Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 aprilie 2015
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.76/2015
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 aprilie 2015 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 aprilie 2015
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.114 | Ioan Tămâian - declaraţie politică intitulată "Da, Victor Ponta, istoria nu poate fi rescrisă!"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Da , Victor Ponta, istoria nu poate fi rescrisă!" Deşi mai sunt un an şi 2 luni până la alegerile locale şi un an şi 7 luni până la alegerile parlamentare, domnul Victor Ponta şi PSD au intrat deja, fără să mascheze măcar aparenţele, în campanie electorală. Lansarea a fost ocazionată de împlinirea a 3 ani de la prima schimbare de guvern printr-o moţiune de cenzură şi a fost pompos denumită, "Trei ani - începutul sfârşitului regimului Băsescu - MRU - Predoiu". Ştiu că într-o campanie electorală - şi aici PSD-ul este specialist - se lansează manipulări, atacuri şi se spun numeroase neadevăruri. Dar, ca să parafrazez o afirmaţie a lui Victor Ponta de la lansarea de luni 27 aprilie, istoria nu se poate rescrie. Şi am să-i reamintesc lui Victor Ponta ce nu se poate nega. PSD a fost între decembrie 2008 şi 30 septembrie 2009 - deci într-una din perioadele în care în România s-au făcut numeroase erori - la guvernare, deci a fost parte integrată a regimului Băsescu. La rândul său, Victor Ponta a fost ministru în guvernul Boc 1. Victor Ponta face referire la "Regimul Băsescu-MRU-Predoiu, dar pe 9 februarie 2012, când în Parlament a fost validat guvernul Mihai-Răzvan Ungureanu, prima persoană care l-a felicitat pe noul premier, în faţa camerelor de luat vederi, a fost Victor Ponta. Când PNL şi PSD au demarat lupta împotriva Guvernului MRU, inclusiv în textul moţiunii de cenzură şi în discursurile susţinute pe 27 aprilie 2012 de la tribuna Parlamentului, numele de Cătălin Predoiu nu a fost pronunţat deloc. Mai mult, Victor Ponta i-a făcut curte lui Cătălin Predoiu, şi l-ar fi vrut în cabinetul Ponta 1. Nu în ultimă instanţă, istoria nu poate omite că UNPR şi UDMR au făcut parte din guvernele Boc 2 şi MRU, guverne controlate sever şi de fapt conduse de Traian Băsescu. UDMR a înlocuit PNL în guvernul Ponta 3, iar UNPR este o prezenţă continuă în cabinetele Ponta 2, 3 şi 4. Cum rămâne atunci cu sfârşitul regimului Băsescu? Vreau să îi atrag însă atenţia lui Victor Ponta că în timpul mandatului său de prim-ministru s-au înregistrat şi se înregistrează o serie de acţiuni împrumutate din gândirea lui Traian Băsescu. Şi mă refer printre altele, la un subiect fierbinte la zi, şi anume impozitarea retroactivă a diurnelor angajaţilor detaşaţi temporar în străinătate (mă refer la sumele primite sub formă de diurne de către salariaţi). Pentru firmele sau societăţile de o anvergură redusă, mă refer în special la firmele mici de transport, această impozitare retroactivă poate duce la faliment, la pierderea de locuri de muncă. Această taxă nouă, concret încadrarea diurnelor în veniturile salariale, nu am auzit să fi fost pomenită de Victor Ponta cu ocazia triumfalistului bilanţ efectuat la manifestarea electorală de la Palatul Parlamentului de luni, 27 aprilie. |



