Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2014
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.115/2014
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2014 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.99 | Anton Doboş - despre "Revoluţia de catifea a României"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Revoluţia de catifea a României" La un sfert de secol de la decembrie 1989, după o perioadă de zbucium pentru întreaga ţară, iată că duminică noaptea românii au ales o nouă cale, o cale a respectului, a demnităţii şi a corectitudinii, o cale de a opri distrugerea democraţiei. S-a reuşit schimbarea politicii prin votul poporului, s-a ales o cale dreaptă, la propriu şi la figurat! Ziua de 16 noiembrie a arătat părţii stângi a spectrului politic că poporul român se pricepe şi la surprize. Oameni care timp de 25 de ani au votat cu PSD-ul au înţeles că această cale nu duce nicăieri şi că o schimbare de optică şi viziune e singura manieră pentru ca România să iasă din acest cerc vicios şi să între într-unul virtuos. Dar ei nu au fost singurii. Mobilizarea tinerilor să iasă la vot şi să îşi aleagă preşedintele este poate cea mai valoaroasă parte a acestor alegeri, o evoluţie care a arătat că tineretul este responsabil, extrem de puternic şi coagulat în jurul unor valori ferme şi democratice. Au ales un preşedinte în care cred şi care crede, la rândul său, în potenţialul lor Românii din diasporă, oamenii care prin determinarea lor de a-şi exercita dreptul câştigat prin sânge în 1989, au arătat lumii o nouă faţă a României. O faţă dârză, o faţă care crede, o faţă care ştie că are drepturi şi care e dispusă să îndure în frig şi ploaie pentru a-şi face vocea auzită. Mă plec cu respect în faţa miilor de oameni care duminică, în ciuda umilinţei la care au fost supuşi, au rezistat cu stoicism şi nu au renunţat o clipă la dreptul lor. Respectul meu se îndreaptă şi către cei cărora le-a fost furat dreptul la vot şi sper ca cei vinovaţi să fie traşi la răspundere. Toţi cei 6.2 milioane de oameni care l-au votat pe Klaus Iohannis au vrut un nou tip de preşedinte, unul care nu fuge de realitate, nu o poleieşte cu pomeni electorale şi nu se extaziază în faţa baronilor locali care vor să facă legea în ţară. Oportunismul şi minciuna nu mai sunt la căutare în ţara noastră, iar votul de duminică a demonstrat asta din plin, prin evacuarea lui Victor Ponta. Alegerea lui Klaus Iohannis a arătat că inversarea scării de valori pe care a dorit-o PSD-ul a eşuat, la fel şi tentativa sa de a fi un partid-stat care să pună mâna pe toată puterea pentru a defila apoi liniştit cu toţi corupţii la braţ într-o Românie din ce în ce mai sărăcită şi cuprinsă de flagelul nedreptăţilor. Votul de duminică a fost un vot pentru mai multă onestitate, mai multă verticalitate şi civilizaţie şi sunt mândru că Moldova, considerată mult timp fieful PSD-ului, a arătat că obrăznicia, furtul şi minciuna se sancţionează prin vot. Acum va avea în sfârşit şansa pe care cei aflaţi la guvernare i-au furat-o, şansa la o autostradă, la o punte de legătură cu vestul. Acum acest proiect, pus la naftalină până în 2022 de către PSD, are şanse reale de realizare, Guvernul Ponta fiind obligat de votul covârşitor al ieşenilor să reanalizeze Masterplanul şi să prioritizeze construirea autostrăzii est-vest! "Alegerea, şi nu şansa e cea care ne determină destinul", spunea Roosevelt, iar pe 16 noiembrie românii au ales ca ţara noastră să intre pe un făgaş al normalităţii, al bunului-simţ, care promite o schimbare radicală a modului de a face politică, iar avându-l în fruntea ţării pe Klaus Iohannis sunt sigur că aceste direcţii nu sunt doar planuri, ele vor deveni realităţi. |



