Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 septembrie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.102/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 septembrie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.106 Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Cum ajung unii să bea pe banii dumneavoastră";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Cum ajung unii să bea pe banii dumneavoastră"

Numărul urgenţelor medicale legate de consumul de alcool este în continuă creştere. Mai precis, consumul excesiv de alcool reprezintă între 20 şi 40% din cazurile de solicitare a asistenţei medicale şi peste 50000 de pacienţi au beneficiat de tratament gratuit în unităţile de primire a urgenţelor. Ne situăm peste media europeană cu cei 18,5 litri de alcool consumaţi anual şi pe locul doi la binge drinking (o formă episodică de consum excesiv de alcool). În aceste condiţii, un sfert din cele 2.000.000 de persoane ce consumă excesiv de alcool ajung cel puţin o dată pe an la spital.

Etilicii beau pe banii dumneavoastră. Peste 80% dintre aceştia nu sunt asiguraţi aşa că transportul cu salvarea, evaluările clinice şi paraclinice, explorările imagistice şi de laborator, tratamentele perfuzabile sunt plătite de fiecare dintre noi. Aceşti bani ar putea fi folosiţi pentru îmbunătăţirea condiţiilor în care sunteţi trataţi.

Doar în primele patru luni din 2014 în Vaslui au fost trataţi 347 de cetăţeni în urma consumului excesiv de alcool. Mai precis, la spitalul din Vaslui au ajuns 175 de astfel de pacienţi, la cel din Bârlad, 58, la Huşi, 106, iar la cel din Murgeni, 8. Adică aproape 3 în fiecare zi. Şi încă nu a început tulburelul şi nici nu am numărat accidentele, agresiunile sau afecţiunile favorizate sau agravate de consumul de alcool, şi nici cazurile în care personalul medical a fost agresat sau împiedicat să-şi facă datoria, şi nici cazurile în care a a fost necesară intervenţia poliţiei. Alte cheltuieli, tot din buzunarul nostru.

Principiul solidarităţii pe care se bazează Legea sănătăţii a fost transformat în discriminarea pozitivă a acestor cazuri pentru că, în timp ce pacienţii bolnavi de cancer nu au medicamente, iar vârstnicii sunt supuşi coplăţii, preferăm să deconteze aceste cheltuieli din fondul, şi aşa redus, al asigurărilor de sănătate.

De aceea am iniţiat un proiect de lege ce prevede coplata pentru cei trataţi în urma exceselor bahice. Ea reprezintă decontarea examenului clinic şi paraclinic, a determinărilor toxicologice şi a măsurilor terapeutice efectuate în unităţile sanitare în cazul pacienţilor cu abuz de alcool şi poate fi modificată prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al justiţiei.

Concret, coplata pentru abuz de alcool se decontează la ieşirea din spital şi are valoarea de 500-1000 de lei sau 50-100 de ore de muncă la prima prezentare. Aceasta se dublează la repetarea abuzului în mai puţin de un an. Sumele colectate vor fi utilizate de unităţile sanitare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de tratament din sănătate.

Este normal ca cei ce ajung la spital în urma consumului abuziv de alcool să plătească, după ce au fost trataţi, măcar o parte din îngrijirile acordate, fie în bani sau în ore de muncă în folosul comunităţii. Poate că astfel s-ar reduce şi numărul acestor cazuri.