Ionuţ-Cristian Săvoiu
Ionuţ-Cristian Săvoiu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.154/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.95 Ionuţ-Cristian Săvoiu - declaraţie politică având tema "Preşedinte anti-jucător";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Ionuţ-Cristian Săvoiu:

"Preşedinte anti-jucător"

România este, începând de marţi, gazda unui eveniment major din punct de vedere politic şi economic - Forumul Economic şi Comercial China - Europa Centrală şi de Est. Manifestarea este uriaşă cu adevărat prin implicaţiile pe care le propagă. Contribuie la aceasta participanţii de calibru, începând cu premierul chinez Li Keqiang, continuând cu oficiali din guvernele a 16 ţări din Europa Centrală şi de Est, premieri, miniştri, şi peste 1.000 de oameni de afaceri, reprezentanţi ai companiilor private şi de stat.

Poate tocmai acesta e motivul pentru care, consecvent unor atitudini pe valul cărora a făcut carieră, preşedintele Traian Băsescu a ţinut cu tot dinadinsul să ne aducă aminte că are permanent o abordare total neprofesională şi nepoliticoasă faţă de partenerii instituţionali. Căci cum altfel am putea califica o convocare a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în inima Forumului Economic şi Social, tocmai când premierul Victor Ponta avea programate mai multe întâlniri bilaterale cu omologi din Europa Centrală şi de Est?! Ce eclipsă de raţiune să-ţi sugereze că ai putea, astfel, să deviezi (fie şi pentru câteva secunde) atenţia de la un moment esenţial pentru România?!

Trist pentru Traian Băsescu este nu nivelul la care se comportă, cu el ne-am obişnuit, ci faptul că nu înţelege (şi acţionează în consecinţă) că modelul lui (permanent agresiv şi dispreţuitor sau generator de ură) este acoperit zilnic de un altul. Traian Băsescu nu poate pătrunde această realitate şi, în nepoliteţea gesturilor care l-au consacrat, ia decizii de prea multe ori ridicole. Şi face asta cu toate reflectoarele pe el, fără ruşine sau minimă responsabilitate pentru interesul naţional.

În linia acestor gesturi se înscrie convocarea iraţională a CSAT. Şi tot aşa, blocarea descentralizării sau a bugetului. Toate indică un preşedinte care nu are drept reper nici modernizarea statului, nici stabilitatea politică, nici dezvoltarea economică, ci propriul lui joc. Care, în fapt, a devenit un anti-joc. Iar el, Băsescu, din preşedinte-jucător ne convinge că este de fapt un preşedinte anti-jucător.