Gigel-Sorinel Ştirbu
Gigel-Sorinel Ştirbu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.111/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.92 Gigel-Sorinel Ştirbu - declaraţie politică intitulată: "Să ascultăm şi să urmăm vocea Academiei Române în ceea ce priveşte proiectul Roşia Montană";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

"Să ascultăm şi să urmăm vocea Academiei Române în ceea ce priveşte proiectul Roşia Montană"

Extrem de controversatul proiect Roşia Montană a inflamat în această toamnă spiritele la cote mult mai înalte decât în anii trecuţi. În parlament poziţiile sunt împărţite, pro sau contra, în stradă sunt demonstraţii mari împotriva exploatării la care participă ONG-urile neafiliate politic, iar în zona Roşiei Montane cei interesaţi orchestrează contrademonstraţii care au drept scop convingerea românilor că demararea exploatării ar urma să rezolve problema locurilor de muncă în România. Această temă este agresiv prezentată şi în miile de spoturi şi clipuri publicitare transmise, cu mici excepţii, în întreaga presă.

Nimic mai fals! Problema locurilor de muncă din România nu îşi va găsi în niciun caz rezolvarea dacă proiectul Roşia Montană primeşte undă verde. Mai mult, dacă proiectul Roşia Montană va demara aşa cum este planificat, nu se rezolvă problema locurilor de muncă nici măcar în zona exploatării! Şi un alt aspect ce nu trebuie omis, beneficiul statului român de pe urma exploatării de la Roşia Montană va fi unul infim, în timp ce pagubele, de orice natură, vor fi majore.

Nu o spun doar eu, care pot fi suspectat de o doză de subiectivism de natură politică, sau protestatarii din stradă, din Bucureşti şi din alte localităţi mari din ţară, ci o afirmă personalităţi care nu pot fi suspectate că ar reprezenta vreun interes personal sau de grup, o afirmă personalităţi cu o pregătire complexă, care nu poate fi pusă la îndoială. Şi nu o afirmă de azi, de ieri, ci de mai bine de 10 ani.

În 2003, preşedintele Academiei Române, domnul Ionel Haiduc, a publicat un studiu întitulat "Proiectul Roşia Montană între riscuri şi beneficii". Este vorba de o analiză pertinentă şi de o viziune clară a ceea ce urma să însemne proiectul Roşia Montană.

"Pentru firma RMGC: În calitatea de acţionar majoritar, după numărul de acţiuni, firma RMGC va obţine 80% din profit. Proiectul fiind realizat într-o zonă declarată defavorizată, firma RMGC beneficiază de scutiri de impozite pe o perioadă de 10 ani şi reduceri la taxele vamale, astfel că va exporta aurul şi argintul extras, practic, la preţul de cost.

Pentru populaţia din zonă: Proiectul creează un număr de locuri de muncă într-o zonă deficitară: 200-550 (unele cu caracter sezonier) în faza de preconstrucţie (1996-2003), 2000 în faza de construcţie (2003-2005) şi 500 în faza operaţională (2005-2022). Acest beneficiu este relativ, fiindcă locurile de muncă sunt totuşi în număr mic, au caracter temporar, iar lucrarea va atrage şi o populaţie venită din alte zone, fie în căutarea unui loc de muncă, fie ca urmare a nevoii de personal calificat şi specializat care nu este disponibil în zonă".

Preşedintele Academiei Române a făcut şi un calcul - este adevărat, la nivelul unei redevenţe de 2%, cât era preconizată atunci, dar nici o eventuală redevenţă de 6% (dacă ea va fi acceptată de compania canadiană) nu schimbă prea mult datele problemei - în privinţa beneficiilor ce ar putea fi înregistrate de statul român şi a ajuns la următoarea concluzie: "daca beneficiile pentru firma RMGC sunt neîndoielnice, rezultă că beneficiile în favoarea statului român şi al comunităţii din zonă sunt minime, nesigure şi discutabile".

După 10 ani de zile, in corpore, Academia Română şi-a exprimat din nou o poziţie oficială privind proiectul Roşia Montană. În documentul care se află pe site-ul prestigioasei instituţii sunt inserate "21 de argumente" prin care "Academia Română şi-a exprimat punctul de vedere în legătură cu proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană, dorind să prevină o eroare cu efecte negative asupra comunităţii, mediului şi vestigiilor arheologice din zonă şi să semnaleze consecinţele riscante pentru statul român".

Mă limitez să prezint doar 4 din cele 21 de argumente ale Academiei Române:

  • Exploatarea proiectată pentru o perioadă de 17-20 ani nu este în interesul naţional (prevedere constituţională), nu reprezintă o soluţie de dezvoltare durabilă şi nu rezolvă problemele sociale şi economice ale zonei, care se vor agrava după încheierea lucrărilor.
  • Nu există garanţia că, la terminarea lucrărilor şi închiderea exploatării, firma investitoare va putea asigura costurile de refacere a mediului, de monitorizare şi de operare în zona calamitată.
  • Se constată lipsuri mari în legătură cu documentele cerute proiectului RMGC. Lipsesc numeroase rapoarte şi studii legate de analiza cost-beneficiu făcută pe baza documentelor UE.
  • Proiectul încalcă o serie de convenţii şi alte elemente ale legislaţiei europene, semnalate anterior. Ţările vecine şi-au exprimat îngrijorarea şi dezacordul cu aceasta exploatare, care ar putea periclita, în viziunea lor, participarea României la unul dintre programele majore ale Europei 2020, "Dunăre-Deltă-Marea Neagră".

Poziţia Academiei Române a fost făcută publică în luna iunie 2013, când subiectul nu se afla în stare de relansare pe agenda Guvernului. Deci nimeni nu poate suspecta pe respectabilii academicieni din România că ar fi fost influenţaţi de ceva sau cineva. Mai mult, este vorba de o reiterare a poziţiei instituţiei din ultimii 10 ani, o poziţie constantă, indiferent de cine s-a aflat la guvernare în România.

Consider că este imperios necesar să ascultăm de vocea acestui arbitru corect şi imparţial care este Academia Română şi să renunţăm la un proiect nesigur şi păgubos pentru România.