Ioan Ţintean
Ioan Ţintean

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 septembrie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.124/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 septembrie 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.10 Ioan Ţintean - declaraţie politică intitulată "Evaluarea coruptă şi clientela blochează fondurile de minimis pentru investiţii";

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul Ioan Ţintean. Poziţia 13, azi e marţi, aveţi grijă... Trei minute, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Ţintean:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Evaluarea coruptă şi clientela blochează fondurile de minimis pentru investiţii".

Deşi s-a făcut mult tam-tam pe linia sprijinirii investiţiilor din sectorul antreprenorial al IMM-urilor, după încheierea sesiunii de depunere a documentaţilor de proiecte în vederea obţinerii finanţării s-a demonstrat din nou că apartenenţa la sistemul clientelar este principalul atu şi criteriu pentru aprobarea dosarelor şi nu, cum ar fi normal şi cum stipulează legea, calitatea elaborării dosarelor şi corectitudinea aprobării acestora. Au fost cazuri, deloc puţine, în care diversele completări la dosare au devenit "regulă" pentru a genera cu bună-ştiinţă întârzieri şi pentru a ascunde "excepţiile" reprezentate de firmele "cu aranjamente", ale clientelei politice, care au căpătat astfel prioritate în procesul de evaluare şi aprobare.

Nu există nicio prevedere legală sau justificare pentru a cere două sau trei rânduri de solicitări de completare sau lămuriri la acelaşi dosar! Oare, care ar fi raţiunea pentru care nu s-au cerut toate completările şi clarificările şi răspunsul ar trebui să-l aflăm de la autorităţi. Oare avem funcţionari slabi pregătiţi sau aceştia plătesc preţul subordonării politice şi a politizării excesive dusă la rang politică oficială de guvernarea PDL?

Lanţul deficienţelor identificate în cadrul procesului de evaluarea a proiectelor de atragere a fondurilor destinate investiţiilor nu se opreşte aici. Pe site-ul Ministerului de Finanţe a apărut un anunţ de sistare a procesului de evaluare a firmelor care au depus dosare după data de 26 februarie 2010 din cauza epuizării fondurilor. Firmele care se aflau în procesul de evaluare la acea dată şi cărora li s-au cerut fel şi fel de completări au fost refuzate imediat fără anunţ public şi fără bază legală. Din păcate, această decizie politică cu suport clientelar este de natură să alunge toate firmele de bună-credinţă care doresc să atragă fonduri europene şi să investească şi oferă un semnal negativ investitorilor străini, speriaţi de birocraţia şi politizarea instituţiilor. De ce nu s-au respins dosarele la primire, de ce s-a tergiversat evaluarea lor, motivându-se tot felul de clarificări cu scopul de a permite clientelei politice să depună dosarele care, evident, au fost luate în calcul şi rezolvate?

Astfel, finanţările nu au fost în niciun caz acordate pe baza ordinii de depunere a dosarelor, fiind respinse pe motiv de lipsă de fonduri, pentru care însă s-au găsit clienţi politici, cu încălcarea procedurilor prevăzute în acest sens.

Este motivul pentru care cer noului ministru de finanţe să facă ordine în aceste cazuri, să suplimenteze fondurile necesare şi să trateze IMM-urile în ordinea depunerii proiectelor pentru a da un semnal că în România se poate investi dacă într-adevăr dorim să ieşim din criză.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îmi aduce aminte de o zicală veche, la început de carieră, a unui scriitor, Paulo Coelho, care spunea că aşteptarea e dureroasă, neglijarea e dureroasă, dar să nu ştii să faci un lucru e cel mai dureros.