Ovidiu Alexandru Raeţchi
Ovidiu Alexandru Raeţchi

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.111/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.114 Ovidiu Alexandru Raeţchi - declaraţie politică: - "Spitalul de recuperare Borşa - o nouă viziune";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Ovidiu Alexandru Raeţchi:

"Spitalul de recuperare Borşa - o nouă viziune"

Aş vrea să vă fac cunoscută situaţia Spitalului de recuperare Borşa, cunoscut drept unul dintre cele mai mari spitale din nordul ţării, cândva un reper pentru rezultatele remarcabile obţinute în tratarea specializată a persoanelor cu afecţiuni neuromotorii. În prezent, totuşi, eficienţa unităţii sanitare este afectată din pricina birocraţiei şi a disputelor între autorităţile centrale şi cele locale.

Ca urmare a intrării în vigoare a dispoziţiilor OUG nr. 48/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizării, majoritatea spitalelor din România au trecut în administrarea autorităţilor locale. Cu toate acestea, Spitalul de recuperare Borşa a rămas în continuare subordonat Ministerului Sănătăţii. În absenţa finanţării, infrastructura spitalului se află într-o stare avansată de degradare, iar secţia de terapie mofetică este închisă.

Fiind o localitate în principal cu potenţial turistic, autorităţile locale din Borşa doresc să implementeze proiecte care să modernizeze şi să reabiliteze clădirea spitalului şi a bazelor de tratament Stibina şi Cascada. Administrarea la nivel local a Spitalului de recuperare Borşa ar crea premisele necesare creşterii calităţii serviciilor medicale din localitate, prin investiţii care ar implica înfiinţarea de noi servicii de tratament şi recuperare, dar şi achiziţionarea de aparatură şi instrumente medicale performante.

În urma executării acestor lucrări, gradul de confort al pacienţilor va creşte semnificativ, iar asigurarea de servicii de recuperare, medicină fizică şi balneologică va avea implicaţii asupra bugetului local, graţie turismului medical.

Autorităţile locale din Borşa au anunţat că deţin capacităţile financiare necesare susţinerii activităţii unităţii sanitare, precum şi instrumentele necesare demarării unor proiecte de investiţii de mare anvergură. Acestea vizează în primul rând accesarea fondurilor europene nerambursabile şi încheierea unor parteneriate de tip public-privat. În plus, transferul spitalului în subordinea Consiliului Local ar degreva bugetul statului de sumele semnificative necesare pentru funcţionarea activităţii unităţii sanitare la nivel optim.

M-aş bucura dacă Ministerul Sănătăţii ar lua, în sfârşit, o decizie în favoarea comunităţii locale şi a celor 12.000 de pacienţi anuali.