Ioan Vulpescu
Ioan Vulpescu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 mai 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.63/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 mai 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.112 Ioan Vulpescu - declaraţie politică cu tema: "Un protest împotriva demagogiei";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Ioan Vulpescu:

"Un protest împotriva demagogiei"

Nu vreau să comentez aici rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European, nici măcar din postura de membru al partidului câştigător.

Vreau să atrag atenţia asupra unui alt aspect, la fel de îngrijorător ca absenteismul. Este vorba despre declaraţiile demagogice, iresponsabile ale unor lideri politici, care, în opinia mea, trebuie să primească o replică inclusiv în Parlament.

Astfel, doamna Elena Udrea - deşi partidul pe care îl reprezintă (în locul preşedintelui de drept, domnul Eugen Tomac) a beneficiat atât în faza de înfiinţare, cât şi în campania electorală de o implicare consistentă a preşedintelui Traian Băsescu - a vorbit de fraudarea alegerilor, deşi dumneaei personal nu reuşise, în 2012, să învingă într-un colegiu de provincie un candidat începător, iar partidul nu avea, în afara lui Traian Băsescu, niciun candidat relevant.

La fel şi alţi lideri politici. Domnul Crin Antonescu a înfăţişat - cu mai multă fineţe decât doamna Udrea, dar cu aceeaşi cantitate morală insuficientă - un tablou apocaliptic în care majoritatea din Parlament n-ar fi avut altceva de făcut decât să atace PNL. Când mai multe partide se pretind "principala ţintă a puterii", e limpede că niciunul nu a fost o ţintă, într-o campanie mult mai liniştită şi mai lipsită de incidente decât precedentele.

Acuzaţia de fraudare a alegerilor europene, în actualul context internaţional, este de-a dreptul iresponsabilă. Sigur că e mai uşor să spui că alegerile au fost fraudate, decât să accepţi că nu ai valoare, că eşti impopular şi că poporul nu te vrea. Dar înseamnă să nu îţi pese nici cât negru sub unghie de reputaţia ţării şi, nu în cele din urmă, de inteligenţa alegătorilor.

În actualul context - în care PE va avea de-a face cu o puternică reprezentare a adversarilor Uniunii Europene, iar România va fi, se poate presupune, puternic atacată de adversari care revarsă propriul eşec intern în capul nostru - a pretinde că nişte alegeri normale ar fi fost fraudate e, repet, o iresponsabilitate ieşită din comun. A vorbi despre "războaie", despre perspective apocaliptice, în loc să îţi recunoşti onest eşecul şi să plăteşti preţul politic al unor decizii catastrofale, este o dovadă de demagogie dezgustătoare. Dar este şi un adevărat atac la adresa interesului naţional şi a interesului cetăţeanului român obişnuit, care trebuie să primească, aici, în Parlament, o dezaprobare fără echivoc.