Liviu-Bogdan Ciucă
Liviu-Bogdan Ciucă

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 decembrie 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 decembrie 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.94 Liviu-Bogdan Ciucă - declaraţie politică: - "Sistemul medical din România";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Sistemul medical din România"

În prezent, în România, există 1,9 medici la mia de locuitori, comparativ cu media de 3,5 la mia de locuitori a celorlalte ţări europene. Din 2007 şi până în prezent, din cei 40.000 de medici cu drept de liberă practică, peste 8000 de specialişti au părăsit ţara, alegând să-şi exercite meseria în spitalele din străinătate.

Astfel, în afara problemelor de sănătate cu care se confruntă pacienţii din România, aceştia trebuie să înfrunte şi deficienţele sistemului sanitar: fonduri insuficiente, acces limitat la tratament, lipsa medicamentelor din spitale, dar şi exodul specialiştilor. Numai în primele luni ale acestui an peste 1.900 de medici au părăsit sistemul medical românesc pentru a lucra în unităţile medicale din Uniunea Europeană.

Situaţia absolvenţilor de medicină este şi mai dificilă, aceştia nu-şi pot găsi un loc de muncă în spitalele din ţară, întrucât posturile au fost blocate prin lege, iar cei care sunt deja încadraţi sunt remuneraţi la un cuantum minim, bani ce nu le sunt suficienţi pentru traiul de zi cu zi.

Consider necesar ca Ministerul Sănătăţii împreună cu factorii de resort să identifice soluţiile necesare pentru rezolvarea de urgenţă a situaţiei medicilor, pentru ca aceştia să rămână pentru a-şi continua activitatea în ţară, aspect deosebit de important în angrenajul sistemului naţional de sănătate.