Ion Stan
Ion Stan

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.26/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.99 Ion Stan - declaraţie politică "Mişcarea social-democrată în faţa unor grave şi iminente ameninţări ale adversarilor ei tradiţionali";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Ion Stan:

"Mişcarea social-democrată în faţa unor grave şi iminente ameninţări ale adversarilor ei tradiţionali"

Mişcarea social-democrată din România, reprezentanta şi apărătoarea autentică a aspiraţiilor, drepturilor şi intereselor celor mai largi categorii ale populaţiei se află în prezent în faţa unor grave şi iminente ameninţări ale adversarilor ei tradiţionali, aflaţi într-o ofensivă cinică şi brutală de atac antidemocratic la valorile simbol ale social-democraţiei: libertatea, egalitatea, justiţia şi solidaritatea.

Adversarii noştri politici au pervertit valorile supreme ale democraţiei, garantate de Constituţia României, în obiecte ale unui troc venal cu voturi, dezertori şi trădători politici, prin care tot felul de neaveniţi, căţăraţi prin fraudă în jilţurile puterii îşi consolidează şi prelungesc regimul autoritarist-dictatorial, în încercarea de a amâna răspunderea în faţa adevărului, dreptăţii şi justiţiei, pentru guvernările incompetente, bazate pe minciună, impostură şi trădare.

Este o dramă, în primul rând morală, înainte de a deveni dezastrul unui partid, să asistăm la întărirea puterii principalului adversar politic, nu atât prin racolarea de competenţe, cât mai ales prin diminuarea capitalului de imagine al social-democraţiei, intrate, chipurile, în criză doctrinar-ideologică, din moment ce membri marcanţi ai mişcării social-democrate îşi caută identitatea în rândurile altor orientări politice. Asemenea momente au mai existat în istoria social-democraţiei româneşti şi ele au fost exploatate de extrema stângă comunistă pentru a-i eticheta pe social-democraţi ca oportunişti. Ce ironie a sorţii! Aceeaşi etichetă ar putea pune istoria când vor fi judecate gesturile, actele şi faptele acelor parlamentari social-democraţi care s-au lăsat amăgiţi de demagogia de stânga a unei guvernări de dreapta!

Să fim realişti, să fim lucizi, să judecăm lucrurile la rece. Toate partidele politice sunt în criză, dar criza partidelor aflate la putere este mai amplă şi mai profundă decât a partidelor din opoziţie. Degringolada valorilor de identitate politică este acută în eşichierul partidelor aflate la putere, ceea ce şi explică încercarea lor de a escamota responsabilitatea unei guvernări falimentare, pe seama atragerii unei părţi a opoziţiei la o aparentă guvernare. O diversiune tipic neostalinistă, care şi în timpul regimurilor comuniste a menţinut un pluralism politic aparent în Polonia, Ungaria, R.D. Germană, ţări în care rezistenţa anticomunistă s-a manifestat ameninţător până la jumătatea anilor 50.

În realitate, opoziţia democrată, în principal Partidul Social Democrat, ca cea mai numeroasă forţă politică a acesteia, dar şi alte partide sunt sistematic supuse presiunilor şi operaţiunilor profesionist instrumentate, inclusiv din exteriorul ţării, pentru a fi slăbită ideologic, organizatoric şi moral, apoi discreditată şi decredibilizată, pentru a li se slăbi susţinerea populară.

Partidul Social Democrat, în confuzia ideologică creată, şi ca urmare a inconsecventelor interese, se confruntă cu pierderea unor membri marcanţi, inclusiv din conducerea anterioară recentului congres.

Nu este cazul să supraestimăm ceea ce se întâmplă, mai cu seamă că scenariul pare a fi scris în ideea prelungirii expunerii mediatice negative a partidului, îndeosebi de la trecerea sub totalul control al Palatului Cotroceni şi al Comunităţii Naţionale de Informaţii (ca să nu mai discriminăm meritele vreunui serviciu!) a întregului spaţiu al comunicării publice.

Trebuie să observăm şi să desprindem concluzii din faptul că membri din eşaloanele de conducere şi parlamentari ai partidului, insuficient de puternici în convingerile morale şi labili ideologic, au fost atent studiaţi în părţile lor slabe, li s-au exploatat vulnerabilităţile şi au fost puşi în situaţii fără altă ieşire decât pactizarea cu adversarul politic, fie chiar şi sub străvezia mască a unui aşa-zis grup al independenţilor, al căror număr creşte de la zi la zi, cu ajutorul mijloacelor şi metodelor secrete ale unor structuri speciale, care înţeleg să apere stabilitatea politică - valoare fundamentală a securităţii naţionale - prin eliminarea opoziţiei şi crearea unui Parlament total aservit, în măsură să legifereze experimentele marilor companii trasnaţionale, aflate în căutarea soluţiilor de proprie supravieţuire, pe seama ţărilor în curs de dezvoltare. Să reflectăm atenţi la semnificaţiile adânci a ceea ce se întâmplă şi să nu avem îndoieli că miroase a trădare a intereselor naţionale.

