Dezbateri parlamentare

Domnul Ioan Stan:

Mi se întâmplă pentru prima dată în viaţă să nu mă bucur că am avut dreptate, ba chiar să mă autoincriminez pentru că temerile mele s-au dovedit a fi întemeiate.

Despre ce altceva ar putea fi vorba dacă nu despre Spitalul municipal Fălticeni, obiectiv de importanţă vitală pentru fălticeneni ca şi pentru cei aproape 150.000 de cetăţeni din zonele arondate Fălticeniului pentru servicii medicale specializate.

Am venit numai anul acesta de patru ori în faţa dumneavoastră cu declaraţii pe acest subiect şi am interpelat doi miniştri ai sănătăţii pe aceeaşi temă. La fel s-a întâmplat şi anul trecut şi în anii de dinaintea celor trei mandate de deputat pe care m-am străduit să le duc la îndeplinire.

Am cerut la fiecare Lege a bugetului de stat bani pentru terminarea lucrărilor la spitalul din Fălticeni. Am făcut acelaşi lucru la fiecare rectificare bugetară.

Am fost agresiv şi paşnic, ironic şi condescendent, politicos până la limita suportabilului, uneori brutal, dar întotdeauna animat de dorinţa de a convinge că este amarnic nevoie de acest aşezământ.

Am fost încurajat în demersurile mele de faptul că şi colegii mei din Fălticeni, cei care s-au bucurat de încrederea cetăţenilor şi au devenit consilierii cei mai numeroşi în alcătuirea consiliului local, mă îndemnau să mai încerc o dată şi încă o dată, asigurându-mă că asta se aşteaptă de la noi.

Am reuşit de câteva ori să obţin pentru mult doritul nostru spital anume sume de bani, uneori mai mici, dar alteori acoperitoare pentru punerea în operă a lucrărilor rămase în aşteptare.

Într-o mereu mai greu de suportat aşteptare ce ameninţă, şi sper să nu devină realitate, o permanentă aşteptare!

La începutul acestui an, în luna februarie, mulţumeam domnului Attila Cseke pentru alocarea banilor necesari şi îmi exprimam speranţa ca promisiunea Domniei Sale să nu rămână la nivel de vorbe, având noi podurile caselor pline de aşa marfă!

Şi spre bucuria noastră, vorbele, transformate în resursă financiară, au fost puse în cont la dispoziţia administraţiei locale pentru parcurgerea, etapă cu etapă, a ceea ce s-a dovedit a fi, fără frica de a parafraza, lungul drum al Fălticeniului către spitalul său.

Am mai venit în acest an, până astăzi, de încă trei ori în faţa dumneavoastră, din ce în ce mai îngrijorat, ba chiar cu un sentiment acut al fatalităţii şi imposibilului, şi v-am tot vorbit de faptul de necrezut, dar perfect real, că licitaţiile se tot contestă şi reiau, că nu s-a semnat niciun contract, că nu s-a reuşit cheltuirea a niciunui leu din banii aflaţi în cont la dispoziţia autorităţii locale, dar sub puterea ordonatorului de credite, Ministerul Sănătăţii.

Şi am ajuns în acest mod în luna noiembrie a anului de graţie 2011, an în care chiar am crezut că se va relua construcţia spitalului.

La începutul acestei luni, ministerul a retras jumătate din suma alocată pentru spitalul nostru, rămasă neatinsă în aşteptarea câştigării licitaţiei de către un constructor care să-şi asume edificarea investiţiei.

La sfârşitul aceleiaşi luni în şedinţa ordinară a consiliului local, li s-a cerut consilierilor să aprobe prin vot ceea ce Ministerul Sănătăţii făcuse deja. La o atare absurditate, consilierii PSD, ca şi cei PNL au votat împotrivă, drept pentru care respectivul proiect de hotărâre a căzut. Nu vă puteţi imagina, doamnelor şi domnilor, ce s-a abătut asupra votanţilor cu pricina! Ei au crezut că fac un lucru de bun-simţ, logic şi de atitudine normală.

Au aflat, din media locală scrisă şi televizată, că au votat într-un mod aberant, că sunt nişte oprelişti în calea bunăstării fălticenenilor, că ar trebui să le fie ruşine, chiar aşa, că s-au legat de spitalul din Fălticeni pentru care ei, primar, preşedinte de consiliu judeţean şi alţi vajnici luptători n-au băut şi n-au mâncat, nici în pat nu s-au culcat până nu ne-au umplut de banii necesari.

Şi ca nu cumva să nu priceapă cineva că ei şi numai ei s-au bătut pentru spital, n-am scăpat nici noi, parlamentarii PSD din judeţ, care niciun deget n-am mişcat pentru asta, după cum stă scris în memoria domnului preşedinte al Consiliului judeţean Suceava.

Aşa încât, iată-mă din nou în faţa dumneavoastră, pentru a cincea oară anul acesta, la câteva zile după ce am depus un nou amendament la Legea bugetului de stat şi al asigurărilor sociale cerând bani pentru spitalul din Fălticeni, ca un stimulent pentru memoria domnului pomenit anterior, dar mai ales cu strigătul că vrem şi azi ca întotdeauna spital în oraşul nostru, că n-am face în veci nimic să împiedicăm acest lucru, dar că nu vom accepta să fim trataţi ca o masă fără judecată proprie, care aplaudă şi aprobă ce i se impune!

Şi închei spunând, cu umilinţa creştinului care sunt şi în speranţa Crăciunului care se apropie, Doamne ajută să ne vedem visul cu ochii!