Dezbateri parlamentare

Domnul Ioan Oltean:

Îl invit la microfon pe domnul deputat Aurel Vlădoiu.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Domnule preşedinte,

Declaraţia se intitulează "Veteranii de război, între medalii şi nevoi".

Prin Hotărârea de Guvern nr.1222 din 10 mai 2007, ziua de 29 aprilie a fost instituită ca Ziua veteranilor de război.

Titlul de "veteran de război", chiar dacă are o origine ce se pierde în negura vremurilor, oficial, a fost recunoscut de-abia pe 29 aprilie 1902, de către Carol I. Conducătorul României de atunci, produs al celui mai eficient sistem, cel german, ştia că poporul care nu-şi preţuieşte apărătorii şi nu-i răsplăteşte pentru jertfele lor, va căuta într-una izbăvirea, fără s-o găsească vreodată. O demonstrase deja istoria lumii.

Anul acesta se împlinesc 18 ani de la constituirea Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război. La constituire, în 1990, avea 900.000 de membri: veterani de război, văduve şi invalizi de război. În 2007, Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război mai număra doar 130.000 de veterani de război.

Astăzi, cu siguranţă, numărul lor nu depăşeşte suta de mii, iar peste 4-5 ani vor putea fi număraţi, probabil, pe degetele de la mâini. Peste alţi 4-5 ani, nu-i vom mai găsi nici măcar în cărţile de istorie, mai interesate de actualele VIP-uri şi succesele şi "succesurile" lor.

În 1994, Parlamentul României a votat Legea nr.44 care urma să reglementeze statutul veteranilor de război şi să oblige instituţiile statului să trateze problematica veteranilor aşa cum se întâmplă în toate ţările civilizate.

Astăzi, la 14 ani de la promulgarea acestei legi, cele mai multe dintre prevederile ei au fost desfiinţate. Drepturi şi facilităţi ale veteranilor de război, cuprinse în textul iniţial al legii, au fost anulate, altele ajustate şi, oricum, cele mai multe nerespectate.

De pildă, în reşedinţa judeţului pe care îl reprezint în legislativ, veteranii de război care satisfăceau exigenţele Legii nr.44 au fost împroprietăriţi cu câte 500 metri pătraţi într-o zonă inaccesibilă, în care ani de-a rândul au fost aruncate deşeurile rezultate din decopertări asfaltice şi dărâmarea unor construcţii.

Probabil că, încă de la început, s-a urmărit ca veteranii să nu ajungă să se bucure de aceste terenuri, eforturile autorităţilor în acest sens urmărind doar efecte electorale. Este greu să imaginezi o construcţie pe un teren a cărui lăţime nu are nici măcar 10 metri întregi, în condiţiile în care legea cere şi suntem obligaţi să o respectăm ca distanţa dintre respectiva construcţie şi proprietatea vecinilor să fie de minim 1,9 metri.

Deşi iniţial Legea nr.44/1994 prevedea scutirea veteranilor de război de la plata impozitelor pe aceste terenuri, facilitatea la care mă refer nu a rezistat nici doi ani. Veteranii de război vâlceni sunt astfel siliţi, în modul cel mai cinic cu putinţă, să plătească cele mai mari impozite din ţară pentru o bucată de pământ pe care nu au văzut-o şi probabil că nici nu o vor vedea vreodată.

Este îndeobşte cunoscut că cea mai mare parte a veteranilor de război se confruntă acum, în amurgul vieţii, cu probleme deosebit de grele: agravarea unor boli, multe dobândite în tranşee, greutăţi inacceptabile în procurarea medicamentelor, pensii mici, insuficiente pentru costurile vieţii etc.

Acestea sunt adevărurile care ar trebui să fie auzite pe 29 aprilie. Ele nu sunt însă rostite de nimeni, nici în acea zi şi nici în celelalte, deşi sunt cunoscute de către toţi. Pe de o aparte, autorităţile ştiu că timpul îşi face datoria şi problemele veteranilor dispar de la sine, pe de altă parte, decenţa îi împiedică pe foştii combatanţi de pe fronturile de Est şi de Vest ai celei mai crâncene conflagraţii să strige că le este frig şi că le este foame.

La terminarea ceremoniei dedicate lor, veteranii de război, cu grijile şi nevoile din suflet ascunse de decoraţiile de pe piept, se retrag acolo unde i-a plasat societatea: la marginea ei.

Aleşii, după ce au lăcrimat bărbăteşte pomenind faptele de vitejie ale întregitorilor de pământ, limbă şi credinţă, plecaţi în lumea minerală sau aflaţi pe picior de plecare, vor închina câteva pahare la popota de garnizoană.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.