Perspectiva sau realitatea pierderii a zeci de parlamentari ar însemna ca Partidul Social Democrat să nu mai aibă reprezentarea legislativă, concordanţa voinţei electoratului şi să nu mai fie o voce puternică în Parlamentul României. Această stare de lucruri ne obligă să avem, cât mai grabnic posibil, o foarte serioasă dezbatere, de jos în sus, a cauzelor pentru care s-a ajuns în faţa unei crize, posibil aparente, dar certe, dacă nu vom lua atitudinea necesară.

La recentul congres nu s-au dezbătut probleme de fond ale doctrinei, politicii, strategiilor şi tacticilor politice. Ne-am rezumat simplist la o "rotaţie" a conducerii, fără aprofundarea cauzelor care au făcut-o necesară, fără a ne propune o corecţie a platformei program a partidului, care este şi ea în legătură de cauzalitate cu ceea ce se întâmplă în prezent.

Dezideologizarea partidelor este o realitate pe care globalizarea o va accentua, fiindcă globalizarea nu are decât o singură ideologie: interesul economiilor transnaţionale, fără legătură cu naţiunile şi guvernele statelor naţionale. Într-un asemenea context, Partidul Social Democrat, prin vocea fostului preşedinte, a ezitat când trebuia să fie ferm, a tăcut când trebuia să aibă o voce puternică şi a vorbit când trebuia să asculte. Consecinţa: linia strategică social-democrată, care garanta o victorie netă în alegerile parlamentare şi prezidenţiale, a fost compromisă de inabilitatea tactică a celui care a pus interesele grupului său de interese şi ale familiei sale deasupra intereselor partidului. Într-un fel, este un câştig. România a fost salvată de varianta Manuela a Elenei Ceauşescu!

Pentru faptul de a se fi ajuns în această situaţie, responsabilitatea este colegială. Mă abţin să afirm categoric că oportuniştii şi laşii au fugit, iar temerarii au rămas. Nici unii, nici alţii nu am oprit evoluţiile negative din partid, când era posibil, dar foarte incomod.

Să considerăm depăşită această situaţie, fiindcă cele ce s-au întâmplat au devenit istorie. O istorie ale cărei greşeli să nu le mai repetăm.

Depăşirea conjuncturii în care ne aflăm în acest moment, presupune să evaluăm impactul provocărilor globalizării asupra vieţii politice a popoarelor, cu picioarele pe pământul României şi cu gândul şi fapta la locuitorii ei.

Dar, în cazul nostru, nu este vorba, în principal şi neapărat, de o dezideologizare consecinţă a globalizării, ci de una determinată de conjuncturi şi interese ale adversarilor politici interni şi externi ai social-democraţiei.

Unii dintre noi cunoşteam câte ceva despre disconfortul produs de un partid social-democrat cu o puternică susţinere populară şi am încercat să atragem atenţia asupra faptului că suntem ţinta unor acţiuni de slăbire organizatorică, de încurajare a facţiunilor, de fracturare şi destructurare. Nu am putut mobiliza vigilenţa şi fermitatea reacţiilor, iar urmarea a fost aceea că atacurile împotriva noastră au căpătat direcţie şi scop de surpriză politică. La un asemenea rezultat este imposibil să se fi ajuns fără încălcarea obligaţiei de abţinere politică a instituţiilor speciale responsabile să vegheze la neutralitatea politică a sistemului securităţii naţionale.

Dacă aşa-zisul grup al independenţilor nu şi-ar fi declarat susţinerea fără rezervă a unui Guvern, care devine ridicol prin incompetenţă şi minciună, a unui Guvern marionetă a camarilelor trădătoare ale intereselor naţionale, poate că am fi înţelegători faţă de motivaţiile şi pretextele unora dintre cei care ne-au părăsit.

Dar lucrurile evoluează într-o direcţie şi mai periculoasă. Cât de firesc este ca un ministru al apărării naţionale, fost membru al Partidului Social Democrat, să uzeze de autoritatea şi facilităţile speciale ale funcţiei sale pentru subminarea partidului care 1-a propulsat în cariera politică, proiectând să-i contrapună o aşa-zisă Uniune Naţională pentru Progresul României? Dacă această împrejurare ar fi o expresie inocentă a pluripartidismului şi democraţiei, faptul, în sine, ar fi salutar.

Circulă, deocamdată, zvonul că ministrul apărării va încerca atragerea în acest partid a zeci de mii de militari în rezervă, în schimbul promisiunii că nu vor fi afectaţi de noua lege a pensiilor.

Nu trebuie să fim naivi şi miopi politic în faţa încercărilor iniţiatorului Uniunii Naţionale pentru Progresul României de a fuziona, chiar înaintea constituirii, cu proiectata Alianţa de Stânga, pregătită de alţi foşti membri marcanţi ai Partidului Social Democrat.

Desigur, plecarea unor membri importanţi ai partidului este regretabilă, ca fapt în sine, deoarece denotă lipsa capacităţii de apărare a rândurilor noastre. Dar, în acelaşi timp, nimeni nu este de neînlocuit, iar pe cei care nu au ales lupta în interiorul partidului şi au făcut dovada că nu ideologia social-democrată a contat în exprimarea opţiunii lor politice, nu puteam conta.