Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2013
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.85/2013
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2013 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.104 | Simona Bucura-Oprescu - "Măsura de sistare a alocării fondurilor pentru decontarea serviciilor de medicină dentară"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Măsura de sistare a alocării fondurilor pentru decontarea serviciilor demedicină dentară" Măsura de sistare a alocării fondurilor pentru decontarea serviciilor demedicină dentară adoptată unilateral de Ministerul Sănătăţii fără informarea publică a beneficiarilor serviciilor de asistenţă stomatologică şi a corpuluiprofesional, afectează în mod grav atât pacienţii, cât şi demnitatea profesiei demedic dentist, înlăturarea din sistemul public al asigurărilor sociale a serviciilor deasistenţă stomatologică fiind o măsură fără precedent în sistemul îngrijirilor desănătate din Uniunea Europeană. Ministerul Sănătăţii nu poate desfiinţa asistenţa medicală stomatologică invocând criza economică şi financiară. Un manager bun gestionează eficient resursele financiare de care dispune, fără să ia măsuri drastice pentru sănătatea cetăţenilor. Medicii dentişti susţin că România este ţara cu cele mai multe persoane cu carii dentare şi în care alocaţiile de la buget pentru stomatologi sunt cele mai scăzute, respectiv 0,4 % din bugetul Sănătăţii. În luna martie, bugetul alocat a scăzut la 30%, pentru ca în aprilie să devină zero. În unele judeţe, plafonul alocat stomatologilor este de 1.000 sau 1.200 de lei, în timp ce alte judeţe primesc 200 de lei. Pentru copii, vârstnici sau persoane cuprinse în legile speciale, statul deconta anumite servicii integral sau în proporţie de 40 %- 60 %. De la 1 aprilie, toată lumea va plăti atunci când merge la stomatolog. Din păcate, medicina dentară este cea mai vitregită. Alocaţia pe cap de locuitor este de 70 de bani pe an. CNAS alocă un plafon pentru tratamentele dentare cabinetelor care sunt în contract cu Casa, în valoare de 1.000 de lei. Din aceşti bani, ar putea fi puse două proteze. Dacă nu sunt puse proteze, atunci banii ajung pentru tratarea câtorva carii simple, câtorva extracţii şi cam atât. Este ştiut faptul că medicina dentară era subfinanţată, fiind Cenuşăreasa sistemului sanitar, iar nevoile acestui segment sanitar vizau suplimentarea fondurilor alocate până în prezent, nu reducerea lor la zero. Din păcate, această decizie a fost luată fără a se ţine cont de patologia stomatologică existentă astăzi în România, situaţie ce plasează ţara noastră pe unul din ultimele locuri din UE, la capitolul finanţare, şi pe un loc "fruntaş" în ceea ce priveşte problemele stomatologice cu care cetăţenii români se confruntă. În cadrul campaniei "Zâmbeşte România", o delegaţie s-a adresat Comisiei de sănătate a Camerei Deputaţilor, subliniind nevoia şi importanţa educaţiei permanente în privinţa îngrijirii sănătăţii orale în România, în special în rândul copiilor. Statisticile relevate de un studiu paneuropean, efectuat în luna mai 2012, sunt de-a dreptul îngrijorătoare: 80% dintre români au probleme dentare, iar 9% nu au mers niciodată la medicul stomatolog. Mai mult chiar, CMDR avertizează că, în acest context, medicina dentară, împreună cu toate specialitaţile acestei ramuri medicale, este înlăturată total din sistemul public al asigurărilor de sănătate, situaţie unică în istoria sistemului de asigurări de sănătate la nivelul Uniunii Europene, cu afectarea iremediabilă a politicilor publice de sănătate în domeniu. În plus, instituţia consideră că o astfel de atitudine aduce prejudicii grave persoanelor asigurate care au dreptul la furnizare de servicii de medicină dentară prin pachetul de bază, fiind încălcat unul dintre principalele drepturi garantate prin Constituţia României, dreptul la ocrotirea sănătăţii (art. 34), statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea sănătăţii publice. Cine beneficiază de gratuitate la medicul stomatolog? Conform legii, asiguraţii beneficiază, în baza contribuţiei la sistemul public de sănătate, de anumite tratamente stomatologice gratuite sau decontate în proporţie de 60%. Astfel, asiguraţii de până la 18 ani, precum şi beneficiarii unor legi speciale (veterani de război, văduve de război, persoane persecutate pe criterii politice, etnice sau rasiale, revoluţionari) au dreptul la aproximativ 40 de servicii stomatologice gratuite, printre care se numără consultaţii, tratamentul cariei simple, extracţii sau anestezii. Asiguraţii de peste 18 ani beneficiază de 13 servicii stomatologice gratuite (printre care tratamentul hemoragiei şi alveolitei, tratamentul parodontitelor sau reparaţia protezelor) şi de 7 servicii decontate în proporţie de 60%, cum sunt spre exemplu extracţiile sau proteza acrilică. Implementarea acestei măsuri determină imposibilitatea asigurării asistenţei stomatologice în sistemul public de asigurări de sănătate, limitând, chiar anulând adresabilitatea populaţiei la serviciile de medicină dentară, în special pentru copii şi categorii defavorizate. Măsura afectează imaginea şi demnitatea profesiei de medic dentist, pe de o parte, prin alocarea unui buget necorespunzător faţă de nevoile populaţiei şi, ulterior, prin diminuarea constantă a acestuia până la sistarea totală la acest moment, iar pe de altă parte, prin subevaluarea drastică a serviciilor de medicină dentară şi prin promovarea unei politici autoritare şi lipsite de transparenţă. Consider că este imperios necesară realizarea unor politici de sănătate publică în domeniul medicinei dentare în acord cu starea reală de sănătate a populaţiei incluzând, pe de o parte, acordarea asistenţei stomatologice în sistemul public al asigurărilor de sănătate, iar pe de altă parte, introducerea medicinei dentare în cadrul programelor naţionale de prevenţie. |



