Dezbateri parlamentare

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

Ultimele evenimente produse pe scena politică, spectaculoasa susţinere de către PSD a fostului liberal, Călin Popescu-Tăriceanu, acum senator independent, pentru preşedinţia Senatului, readuce în atenţia clasei politice şi a opiniei publice problema trădărilor din politica românească, a traseismului politic, a moralităţii în politică.

Nu pot emite pretenţia că deţin adevărul absolut. Ca nou politician, îmi vine greu să fac judecăţi de valoare comparativă, din punctul de vedere al contribuţiei fiecăruia la dezvoltarea şi consolidarea liberalismului în România, între cei doi preşedinţi liberali, cel în funcţie - domnul Crin Antonescu, prezidenţiabilul partidului, cel care a adus PNL la o poziţie politică de neimaginat acum 20 de ani, şi fostul preşedinte Călin Popescu-Tăriceanu, liderul liberal care i-a ţinut piept lui Traian Băsescu în perioada de maximă glorie politică a acestuia şi pe care populaţia îl percepe ca fiind şeful guvernului care a adus bunăstare românilor.

Dar ce se întâmplă acum, respectiv acceptarea demnităţii de al doilea om în stat de către un adevărat simbol liberal, Călin Popescu- Tăriceanu, împotriva deciziei partidului care l-a consacrat, din mâinile premierului Victor Ponta şi ale PSD, este un eveniment care generează perplexitate şi depăşeşte orice închipuire despre ceea ce înseamnă "flexibilitate" în morala unei activităţi autodeclarată ca neavând morală.

A nu recunoaşte, în acest moment, ca membru lucid al PNL, că partidul a fost pus în mare dificultate, atât prin izolare la nivelul eşichierului politic cât, mai ales prin confuzia generată în rândul membrilor şi simpatizanţilor liberali, provocaţi să judece atitudinile antagonice ale doi lideri de anvergura domnilor Antonescu şi Tăriceanu, este o eroare.

Risc acum, într-un demers personal de clarificare, un set de întrebări, în parte retorice, pe care doresc să vi le împărtăşesc şi dumneavoastră.

1. Care este limita rezonabilă dincolo de care, indiferent cât de nobil este scopul, se poate risca o combinaţie politică de tip alianţă, între partide cu ideologii şi conduită politică esenţialmente contradictorii? Oare nu cumva, din capul locului, USL a fost o construcţie utopică, o autopăcăleală a unor politicieni care au crezut şi, prin aceasta, au reuşit să convingă milioane de alegători că uleiul şi apa pot constitui un amestec omogen ireversibil, dacă le amesteci suficient de puternic?
2. De ce nu se identifică odată, în interesul unei politici mai curate şi, prin aceasta, mai demne de respect, mijloacele legale prin care să se interzică transferul parlamentarilor la alt partid decât acela pe sigla căruia au câştigat mandatul? Dacă legea l-ar pedepsi pe traseist n-ar mai exista nici tendinţa acestuia de a migra, dar nici şantajul, deloc neglijabil, pe care puterea îl poate practica în legătură cu alocarea resurselor şi, căruia, politicieni de bună calitate îi pot ceda, în interesul cetăţenilor pe care îi reprezintă.
3. De ce s-a încetăţenit, în politica românească, un gen de "canibalism" politic prin care liderul în funcţie îl "devorează" pe cel care a fost, urmând să fie, la rândul lui, devorat de cel care-i urmează? Această "cotonogeală" politică este contraproductivă nu doar pentru că risipeşte resurse, ci şi pentru că, iată, generează frustrări şi gesturi de neimaginat. Care este, până la urmă, Călin Popescu-Tăriceanu cel adevărat? Premierul de referinţă de altă dată sau frustratul de acum, care uită că trădătorii ajung la coşul de gunoi al istoriei, cu atât mai blamaţi cu cât cad de la o înălţime mai mare. Iar Călin Popescu- Tăriceanu ar fi trebuit să ştie că va cădea de foarte de sus, chiar dacă, în mod inexplicabil pentru mine, în anul în care am activat în grupul parlamentar liberal, mi s-a părut că nu i se acorda importanţă şi respect atâta cât ar trebui. Să fie acest ultim gest al lui dovada că, de fapt, nu merită mai mult? Poate că da...

Oricum, noi, liberalii, avem, pornind de aici, o sarcină dificilă în a-i lămuri pe români că promovarea şi apărarea unor principii cere sacrificii, cu atât mai mult cu cât le vom cere şi lor, din nou, să se sacrifice. Iar răbdarea a ajuns la capăt, că prea se tot sacrifică fără niciun folos de un sfert de secol! Lipsa de abilitate politică şi de mijloace media în a ne susţine adevărul poate face ca acesta să nu se audă. Suntem în competiţie cu profesionişti ai dezinformării, cu experţi în a dovedi că albul este negru, iar negrul este alb.

Adversarii noştri politici, autodeclaraţi pacifişti marchează punct după punct, pe fondul dorinţei de linişte şi de înţelegere între politicieni a românilor. Va urma un an în care creşterea economică obţinută cu greu poate asigura baza de acordare a unor facilităţi cu care PSD va cumpăra voturi. Din păcate, de 25 de ani se procedează aşa...

Noi, liberalii, trebuie să monitorizăm puterea şi să le sugerăm românilor să întrebe care este costul reportat în 2015 şi 2016 pentru măsurile care se iau acum.