Dezbateri parlamentare

Domnul Marian Ghiveciu:

"Corupţia în România - II"

Întregul act naţional de privatizare, aşa cum a fost conceput el în România, a cuprins în el, ca primă acţiune, una de corupţie. În fostul FPS a existat o corupţie la nivel naţional şi internaţional. Faptele vor fi dovedite numai de istorie sau nu vor putea fi dovedite niciodată.

Oricum, este demonstrat că transferul proprietăţii statului către proprietatea privată, în lipsa unei transparenţe totale, a fost global însoţită de semnificative acte de corupţie. Transferarea unor mari obiective economice româneşti (cimentul, telecomunicaţiile etc.) nu a fost însoţită de transparenţă, legalitatea operaţiunilor fiind de aceeaşi consistenţă ca şi evenimentele din decembrie 1989. Aici mai trebuie subliniat faptul că, pentru elaborarea strategiei de privatizare, au fost consumate milioane sau zeci de milioane de dolari SUA din bugetul ţării sau din surse atrase, PHARE, Banca Mondială etc. Nu toţi banii plătiţi au avut o acoperire legală, pe de o parte, iar, pe altă parte, multe proiecte n-au fost implementate şi, probabil, nu vor fi implementate niciodată.

Clientelismul politic asemănător celui ceauşist (nepotism) a creat o relaţie alterată şi permanentă între proprietatea privată şi putere. Această relaţie s-a manifestat prin aşa-zisele cotizaţii plătite de către foarte numeroase firme private. Cotizaţiile au fost impuse de organele statului, garda financiară, administraţia financiară, poliţie, Oficiul Concurenţei, Oficiul pentru Protecţia Consumatorului etc.

Sistemul bancar românesc a adus poate cele mai mari catastrofe economiei şi societăţii româneşti. Statul român nu a făcut nimic pentru împiedicarea acestei catastrofe a corupţiei.

Astfel, a început o campanie susţinută de creditare fără acoperire a unor firme. S-au creat aşa-numiţii miliardari de carton, cunoscuţi, dar aflaţi şi acum cu toţii în libertate, ca şi majoritatea directorilor de bănci implicaţi. Sunt arhicunoscute cazurile băncilor Dacia Felix, Bancoop, Columna, Bancorex şi altele. Privatizarea băncilor ar fi trebuit să fie o prioritate absolută pentru evitarea fenomenului, demonstrat după privatizare.

Corupţia, în perioada de tranziţie, a cuprins toate sferele de activitate, este prezentă pretutindeni şi este acceptată ca un fenomen "normal" al societăţii româneşti.

Nu există o luptă anticorupţie sinceră, în acest moment, pentru că aceasta se desfăşoară cu complicitatea multor factori ai actualei puteri, deşi acest lucru nu se recunoaşte.

Nu pot spune că primul-ministru sprijină corupţia. Ar fi o gravă eroare din partea mea. Ea, corupţia, se desfăşoară în sfera domniei sale. Sponsorizările, de exemplu, pe care unii miniştri le fac unor firme pentru a obţine anumite avantaje, oare unde pot fi plasate?

Eu închei aici, concluzionând că actul de corupţie nu este mai redus în 2010 faţă de 2009, ci dimpotrivă. El se desfăşoară sub nasul preşedintelui ţării şi al primului-ministru.

Dacă acest lucru nu este recunoscut, lupta anticorupţie nu se poate desfăşura. Rezultatele concrete nu se vor obţine agitând apele tulburi în care aceasta se ascunde şi se manifestă, ci, dimpotrivă, este necesară limpezirea lor.

Numai astfel corupţia şi actorii ei îşi vor pierde consistenţa.