Ion Cupă
Ion Cupă

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 decembrie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.128/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 decembrie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.112 Ion Cupă - declaraţie politică având tema "Autosanitare performante pentru Serviciul Judeţean de Ambulanţă";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Ion Cupă:

"Autosanitare performante pentru Serviciul Judeţean de Ambulanţă"

Sănătatea, alături de educaţie, trebuie să fie o prioritate pentru noi toţi. Investirea în aceste două domenii de activitate trebuie văzută pe termen lung, ca o garanţie a calităţii vieţii. Sănătatea reprezintă darul cel mai de preţ al omului şi de cele mai multe ori ajungem să preţuim acest lucru doar atunci când ne aflăm în situaţii critice. Pun astăzi accent pe componenta de urgenţă a sistemului medical. Serviciul Judeţean de Ambulanţă are nevoie de reînnoirea parcului auto.

În judeţul Gorj, Serviciul Judeţean de Ambulanţă funcţionează cu 34 de autosanitare alocate staţiei centrale Târgu Jiu şi substaţiilor din judeţ, maşini insuficiente pentru a face faţă solicitărilor zilnice.

Autospecialele existente în mare parte nu mai corespund cerinţelor şi se defectează destul de uşor, iar instituţia cheltuieşte sume importante de bani pentru reparaţii şi întreţinere. Peste 50% din autosanitarele existente în parcul auto au un rulaj de peste 500.000 de kilometri. Cele mai multe maşini au ca an de fabricaţie anul 2007 şi au ajuns deja la sute de mii de kilometri. Acestea nu mai pot da randamentul necesar intervenţiei în prima linie. De aceea, avem nevoie de mai multe ambulanţe noi care să nu pună viaţa pacienţilor în pericol. În judeţul Gorj sunt necesare maşini 4X4 care pot să intervină în zonele montane atunci când există condiţii meteorologice improprii.

Trebuie să acordăm o mai mare atenţie Serviciului de Ambulanţă pentru că angajaţii acestor instituţii sunt eroi care de multe ori fac minuni, ajutând la salvarea vieţilor semenilor noştri aflaţi în pericol. Ca să poată interveni eficient şi prompt au nevoie, însă, de autosanitare performante, dotate la standardele Uniunii Europene.