Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 decembrie 2014
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.128/2014
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 decembrie 2014 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 decembrie 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.115 | Mircea Lubanovici - declaraţie politice "Tabloul ineficienţei economice a guvernării PSD"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Tabloul ineficienţei economice a guvernării PSD" Prin declaraţia de astăzi doresc să vă aduc în atenţie problema absorbţiei fondurilor europene. Cunoaştem cu toţii declaraţiile repetate ale premierului şi ale miniştrilor privind creşterea economică excepţională şi rata excepţională a atragerii fondurilor europene. Cu toate acestea, realitatea contrazice încă o dată afirmaţiile puterii! Nu am uitat cum ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici, şi-a asumat, în mod public, un target de 50% în privinţa ratei de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune pentru anul 2013. Aproape un an mai târziu, acest obiectiv nu a fost încă atins! Astfel, la sfârşitul lunii noiembrie, ţara noastră a atras 44,68% din suma alocată. Iar argumentul, onoraţi guvernanţi, conform căruia procentul e oricum mai ridicat faţă de anii trecuţi, nu stă în picioare, având în vedere numeroasele dosare de corupţie care ies la suprafaţă, privind accesarea fondurilor europene în timpul mandatelor dumneavoastră! Ca şi în cazul inventivităţii Guvernului în a atrage bani la bugetul de stat, şi în acest domeniu metodele sunt din cele mai diverse, variind de la trucarea licitaţiilor publice la decontarea unor lucrări fictive sau obţinerea de fonduri de către firme nou înfiinţate, folosind de multe ori proiecte aproape identice, cu aceiaşi consultanţi şi furnizori. Să ne mai mire că asociaţii acestor organizaţii sunt în strânsă legătură cu baronii locali sau cu mogulii naţionali? Să mai adaug că în luna noiembrie 2014 în România s-a atras 1,1% din suma alocată? Cu alte cuvinte, Guvernul, în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, a ignorat complet treburile ţării pentru că, nu-i aşa?, prioritatea Guvernului a fost câştigarea fotoliului prezidenţial! Concret, Programul Operaţional Regional administrat de Ministerul Dezvoltării Regionale nu a avut niciun progres în luna trecută, aceeaşi situaţie întâlnindu-se şi la Programul Operaţional Sectorial Transport din cadrul Ministerului Transporturilor sau la Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice din cadrul Ministerului Fondurilor Europene. Trebuie să recunoaştem că în toate aceste domenii performanţa României este extrem de ridicată, aşa încât înţelegem cu uşurinţă de ce fondurile europene nu mai sunt necesare. Lăsând ironia la o parte, acesta este, stimaţi colegi, tabloul eficienţei guvernării PSD! |



