Dezbateri parlamentare

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Suicid de criză"

Alţi doi pacienţi,de 46 şi 20 de ani, au ajuns în stare critică în urma tentativelor suicidare legate de vulnerabilitatea socială. Constatăm că numărul acestora e în creştere, iar programele de prevenţie sunt ca şi inexistente, precum şi centrele de criză.

Considerăm prioritară înfiinţarea acestor centre de criză, în special în regiunile cu risc suicidar crescut din cauza condiţiilor economice precare. Rezultatele studiului pe care l-am efectuat în Iaşi, precum şi harta suicidului constituie un argument suplimentar pentru rezolvarea acestei probleme de sănătate publică.

Considerăm că fenomenul suicidar este strâns legat şi de abuzul de substanţe şi de aceea elaborăm în cadrul unui proiect european un model de guvernanţă clinică în acest domeniu, pentru coordonarea politicilor de sănătate.

Suicidul nu mai reprezintă de mult o problemă strict individuală. Prin natura sa a devenit o problemă de sănătate publică, reprezentând un test asupra stării de sănătate psiho-relaţională a unei comunităţi şi un indicator preţios al acesteia. Prin implicaţiile şi complicaţiile sale, suicidul reprezintă atât o problemă importantă de sănătate publică, cât şi un eşec socio-medical.

Numărul mare de cazuri de suicid a atras atenţia specialiştilor. După rapoartele OMS, se sinucid aproximativ 2000 de persoane/zi şi un milion/an. Ultima raportare a OMS privind rata globală a suicidului în lume este de 25⁰/₀₀₀₀, pentru bărbaţi şi 6⁰/₀₀₀₀ pentru femei.

În afara discrepanţei dintre cele două sexe în ceea ce priveşte frecvenţa suicidului, se constată şi o dinamică extrem de diferită a fenomenului pe parcursul a 50 de ani, între 1950 şi 2000, perioadă în care se constată o creştere constantă şi accentuată la bărbaţi şi o evoluţie extrem de lentă la femei.

La nivelul Europei, sinuciderea reprezintă principala cauză de deces produs prin injurii intenţionate şi neintenţionate, adică 21% din totalul acestora, şi în acelaşi timp reprezintă mai mult de jumătate din totalul injuriilor intenţionate, depăşind de mai mult de două ori rata heteroagresiunilor şi de mai mult de 10 ori rata leziunilor produse în războaie.

Evaluarea statistică a tentativei suicidare poate fi dificilă şi în cazurile în care persoane cu tentative suicidare în antecedente le neagă, din cauza sentimentului de ruşine şi vinovăţie. Aceste cazuri se sustrag statisticilor, rămânând în acelaşi timp potenţiali viitori sinucigaşi. De aceea, metodologia de prevenţie a suicidului trebuie să includă şi abordarea unor astfel de cazuri, ce pot fi mai serioase decât tentativele cunoscute.

Dacă punem în discuţie situaţia statală mondială, după schimbările politice ce au marcat anul 1989, la care s-a aliniat şi ţara noastră, constatăm că înrăutăţirea condiţiilor de viaţă a avut ca efect o curbă ascendentă a tot mai numeroaselor acte sinucigaşe cu care se confruntă societatea.

Nesiguranţa zilei de mâine, lipsurile materiale, incertitudinea unui loc de muncă, tranziţia spre o economie care necesită o readaptare a individului şi, nu în ultimul rând, disoluţia autorităţii instituţiilor fundamentale ale statului sunt tot atâtea motive să-1 împingă pe subiect în intimitatea ideilor sinucigaşe. Cazurile în acest sens abundă, numărul sinuciderilor în ţara noastră fiind în creştere.

Frecvenţa cazurilor de suicid a crescut în România în anii 1990, faţă de 1980, cu 20% (104). Între 1990 şi 2004 rata a crescut iar cu 30% per total, cu diferenţe semnificative între sexe. Adică în timp ce pentru femei s-a înregistrat o foarte uşoară scădere, pentru bărbaţi rata aproape că s-a dublat. De fapt creşterea s-a produs în cea mai mare parte a ei între 1990 şi 1995, după această perioadă şi până în 2004 înregistrându-se un platou. În 2004 rata suicidului în România a fost de 12,5⁰/₀₀₀₀, cu o rată pentru bărbaţi de 21,5, iar pentru femei de 4.

Numărul de cazuri de suicid finalizate cu deces reflectă doar o mică parte a impactului pe care îl reprezintă comportamentul suicidar. Sunt mult mai multe persoane care sunt spitalizate, ca rezultat al unei tentative de suicid nefatale, decât cele cu consecinţe fatale şi un număr şi mai mare de persoane sunt tratate în ambulatoriu sau se poate ca nu toate injuriile rezultate în urma actului suicidar să fie tratate.

La tineri, rata suicidului este în continuă creştere. De asemenea, a scăzut vârsta producerii acestui fenomen cu mai mult de 10 ani, înregistrându-se acest fenomen chiar la copii.

Expunerea la acte suicidare în familie sau la persoane din anturaj contribuie în bună măsură la perceperea acestui act ca o manieră adecvată de reacţie la apariţia unei situaţii dificile, reprezentând una dintre cauzele de creştere a incidenţei actelor autolitice la tineri. Cauzele cele mai frecvent incriminate la tineri ar fi depresia, consumul de droguri, tulburările de comportament, mai ales cele asociate cu agresivitate mare, disoluţia familiei nucleare şi disponibilitatea succesivă a armelor de foc.

