|
Domnul Traian Dobre: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, A început să-mi placă această oră de declaraţii politice, că fiecare spune ce vrea, fie că-i adevărat, fie că nu. Dar nu asta este tema declaraţiei politice de astăzi. "Zilele Iaşiului" au reprezentat şi reprezintă cea mai frumoasă sărbătoare a ieşenilor. Din păcate, de multe ori, în spatele acestei sărbători se ascund interesele dubioase ale autorităţilor locale. Astfel, nu poate decât să ne mire intruziunea în cadrul "Zilelor Iaşiului" a firmei finului primarului Nichita, Laser Co. După ce au minţit, mai multe zile la rând, că banii pentru pliante, broşuri, steguleţe, afişe şi invitaţii proveneau de la Fabrica de Antibiotice, funcţionarii de la primărie au fost siliţi să recunoască faptul că dubioasa sponsorizare pentru materialele promoţionale a fost opera lui Gabriel Popa, ruda prin alianţă a primarului Nichita. Această încrâncenare cu care Primăria Iaşi a încercat să ascundă adevărul opiniei publice nu poate decât să ne facă extrem de suspicioşi în legătură cu natura relaţiilor dintre cele două rude. O relaţie care, până astăzi, a consumat o mulţime de bani din buzunarul ieşenilor. Reamintesc faptul că aceeaşi firmă - Laser Co. - s-a îmbogăţit pe seama contractelor derulate cu Regia de Apă-Canal, pe vremea când aceasta era condusă de actualul primar. De asemenea, mai apoi, când naşul a devenit primar, tot firma finului a câştigat licitaţia pentru tipărirea unui album de prezentare a Iaşiului. Date fiind aceste suspiciuni, cerem instituţiilor de profil să verifice toate informaţiile de mai sus, înainte ca bugetul Iaşiului să fie golit de tot. De altfel, deja primăria a început să se plângă de faptul că nu mai are destui bani pentru salariile numeroşilor săi funcţionari. Acest lucru i-a determinat să încerce să obţină aprobarea unui credit record pentru o emisiune de obligaţiuni de 4 mii de miliarde de lei, bani pe care vor să-i consume astăzi, pentru ca mâine să-i plătească alţii. Vă mulţumesc.
|