Dezbateri parlamentare

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al PNL, invit la microfon pe doamna deputat Diana Tuşa.

Vă rog, doamna deputat, aveţi cuvântul.

Doamna Diana Adriana Tuşa:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o: "Câţi oameni mai trebuie să moară pentru ca statul să se trezească?".

Deşi suntem la declaraţii politice, aş fi dorit ca subiectul, asupra căruia atrag atenţia astăzi, să primească un răspuns din partea celor abilitaţi.

Din păcate, sfârşitul sesiunii parlamentare nu mai permite acest lucru. Prin urmare, mă văd nevoită să vă expun o problemă de o deosebită importanţă în acest cadru, sperând, în acelaşi timp, ca autorităţile în drept să acţioneze şi fără a fi interpelaţi sau întrebaţi, ci doar atenţionaţi.

Sâmbăta trecută, un muncitor a murit după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el. Tânărul avea doar 21 de ani. Era din judeţul Teleorman şi muncea pe un şantier, în Capitală, de peste un an.

Un al doilea muncitor, în vârstă de 30 de ani, care se afla într-o zonă mai sigură la momentul producerii accidentului, a fost salvat şi transportat de urgenţă la Spitalul Elias.

Accidentul de muncă s-a produs pe un şantier din zona Casa Presei, lângă pavilioanele Romexpo.

În urmă cui exact o lună, alţi trei muncitori au murit în aceleaşi condiţii, pe şantierul de la Pasajul Băneasa. Au fost îngropaţi de vii, într-un şanţ de şase metri adâncime, sub tone de pământ. Şi, în acel caz, pereţii şanţului nu erau asiguraţi.

Atunci când vine vorba de responsabili, cel mai simplu este să se arunce vina pe legislaţie.

Legislaţia în vigoare este insuficientă, este neactualizată, legislaţia este de vină pentru creşterea alarmantă a numărului accidentelor de muncă.

La fel de simplu şi la fel de des invocată, pentru a justifica numărul mare al accidentelor de acest gen, este responsabilitatea executanţilor, prin persoanele însărcinate cu bunul mers al lucrărilor, fie ei diriginţi de şantier, şefi de echipă, supraveghetori.

Dar, să nu ne ascundem după deget; Cauza reală este cu totul alta. Cu toţii cunoaştem, în mare, cel puţin, cum se obţin autorizaţiile pe şantier şi cum se organizează în practică acestea. Un haos ce se vrea organizat! La fel cum se obţin autorizaţiile, aşa continuă şi lucrările. Dacă eşti atent şi cotizezi cât trebuie şi unde trebuie, nu te deranjează nimeni. Atunci de ce să ne mai mirăm că întâmplări tragice au loc cu o frecvenţă din ce în ce mai mare.

Doar în anul 2008, în România, aproximativ 331 de oameni au murit în urma unor accidente de muncă, în timp ce alţi 4.261 au fost răniţi. Niciunul dintre dosarele deschise de inspectoratele teritoriale de muncă nu a ajuns în instanţă, iar companiile, care sunt obligate să le asigure angajaţilor siguranţa la locul de muncă, de cele mai multe ori scapă sau sunt nevoite să plătească, în cel mai bun caz, amenzi simbolice.

Şi, de fiecare dată, după un astfel de accident, timp de câteva zile, opinia publică este revoltată. De, de fiecare dată, autorităţile par interesate pe moment, însă, doar pentru camerele de luat vederi. Până când, data viitoare se întâmplă exact la fel.

Şi, atunci, cine este de vină? Cel care a murit?! Sper totuşi să depăşim odată pentru totdeauna nebunia cu "Mortul este de vină". Legea există, prevede sancţiuni dure, ea trebuie doar aplicată atunci când trebuie, şi nu doar după ce tragedia a avut loc.

Mulţumesc mult.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, doamna deputat.