Dezbateri parlamentare

Domnul Corneliu Ciontu:

O invit la microfon pe doamna deputat Mihaela Ionescu, se pregăteşte domnul Vasile Moiş. Încercaţi să concentraţi puţin.

Doamna Mihaela Ionescu:

Pentru că suntem în luna iunie, lună care este cunoscută ca fiind sărbătoarea copiilor, intervenţia mea se numeşte "Atenţie la copii!".

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Copiii sunt viitorul ţării. Ei sunt bucuria şi speranţa părinţilor. Ei sunt oglinda în care se reflectă realizările noastre. Ei sunt mai nou, etalonul cu care suntem măsuraţi atunci când vrem să intrăm în organizaţiile europene. Nu numărul maşinilor de lux abia semnalate în cataloage, maşini care sfidează trecătorii oraşelor, nu vilele somptuoase ale noilor îmbogăţiţi, nici privatizările frauduloase de dragul privatizării dovedesc că am atins standardele europene.

Ne supărăm, reacţionăm atunci când o baroneasă ne vorbeşte despre copii instituţionalizaţi. Se vorbeşte mult despre copiii aceştia, precum se vorbeşte şi ici şi colo despre copii superdotaţi, pentru că ei sunt exemple, prima categorie, copiii instituţionalizaţi, de disfuncţionalitate a instituţiilor sau respectiv, cei superdotaţi, de atenţie deosebită a unor şcoli de artă sau a unor profesori eminenţi.

Nimeni nu vorbeşte despre ceilalţi copii, cei care sunt în pragul de a deveni copii ai străzii. Ei nu pot intra în categoria copiilor cu rezultate excepţionale, pentru că drumul le este barat de sărăcie.

Audienţele în cadrul birourilor parlamentare, vizitele în teritoriu, ne pun faţă în faţă cu tot mai multe cazuri de familii numeroase, ai căror susţinători au devenit şomeri, independent de voinţa lor.

Este vorba de famili cu 5-7 copii, care până în 1989 au locuit în apartamente de bloc repartizate de întreprinderi. Aceste familii au reuşit, în multe cazuri, să-şi cumpere apartamentele în perioada 1990 – 1995.

Pe aceşti oameni nu i-a întrebat nimeni atunci când s-a devalorizat dolarul sau s-a scumpit energia electrică, căldura, apa, taxele comunale. Aceşti oameni şi copiii lor abia dacă mai pot mânca dar nu pot, de circa 3 ani, să-şi mai achite datoriile. Nimănui nu-i pasă; s-au făcut promisiuni electorale de ştergere sau de uşurare a datoriilor. Rezultatul: tot mai mulţi sunt obligaţi să-şi vândă apartamentele, pentru că pot avea până la 50 de milioane lei datorii la întreţinere.

Dar copiii ce vină au? Ce vor face aceste familii cu copiii lor? Nu există altă soluţie decât instituţionalizarea lor sau scoaterea lor în stradă, la cerşit.

Am văzut la Iaşi, acum trei zile, o fetiţă provenită dintr-o familie de şomeri leşinând în public la un spectacol, pentru că nu mâncase de câteva zile. A fost dusă de urgenţă cu salvarea la spital, unde poate va primi o cană de lapte.

Posturile de televiziune ne arată, aproape zilnic, cazuri de maltratare a copiilor de către părinţii lor, exasperaţi că pruncii plâng de foame, cazuri de copii care mor de inaniţie şi anemie. Nu spectacolele festiviste cu ocazia Zilei copilului, ci măsuri ferme şi imediate pentru ajutorarea familiilor cu mulţi copii sunt necesare pentru a intra în Europa.

Este suficient să ne reamintim că în perioada de tranziţie de la starea de război la pace din 1945-1947 se oferea tuturor copiilor la şcoală sau grădiniţă un pahar de lapte şi o lingură de untură de peşte.

România traversează în prezent o nouă perioadă de tranziţie ce pare fără sfârşit, ce face absolut necesară luarea unor măsuri urgente care să evite periclitarea sănătăţii generaţiilor de mâine.

Dragi colegi, nu uitaţi: copiii sunt viitorul ţării.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.