Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2010
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.26/2010
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2010 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.95 | Vasile Mocanu - declaraţie politică intitulată "Se poate şi aşa"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Se poate şi aşa" Cu doi ani de zile în urmă, mă pronunţam împotriva privatizării Antibiotice - Iaşi prin licitaţie cu strigare. Spuneam atunci că firma ieşeană reprezintă un brand naţional care necesită o atenţie deosebită înainte de a fi vândută. Exista riscul ca noul proprietar să fie interesat mai mult de terenurile foarte scumpe aparţinând întreprinderii decât de continuarea producţiei. În Iaşi, am consemnat destule cazuri în care societăţi cu mii de salariaţi au fost duse în faliment în doar câteva luni de astfel de întreprinzători "strategici". (Remarcaţi ghilimelele!). Astăzi, asemenea celor care şi-au susţinut cu argumente valide punctul de vedere, nu pot decât să remarc faptul că decizia noastră a fost una cât se poate de înţeleaptă. Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi estimează pentru acest an afaceri în urcare cu 9,2%, la 240 milioane lei, şi un profit net de 14,7 milioane lei, mai mare cu 20,7%. Mai mult, în acest an, câştigul mediu lunar al unui angajat va fi mai mare cu circa 6%, de 2.714 lei. Totul ca urmare a aplicării unui plan de măsuri privind reducerea cheltuielilor şi creşterea rentabilităţii. Mai menţionez că, potrivit studiilor de piaţă, Antibiotice a avut anul trecut o cotă de 2,5% din piaţa farmaceutică şi se plasează pe locul 11 în clasamentul companiilor locale de medicamente. Ministerul Sănătăţii deţine 53,02% din acţiunile Antibiotice, iar SIF Oltenia controlează 10,09% din titluri. Ceea ce este şi mai remarcabil este faptul că această creştere are loc în contextul în care întreaga economie ieşeană a suferit o contracţie majoră în anul 2009. Astfel, la indicatorii industriali, judeţul Iaşi a ajuns la 70% faţă de anul anterior, în vreme ce exporturile au scăzut cu aproape 33%. Totodată, şomajul a urcat într-un singur an de la 5,4% la 7,3%, iar numărul pensionarilor a crescut cu 3.600 de persoane. Iată cum atunci când într-o decizie ce face trimitere la economia naţională pui şi ştiinţă, dar şi ceva suflet, rezultatul este cel corect! |