Din punct de vedere strict medical, o tentativă suicidară trebuie privită ca un act de autoagresiune iniţiat în scop autodistructiv, indiferent de natura sa vagă sau ambiguă. Câteodată intenţia poate fi dedusă din comportamentul persoanei, respectiv al pacientului.

Pe un studiu pe care l-am efectuat constatăm că în România:

Profilul succint al persoanelor cu tentativă de suicid

1. Profil general (datele se raportează la volumul total de 656 cazuri)

Dimensiune sociodemografică

Cel mai frecvent, pacienţii care au realizat acte egolitice au fost bărbaţi cu vârsta între 25 şi 34 de ani, din mediul urban, fără ocupaţie, care uneori sufereau de sindrom depresiv.

Dimensiune comportamentală

Aceştia se aflau de cele mai multe ori la prima tentativă, iar în caz de recidivă, cel mai frecvent aceasta era prima. Cel mai des metoda de egoliză folosită a fost intoxicaţia cu un medicament, realizat în intervalul orar 14,00 - 22,00, survenită în 20% din cazuri pe fondul de consum de alcool.

2. Profil bărbaţi (fără deţinuţi, datele se raportează la un volumul de 231 cazuri)

Dimensiune sociodemografică

Analiza exclusivă a eşantionului bărbaţilor cu tentativă de suicid, din care au fost excluşi deţinuţii, arată că aceştia sunt de obicei din mediul rural, sunt fără ocupaţie, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani şi uneori suferă de sindrom depresiv.

Dimensiune comportamentală

Ei se află cel mai frecvent la primul episod, dar unul din zece sunt recidivişti. Cel mai frecvent realizează tentativa în intervalul orar 14,00 - 22,00, producându-şi o plagă, într-o treime din cazuri pe fondul consumului de alcool.

3. Profil bărbaţi deţinuţi (datele se raportează la un volum de 139 cazuri)

Dimensiune sociodemografică

Analiza deţinuţilor relevă că tentativa suicidară e realizată cel mai frecvent de subiecţi de 25 - 34 de ani (mai mult de jumătate), aflaţi de cele mai multe ori la primul episod, care îşi produc plăgi ale membrelor în intervalul orar 14,00 - 22,00.

Dimensiune comportamentală

4. Profil femei (datele se raportează la un volum de 286 cazuri)

Dimensiune sociodemografică

Portretul femeii cu tentativă autolitică constă în vârstă cuprinsă între 18 şi 34 de ani, din mediul urban, fără ocupaţie, uneori cu sindrom depresiv. Ea a realizat actul în intervalul orar 14h - 22h, pe fondul consumului de alcool într-o cincime din cazuri, practicând cel mai ades intoxicaţia medicamentoasă.

Dimensiune comportamentală

Profilul succint al persoanelor care au comis suicid

1. Profil general (datele se raportează la volumul total de 185 cazuri)

Dimensiune sociodemografică

Dimensiune comportamentală

Sinucigaşul a fost cel mai frecvent bărbat de 45 - 54 de ani, din mediul rural, şi a folosit ca metodă de autoliză spânzurarea.

2. Profil bărbaţi (fără deţinuţi, datele se raportează la un volumul de 149 cazuri)

Dimensiune sociodemografică

Dimensiune comportamentală

3. Profil femei (datele se raportează la un volum de 36 cazuri)

Dimensiune sociodemografică

Dimensiune comportamentală

În cazul sinucigaşilor femei, acestea au avut de cele mai multe ori vârsta cuprinsă între 45 şi 64 de ani, au provenit din mediul urban şi au apelat cel mai frecvent la diverse forme de intoxicaţie.

Dacă vorbim de Iaşi, foarte sugestivă este imaginea judeţului împărţit cu o linie convenţională de la nord la sud, la vest fiind marcate cu roz doar comunele care au depăşit 3 tentative suicidare, la est fiind notate cu alb singurele 10 comune din această parte de judeţ fără tentative autolitice.

Privind harta se constată că şi în jumătatea estică, cu excepţia celor două comune din proximitatea Iaşiului, despre care s-a discutat ceva, restul se găsesc la periferia judeţului. Se poate deci conchide că vecinătatea faţă de metropolă constituie factor de risc pentru creşterea tentativelor autolitice.

În altă ordine de idei, dacă suprapunem datele obţinute pe harta zonei metropolitane Iaşi*, se observă că, practic, aici se concentrează 37,10% (n=95) din totalul actelor autolitice din mediul rural. Ţinând cont că populaţia rurală a zonei este de 88000, se realizează o rată de 107,95⁰/₀₀₀₀, aproape dublu faţă de media judeţului pentru mediul rural şi mult peste media din mediul urban.

Se poate deci spune că, în ceea ce priveşte cazuistica noastră, rata cea mai mare nu este atinsă nici în mediul rural, nici în mediul urban, ci în comunele componente ale zonei metropolitane Iaşi.

* Zona metropolitană Iaşi a fost constituită la 8 aprilie 2004, şi cuprinde, pe lângă municipiul Iaşi, şi comunele Aroneanu, Bârnova, Ciurea, Holboca, Leţcani, Miroslava, Popricani, Rediu, Schitu Duca, Tomeşti, Ungheni, Valea Lupului şi Victoria.

Suprafaţa totală este de 787,87 km², din cei 5.476 km² ai judeţului, iar populaţia, de 402.786 de locuitori din cei 825.100 ai judeţului.