Călin Potor
Călin Potor

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 mai 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.66/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 mai 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.90 Călin Potor - declaraţie politică: "Candidatul USL la alegerile prezidenţiale rămâne Crin Antonescu";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Călin Potor:

"Candidatul USL la alegerile prezidenţiale rămâne Crin Antonescu"

Nu trece nicio zi fără ca detractori rău-intenţionaţi să nu vorbească în vânt despre ruperea Uniunii Social-Liberale. După cum am mai afirmat pe acest subiect, le doresc celor care "cântă" prohodul USL toate cele bune şi multă sănătate, dar îi anunţ că nu se va întâmpla nimic spectaculos în viitoarea perioadă.

Sunt lucruri absolut fireşti care se petrec în interiorul acestei alianţe, iar renegocierea protocolului USL, care se impune anual, va fi discutată în cadrul unei şedinţe viitoare a Uniunii. De altfel, premierul Ponta şi cel de-al doilea lider al PSD, Liviu Dragnea, au reconfirmat că se vor forma echipe de negociere pentru rediscutarea protocolului Uniunii Social-Liberale. Mă refer la eliminarea din document a unor capitole mai puţin necesare, respectiv cele referitoare la alegeri locale, la alegeri parlamentare, care nu mai sunt în prezent de actualitate. Protocolul nu va fi renegociat însă în sensul candidaturii la prezidenţialele din 2014, candidatul USL rămânând preşedintele PNL, Crin Antonescu, în ciuda multora...

Agitaţia din ultimele zile face, de fapt, un mare bine USL. Partidele componente se vor solidifica după renegocierea protocolului, iar Uniunea, în ansamblul ei, va continua să existe şi să lucreze în interesul românilor. De fapt, cei care vor dispariţia USL nu sunt capabili nici măcar să facă o opoziţie constructivă, să prezinte idei, soluţii şi alternative. Guvernarea portocalie şi-a spus cuvântul cu vârf şi îndesat până nu demult, iar acum îşi continuă demonstraţiile de neputinţă în faţa românilor.