Dezbateri parlamentare

Domnul Constantin Adăscăliţei:

"Pentru susţinerea agriculturii ecologice în România"

Săptămâna trecută, pe 24 februarie a fost sărbătorit Dragobetele, această zi devenind o veritabilă zi a îndrăgostiţilor care vor să îşi sărbătorească româneşte sentimentele pentru persoana iubită. Puţină lume ştie însă că această sărbătoare are rădăcini străvechi pe teritoriul spaţiului carpatic, dinainte chiar de epoca creştină, iar semnificaţia primordială o reprezenta venirea primăverii şi începerea anului agricol.

Cu toţii am susţinut faptul că agricultura românească este un domeniu strategic, iar guvernul a demonstrat prin măsurile sale că a înţeles acest lucru, şi agricultura a devenit o prioritate a actualei coaliţii de guvernare. Ultimii trei ani au adus cu ei creşterea suprafeţelor de teren lucrate, îmbogăţirea parcului tehnologic şi de utilaje, creşterea absorbţiei de fonduri europene şi producţii record, ce au contribuit nemijlocit la creşterea PIB. Astăzi, odată cu începerea campaniei agricole de primăvară, doresc să supun atenţiei dumneavoastră una din nişele importante ale acestui sector, şi anume agricultura ecologică sau, în termeni europeni - "agricultura organică" sau "agricultura biologică."

Acest tip de agricultură este de fapt un sistem de producţie al cărui rol principal este acela de a produce o hrană mai curată, care să nu afecteze organismul uman, în deplină armonie cu mediul înconjurător, care trebuie protejat şi conservat. Conform Codex-ului european, agricultura organică este acel "management de producţie care ameliorează şi promovează sănătatea agro-ecosistemului, biodiversitatea, ciclurile biologice şi activitatea biologică a solurilor." Acelaşi text prevede că se pot utiliza toate metodele agronomice, biologice şi mecanice, însă fără folosirea materialelor sintetice, în speţă orice substanţe chimice destinate protejării sau dopării producţiei agricole.

Îmbrăţişarea acestei filozofii de producţie nu a fost şi nu este uşoară, mai ales că în cei 50 ani de comunism accentul a fost pus pe o producţie cât mai mare, depăşirea planurilor etc., iar de protejarea mediului nici nu se punea problema. Din păcate şi astăzi, când majoritatea terenurilor lucrate sunt arendate, dacă îndemni un mare fermier să lucreze ecologic, îţi va răspunde că datorită concurenţei şi bursei internaţionale de preţuri, care permite o marjă minimă de profit, dumnealui va prefera culturi intensive, modificate genetic, săturate de pesticide şi îngrăşăminte, dar cu producţii duble faţă de culturile prietenoase cu mediul. Un exemplu din practică - 1 hectar de grâu cultivat fără folosirea compuşilor chimici poate produce între 3-3,5 tone, în timp ce prin metoda intensivă producţia ajunge şi la 6 tone. Ce nu realizează însă arendaşii care vor să îşi maximizeze profiturile este că în timp, fauna de microorganisme care fac terenul fertil este distrusă, iar calitatea solului scade până la sterilitate.

Astfel a luat naştere dezbaterea privind obiectivele economice ale agriculturii eco, şi anume să permită un nivel decent de câştiguri celor ce o practică şi nu în ultimul rând să permită o producţie cantitativă suficientă populaţiei care se hrăneşte. Legiuitorul european a gândit pe etape realizarea acestor obiective. Pe termen scurt, prin Politica Agricolă Comună se doreşte ca suprafaţa cultivată bio să depăşească 10% din suprafaţa totală. Prevederile PAC au făcut ca agricultura bio să crească de la an la an, însă avem destule cazuri în UE în care fermierii s-au întors la agricultura convenţională, întrucât cea biologică nu le putea acoperi cheltuielile. De asemenea, sprijinul oferit de stat era insuficient.

Analizând piaţa produselor bio din România, aceasta a avut o creştere de la an la an, însă din păcate doar în cazul exploataţiilor mici şi rareori mijlocii, în general pe legume-fructe, ceaiuri sau plante medicinale. Specialiştii ne declară că avem peste 1 million de hectare de păşune care dacă s-ar certifica ne-ar situa pe unul din primele trei locuri în UE în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată bio. Din această situaţie rezultă clar două probleme: încă nu am convins marii fermieri să practice agricultura ecologică la scară largă, iar a doua - se simte nevoia unor compensaţii mai mari, care să ajute fermierul la acoperirea costurilor de producţie.

Noul PNDR 2014-2020 aduce schimbări pozitive în acest domeniu. Odată cu introducerea unui pachet de sprijin pentru pajiştile certificate ecologic se vor obţine produse animale de calitate, care vor putea fi valorificate corespunzător. Fermierii înregistraţi în sistemul de agricultură ecologică vor primi subvenţii mărite, de exemplu 500 euro/hectar /an pentru legume sau 620 euro/hectar/an pentru livezi.

Îmi doresc, dragi colegi, ca în viitor, performanţa agriculturii noastre să fie apreciată mai mult prin indicatori calitativi şi de protecţie a mediului, şi mai puţin prin indicatori cantitativi, dar dăunători pe termen lung.