Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2014
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.94/2014
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2014 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.115 | Natalia-Elena Intotero - declaraţie politică: - "Un comisar care să reprezinte România în Europa"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: "Un comisar care să reprezinte România în Europa" Numirea unui comisar european pentru România este un act politic major în plan internaţional. Politicianul şi omul numit în această importantă demnitate europeană vor fi "obrazul" României la Bruxelles. Europa este o entitate politică, economică şi administrativă şi are un "guvern" - Comisia Europeană, care este responsabilă pentru întocmirea propunerilor legislative, implementarea deciziilor şi apărarea tratatelor uniunii, precum şi coordonarea activităţilor curente ale uniunii. În acest "guvern" european fiecare stat membru are câte un reprezentant - un comisar european, iar acesta are obligaţia de a reprezenta interesele comune ale Uniunii Europene, şi nu interesele naţionale ale statului din care face parte. Chiar dacă în calitate de membru al Comisiei Europene un comisar nu mai reprezintă practic interesele naţionale, el nu se poate disocia de ţara din care provine. Un comisar din România rămâne în esenţa lui român. Deci va continua să reprezinte România dincolo de statutul legal şi de cadrul funcţiei, cu sufletul şi cu inima. De aceea, această numire este un act politic definitoriu pentru un guvern naţional şi propunerile trebuie făcute cu maximă responsabilitate şi discernământ. Ne-am dorit şi ne dorim un portofoliu important pentru România în cadrul Comisiei Europene, şi, desigur, păstrarea portofoliului de la agricultură ar fi o şansă majoră pentru ţara noastră. Dar, în acelaşi timp, considerăm justificată şi oportună solicitarea domnului Jean-Claude Juncker, ca Guvernul României să vină cu două propuneri pentru funcţia de comisar european şi suntem convinşi de justeţea motivelor care au stat la baza acestei cereri şi care au în vedere reglementări structurale în componenţa Comisiei Europene. Sunt în deplin acord cu părerea premierului României, Victor Ponta, că lucrul cel mai important este ca, în această săptămână, România să aibă un comisar cu un portofoliu important şi, de asemenea, consider că toate bătăliile şi interesele interne sunt mai puţin importante decât contribuţia pe care România o va avea la politica Comisiei Europene în următorii cinci ani. Am toată încrederea că premierul României, Victor Ponta, pune, ca de fiecare dată până acum, interesul României deasupra oricărui alt interes şi suntem încredinţaţi că rezultatul final al acestui demers politic - numirea comisarului european - va fi o nouă confirmare a energiei, dedicaţiei şi devotamentului pe care le investeşte zi de zi în fiecare demers politic pe care îl face pentru România. |



