putem discuta, în acest sens, despre interese partizane, de moment, ale unei majorităţi care se află la guvernare provizoriu, care se gândeşte la crearea sau consolidarea unor prerogative pentru anumite persoane, şi mai puţin la interesul naţional? Putem aprecia noul proiect de revizuire a Constituţiei ca reprezentând un interes politic mai degreabă decât unul naţional? Putem considera că acest act politico-juridic îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă clar precizate de teoria constituţională? Au ţinut cont reprezentanţii poporului, implicaţi în modificările propuse prin proiectul de revizuire, de formalismul vocabularului constituţional, acordând atenţie exprimării, vocabularului şi fiecărei fraze, cuvânt, semn de punctuaţie din noul poiect?

Are nevoie statul român ca parlamentarii şi cei care îndeplinesc autoritatea în stat să-I reprezinte în cel mai înalt grad posibil cu demnitate? Are nevoie poporul român să trimită în Parlament oameni care, nu numai că nu au o pregătire profesională demnă de exercitarea unei asemenea funcţii în stat, dar nu au nicio conduită morală corespunzătoare îndepliniririi autorităţii de stat?

Ce credibilitate au reprezentanţii poporului care nu iau în calcul rezultatul referendumului din 2009 ca expresie a voinţei suverane? În condiţiile în care referendumul iniţiat de şeful statului s-a desfăşurat în condiţiile prevăzute de lege, în condiţiile în care cetăţenii, deţinătorii puterii suverane într-un stat, şi-au exprimat prin vot voinţa de a avea un Parlament unicameral, mă întreb: interesele cui le reprezintă parlamentarii români când nu ţin cont de cei care le-au oferit legitimitate? În fapt, cine doreşte revizuirea Constituţiei? Reiese ea a fi în interesul naţional? Chiar dacă parlamentarii, ca reprezentanţi ai poporului, iau decizia, aceştia având legitimitatea necesară, în ce măsură votul cetăţenilor de aprobare a referendumului este mai puţin important sau legitim decât propunerea parlamentarilor? Este aceasta legitimă, în condiţiile în care vine în dezacord cu interesul manifestat de către cetăţeni prin vot?

În opinia mea, inadvertenţele şi superficialitatea de care parlamentarii USL au dat dovadă în ceea ce priveşte modificările pe care doresc a le aduce Constituţiei, adăugând la aceasta lipsa respectului manifestat faţă de voinţa suverană a poporului, mă determină să cred că putem discuta despre un interes de moment, politic, al unei majoritaţi aflate provizoriu la guvernare.