Sorin Teju
Sorin Teju

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.85/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.106 Sorin Teju - declaraţie politică intitulată "«Fabrica de tradiţie» - O economie bazată pe produse tradiţionale este o economie sănătoasă";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Sorin Teju:

"«Fabrica de tradiţie»- O economie bazată pe produse tradiţionale este o economie sănătoasă"

Odată cu trecerea timpului clasa consumatorilor din România s-a schimbat, aceştia bazându-se pe mai multe criterii în alegerea unui produs, fapt ce a condus la diversificarea ofertei.

Majoritatea a înţeles că nu numai preţul este important, ci şi calitatea produselor, modul în care au fost obţinute şi locul de unde provin. Mă refer aici la produsele tradiţionale româneşti ce sunt din ce în ce mai vizibile pe piaţa din ţara noastră, o piaţă deja supraalgomerată cu produse importate a căror calitate nu se poate compara cu a produselor noastre.

Ca om politic sunt un aprig susţinător al tradiţiilor şi produselor româneşti şi consider că acestea trebuie promovate nu numai în ţara noastră, dar şi în restul ţărilor europene, exportul acestora aducând un aport de energie proaspătă unei economii deja învechite. Odată cu dezvoltarea micilor producători, numărul locurilor de muncă se va majora, nivelul economiei locale va creşte ducând şi la mărirea nivelului de trai din zonele respective.

În acest sens, am organizat săptămâna aceasta la Parlamentul României, o expoziţie cu produse fabricate în zona pe care o reprezint, şi anume Valea Teleajenului, cu intenţia ca pe lângă promovarea produselor locale, naturale, 100% româneşti, să stabilesc şi un precedent ce sper că va duce la impulsionarea şi mai multor mici antreprenori să îşi valorifice produsele pe o piaţă liberă din acest punct de vedere.

Aşadar, dragi colegi, sunt prezenţi astăzi alături de noi producători ce ne prezintă o gamă largă de produse alimentare, şi anume sucuri, miere, produse de panificaţie, precum şi creatori de artă, şi anume sculptură, gravură şi ţesături.

Cu această ocazie vreau să transmit un mesaj tuturor micilor antreprenori din întreaga ţară, să nu se ferească să îşi prezinte produsele cu fiecare ocazie pe care o au, în târguri, pieţe şi alte expoziţii la care pot participa.

În încheiere, vreau să vă invit pe toţi cu drag să îi vizitaţi, să le arătaţi intenţiile dumneavoastră bune, să îi susţineţi, să le daţi sfaturi şi informaţii ce îi pot ajuta în dezvoltarea lor pe viitor. Vă mulţumesc.