Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 mai 2013
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.66/2013
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 mai 2013 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 mai 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.99 | Dănuţ Culeţu - declaraţie politică: "Programul Naţional de Dezvoltare Rurală vine în satul tău prin vocea reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Programul naţional pentru dezvoltare rurală vine în satul tău prin vocea reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române" "Parohiile ortodoxe s-au implicat dintotdeauna în dezvoltarea satului românesc printr-o activitate spirituală, educaţională, culturală şi socială desfăşurată în comunităţile româneşti din mediul rural, aducând o contribuţie importantă la promovarea şi consolidarea valorilor comunitare autentice." Acest fapt este o realitate şi ea este enunţată inclusiv în comunicatul de presă emis de biroul de presă al Patriarhiei Române cu ocazia încheierii Protocolului de colaborare între Patriarhia Română şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru promovarea satului românesc la data de 13 mai 2013. Avem nevoie de protocoale între Patriarhie şi ministere pentru a sublinia rolul Bisericii? Părerea mea este că nu. Dar nici nu avem voie să ne folosim de Biserică pentru a ne creşte imaginea sau pentru a urmări cine ştie ce interes. Avea nevoie Guvernul Ponta sau ministrul Constantin de încă o dovadă a neputinţei lor? S-au epuizat căile de comunicare cu mediul rural şi ne rugăm la Dumnezeu să ne facă treaba? Dincolo de faptul că implicăm o instituţie independentă de însemnătatea Bisericii Ortodoxe Române într-un proces pe care Guvernul ar trebui să-l desfăşoare, mă întreb ce măsuri vor fi luate de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru ca obiectivele Protocolului să fie îndeplinite? Informarea locuitorilor din zonele rurale despre fondurile europene pentru dezvoltarea agriculturii. Ce formă vor avea aceste informări? În cazul în care vor avea loc prin viu grai, unde se vor desfăşura acestea? Cunosc preoţii detalii despre acordarea fondurilor europene? Vor fi instruiţi de reprezentanţii ministerului? Nimic mai hilar. Preotul este preot. Promovarea valorilor tradiţionale ale comunităţilor rurale. Acesta este însuşi rolul Bisericii în vederea conservării şi dezvoltării patrimoniului spiritual, cultural, educaţional, social şi natural al satului românesc. Lipsa de inspiraţie în scrierea obiectivelor denotă mediocritate sau ascunde interesul meschin al celor care au dorit încheierea Protocolului. Organizarea de întruniri, seminarii, simpozioane etc. destinate locuitorilor din zonele rurale şi implicarea acestora în proiecte culturale şi educaţionale cu scopul păstrării conştiinţei şi identităţii româneşti. Un alt obiectiv inserat pentru a nu te prezenta în faţa Patriarhului cu himere. Unde vor avea loc acestea, cât timp va fi alocat, despre ce proiecte este vorba? Biserica propovăduieşte conştiinţa şi identitatea românească. Era nevoie de semnătura Patriarhului pentru confirmare? Stimularea tinerilor din mediul rural privind antreprenoriatul şi conştientizarea importanţei asocierii şi comasării terenurilor. Cum vor explica preoţii antreprenoriatul? Nu cred că ne putem permite modificarea atribuţiilor celor care slujesc în numele Domnului. Şi, nu în ultimul rând, organizarea în parteneriat a unor activităţi cu scopul valorificării resurselor locale etc. Ce-ar mai trebui să punem în sarcina preoţilor? Stimaţi colegi, suntem în faţa unei serii de necunoscute la care ministrul agriculturii va trebui să răspundă şi să găsească soluţii. Preoţii au fost, sunt şi vor fi modele pentru enoriaşii locului şi sunt în slujba acestora. Reticenţa la atragerea fondurilor europene este sarcina celor care elaborează politici publice. Nu ştiu dacă este un gest disperat al acestora din urmă sau folosirea influenţei bisericii în scopuri mai puţin oculte, dar ştiu că nu putem să aruncăm în curtea unei instituţii independente, cu rolul său bine definit, ceea ce noi ar trebui să înfăptuim. Protocolul de colaborare între Patriarhia Română şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru promovarea satului românesc a fost încheiat pe o perioadă de un an, cu posibilitatea prelungirii printr-un act adiţional. O altă clauză care naşte întrebări. Dar, de data aceasta, mă voi limita doar la a afirma. Nimeni nu va putea cuantifica rezultatele activităţii desfăşurate de către reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române şi nimeni nu va analiza inutilitatea acestui Protocol. Aşa că ministrul agriculturii a încheiat un Protocol doar ca să fie şi a făcut-o pe perioadă determinată, fiindcă numai Dumnezeu e nemuritor. Singura soluţie pe care Guvernul Ponta o mai are pentru accesarea fondurilor europene este să ne rugăm la Dumnezeu. |



