Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2014
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.115/2014
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2014 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.97 | Cornelia Negruţ - declaraţie politică: "Guvernul Ponta trebuie să-şi ducă crucea până la capăt!"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Guvernul Ponta trebuie să-şi ducă crucea până la capăt!" În mod firesc, preşedintele ales duminică trebuie felicitat, votul fiind o expresie fidelă a dorinţei majorităţii românilor. În acelaşi context însă, consider că Guvernul Victor Ponta trebuie să îşi continue activitatea, deoarece măsurile liberale adoptate în ultima perioadă au fost extrem de benefice pentru viaţa lor de zi cu zi. În ultimii doi ani şi jumătate, Executivul condus de primul-ministru Victor Ponta a reuşit să repare numeroasele nedreptăţi făcute de guvernările anterioare românilor. Cele mai umilitoare au fost tăierile de pensii şi salarii, închiderile de şcoli şi spitale, decizii care încă îi afectează pe oameni, mulţi dintre ei nerevenindu-şi nici acum din situaţiile extrem de dificile prin care au trecut în timpul guvernărilor girate de regimul Băsescu. Actualul Guvern a redat românilor şi salariile, şi pensiile, şi demnitatea care le-au fost luate cu forţa de samavolnicele conduceri anterioare. România este acum stabilă, iar în ultima perioadă au fost luate măsuri cu evidentă amprentă liberală, precum reducerea CAS la angajatori cu 5 procente, creşterea salariului minim pe economie, majorarea şi indexarea anuală a pensiilor, mărirea alocaţiilor de sprijin familial. De asemenea, guvernul condus de Victor Ponta şi sprijinit de majoritatea parlamentară PSD-UNPR-PC-PLR a adoptat decizii privind îmbunătăţirea mediului de afaceri, prin atragerea unor noi investitori străini, încurajarea competitivităţii şi dezvoltării IMM-urilor, stimularea unei concurenţe reale, reducerea TVA la pâine şi produse de panificaţie. Astfel, au fost create premisele ca la sfârşitul acestui an numărul salariaţilor cu contracte de muncă să fie egal cu cel al beneficiarilor de pensii, obiectivul fundamental al Guvernului fiind de a inversa raportul dintre forţa de muncă activă şi pensionari. Egalizarea numărului salariaţilor cu cel al pensionarilor, fapt fără precedent în ultimii ani, a fost posibilă deoarece nu au mai existat valuri de pensionări anticipate şi nici restructurări în administraţie, sănătate şi educaţie. În acest moment, numărul persoanelor cu contracte de muncă este egal cu cel al pensionarilor, circa 5.280.000 persoane din fiecare categorie, în timp ce raportul era, până la învestirea Guvernului Ponta, de 6 milioane de pensionari la 4 milioane de angajaţi. Acestea sunt doar câteva dintre măsurile benefice luate de actualul Guvern pentru îmbunătăţirea vieţii românilor. Sunt sigură că avem nevoie de continuitate în guvernare, iar majoritatea parlamentară actuală va constitui o garanţie considerabilă a faptului că România va cunoaşte o nouă etapă a dezvoltării, deoarece românii trebuie să facă progrese importante din punct de vedere al gradului de bunăstare. Aşa cum a demonstrat până acum, actualul Executiv este îndreptăţit să ia deciziile corecte pentru un viitor luminos al copiilor noştri şi un trai decent al vârstnicilor, pentru a ne recâştiga demnitatea şi respectul atât faţă de noi înşine, cât şi ca naţiune, raportat la celelalte state din Uniunea Europeană. |



