Dezbateri parlamentare

Domnul Radu Babuş:

"Combaterea muncii la negru"

Munca nedeclarată este definită ca "orice activitate remunerată, care este legală în ceea ce priveşte natura ei, dar nu este declarată autorităţilor publice, luând în calcul diferenţele sistemelor de reglementare din statele membre".

Faptul că munca nedeclarată nu este monitorizată sau înregistrată şi faptul că este definită în mod diferit în legislaţia naţională face dificilă obţinerea unor estimări de încredere cu privire la gradul de răspândire a fenomenului în statele membre. Prin urmare, estimările muncii nedeclarate diferă foarte mult.

Conform celui mai recent sondaj Eurobarometru din 2013, doar 4 % din respondenţi au recunoscut că au efectuat muncă nedeclarată. Cu toate acestea, 11 % au recunoscut că au achiziţionat bunuri sau servicii în anul precedent despre care aveau motive întemeiate să creadă că au implicat muncă nedeclarată. În această privinţă, există variaţii considerabile pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Incidenţa muncii nedeclarate şi politicile de abordare a acesteia sunt analizate în capitolul "Munca nedeclarată: evoluţii recente" din cadrul revizuirii Ocuparea forţei de muncă şi evoluţii sociale în Europa 2013.

Munca nedeclarată are implicaţii bugetare grave prin venituri fiscale şi asigurări sociale reduse. Aceasta are un impact negativ asupra ocupării forţei de muncă, asupra productivităţii şi condiţiilor de muncă, asupra dezvoltării competenţelor şi învăţării pe tot parcursul vieţii. Munca nedeclarată conduce la drepturi de pensie mai scăzute şi un acces mai redus la asistenţă medicală. Aceasta determină o concurenţă neloială între întreprinderi. Trecerea de la munca informală sau nedeclarată la munca legală poate contribui, de asemenea, la atingerea obiectivului de ocupare a forţei de muncă, ca parte a Strategiei Europa 2020.

Un fenomen strâns corelat este munca declarată în mod fals sau activitatea independentă falsă, care apare atunci când lucrătorul este declarat în mod oficial ca independent pe baza unui contract de servicii, dar munca pe care acesta o efectuează îndeplineşte toate criteriile care sunt utilizate de legislaţia şi practica naţională pentru a caracteriza un raport de angajare. Activitatea independentă falsă are consecinţe negative în ceea ce priveşte sănătatea, siguranţa şi nivelul de securitate socială al lucrătorilor în cauză, precum şi asupra veniturilor fiscale, cu toate că, în mod normal, aceasta cauzează prejudicii mai scăzute decât munca nedeclarată.

Principala responsabilitate pentru combaterea muncii nedeclarate revine statelor membre. Combaterea muncii nedeclarate se bazează, în principal, pe trei tipuri de organisme competente precum: inspectoratele de muncă pentru combaterea comportamentului abuziv în ceea ce priveşte condiţiile de muncă şi/sau normele de sănătate şi de siguranţă, inspectoratele de securitate socială pentru combaterea fraudei privind contribuţiile de asigurări sociale şi autorităţile fiscale pentru combaterea evaziunii fiscale. În unele state membre, partenerii sociali sunt, de asemenea, implicaţi în astfel de activităţi. De asemenea, în unele state membre sunt implicate autorităţile vamale, organismele din domeniul migraţiei, poliţia şi procuratura. Cu toate acestea, s-a observat că, în unele cazuri, cooperarea dintre aceste organisme diferite la nivel naţional nu este atât de eficace sau de structurată pe cât este necesar.

În recomandările specifice fiecărei ţări din 2012 şi 2013, mai multe state membre au primit recomandări privind combaterea muncii nedeclarate, a economiei subterane, a evaziunii fiscale şi privind respectarea obligaţiilor fiscale.