Dezbateri parlamentare

Domnul Aurelian Ionescu:

"Legea privind insolvenţa persoanelor fizice - normativ obligatoriu pentru protejarea cetăţeanului şi respectarea reglementărilor europene în domeniu"

În aceste zile, la nivelul Camerei Deputaţilor se discută în sfârşit despre crearea unui cadru legislativ care ar pune normativele româneşti în concordanţă cu cele europene, după 7 ani de restanţe şi întârzieri. Mă refer la legislaţia în domeniul insolvenţei persoanelor fizice, un instrument deosebit de important atât pentru construirea unui sistem economic sănătos şi eficient de către stat, cât şi pentru protecţia persoanelor intrate în incapacitate de plată a creditelor.

Consider că în structura legilor privind insolvenţa trebuie să existe în mod obligatoriu şi reglementări în cazul falimentului personal. În curând, la nivelul Comisiei juridice a Camerei va intra în lucru draftul unui proiect de lege distinct pe această problemă, însă am convingerea că acest sistem financiar ar putea fi implementat mai coerent dacă prevederile legate de insolvenţa persoanelor fizice ar fi parte componentă a noului Cod al insolvenţei, împreună cu normativele privind insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale. S-ar crea astfel un cadru legislativ unitar, care ar putea opera mult mai lejer în mediul financiar naţional şi care s-ar putea armoniza mult mai simplu cu reglementările europene ce ar trebui să funcţioneze în mod imperativ şi în România, ca stat membru UE.

În ceea ce mă priveşte, subscriu ideii exprimate în expunerea de motive la Proiectul de Lege privind insolvenţa persoanelor juridice ajuns în aceste zile la Camera Deputaţilor, în sensul că scopul unui astfel de normativ trebuie să fie acela al asigurării unei duble protecţii - atât a creditorilor ale căror creanţe se încearcă a fi acoperite într-un cadru judiciar adecvat, cât şi a debitorilor de bună-credinţă, a căror reintegrare socială va putea fi corect realizată. Totodată, este esenţial să elaborăm un text de lege cât mai echilibrat, astfel încât să se elimine orice elemente care ar alimenta reticenţa mediului bancar şi chiar a structurilor administraţiei centrale faţă de această "noutate în dreptul românesc a mecanismului de "salvare a unei persoane fizice insolvente", aşa cum numeşte Guvernul măsura intrării în vigoare a unei legi a insolvenţei personale.

Totuşi, un astfel de sistem, care există atât în ţări occidentale cu un sistem economic dezvoltat, cât şi în foste state comuniste aflate în reconstrucţie, trebuie să funcţioneze şi în România, tocmai în scopul creării unui mediu economic solid, în care cetăţenii sunt protejaţi. Practic, dacă firmele beneficiază de avantajul unei perioade de reorganizare pentru reeficientizare, de ce nu ar putea şi o persoană fizică să aibă posibilitatea de a-şi eşalona plata unei datorii pe maximum 5 ani în cadrul unui plan financiar similar? În momentul de faţă, dacă valoarea bunurilor executate silit nu acoperă creditul contractat, debitorul este urmărit de bancă până la stingerea integrală a diferenţei de plată. Un astfel de sistem este împovărător atât pentru contractorii de credite, cât şi pentru băncile ce nu se pot descărca de provizioane decât la închiderea creditelor. Beneficiind însă de o lege a insolvenţei, debitorul persoană fizică va avea la dispoziţie o perioadă de timp în care se poate redresa financiar dispunând de 30% din venituri şi putându-şi plăti 75% din creanţe, astfel încât să fie şters din evidenţele fiscale ale datornicilor. Aşa se va încheia şi procedura păguboasă în care banca urmăreşte la nesfârşit un debitor ca să-şi recupereze banii.

Legea privind insolvenţa persoanelor fizice trebuie să existe în România ca soluţie de evitare a supraîndatorării cetăţenilor şi de rezolvare a problemei creditelor neperformante.

Mai mult decât atât, în contextul aplicării unitare a normativelor europene în cadrul UE, România era obligată să adopte o asemenea lege încă din anul 2007, pentru a elimina tratamentul discriminatoriu aplicat în legislaţia naţională privind insolvenţa între debitorii persoane juridice şi persoane fizice. Paragraful 9 al Regulamentului CE nr.1346/2000 privind procedurile de insolvenţă prevede că normativele în domeniu "ar trebui să se aplice indiferent dacă debitorul este persoană fizică sau juridică, un comerciant sau o persoană particulară".

Dat fiind faptul că nerespectarea de către legislaţia românească a tratamentului identic aplicat debitorilor în procedura de insolvenţă statuat de Regulamentul CE înseamnă încălcarea de către România a clauzelor asumate ca stat membru UE, consider că această lege a insolvenţei persoanelor fizice trebuie să fie formulată, adoptată şi aplicată cu caracter prioritar şi obligatoriu în sistemul financiar românesc.