Ovidiu Alexandru Raeţchi
Ovidiu Alexandru Raeţchi

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.111/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.116 Ovidiu Alexandru Raeţchi - declaraţie politică: - "Medicii români trebuie şi merită să fie respectaţi de statul român";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Ovidiu Alexandru Raeţchi:

"Medicii români trebuie şi merită să fie respectaţi de statul român"

După cum ştiţi, în Bucureşti au loc în aceste zile proteste ale medicilor. Motivul: subfinanţarea sistemului de sănătate - veniturile sunt mici în raport cu volumul de muncă, din spitale lipsesc dotări şi echipamente medicale de bază, posturile din sănătate sunt blocate. În plus, medicii reclamă lipsa autonomiei profesionale şi influenţa politică asupra spitalelor, probleme care îngreunează exercitarea actului medical în condiţii optime.

Aceste probleme structurale ale sistemului medical au făcut ca România să piardă din 2007 până azi 28.000 de doctori şi 17.000 de asistente. Ţara noastră are o rată a migraţiei doctorilor de 9%, în timp ce media europeană este de 2,5%. În România mai sunt înregistraţi la ora actuală 42.000 de medici. Mai grav, potrivit unor studii realizate de Colegiul Medicilor din România şi de Consiliul Investitorilor Străini în 2011 şi 2012, 64% dintre studenţii la medicină şi 60% dintre doctorii care încă sunt în ţară intenţionează să părăsească România în viitorul apropiat.

România este una dintre ţările care dă, anual, cei mai mulţi absolvenţi de medicină din lume, în jur de 6.500. În acelaşi timp, spitalele au doar 3.000 de locuri de rezidenţiat. Un medic rezident câştigă la ora actuală în jur de 900 de lei, în condiţiile în care munceşte zilnic, de dimineaţa până seara, şi îşi asumă frecvent gărzi. Din aceşti bani nu se poate trăi decent. Nici măcar indecent nu se poate trăi! Mulţi dintre rezidenţi au credite, rate la bănci. Ca urmare logică, cei mai mulţi dintre aceştia decid să plece din ţară. În multe spitale din România se lucrează la cota de avarie, din multe secţii lipsesc medici.

România investeşte într-un student la medicină aproximativ 30.000 de lei pe durata celor 6 ani de studii. Este vorba despre cheltuielile cu salariile profesorilor şi cu materialele didactice. Se investeşte în acest caz mai mult decât pentru studenţii de la alte facultăţi, materialele necesare formării unui doctor fiind costisitoare. Însă dacă tânărul nu activează nici măcar o zi în sistemul medical românesc, iar taxele şi impozitele se duc către bugetul altei ţări, statul român nu îşi mai recuperează investiţia. La un calcul simplu, elementar, rezultă că din 2007 până în prezent statul român a pierdut 840 de milioane de lei.

Nu trebuie să asistăm tăcuţi şi pasivi la nemulţumirile acestei categorii profesionale de care depinde sănătatea fiecărui român. Nu trebuie să lăsăm situaţia să scape de sub control. Medicii ameninţă cu demisii în bloc şi cu anularea contractelor cu Casa de asigurări de sănătate.

Cine îşi va asuma răspunderea în cazul unor greve generale sau al unor demisii în bloc ale medicilor? Câţi oameni vor fi afectaţi de consecinţele grevelor şi demisiilor?

Locul medicilor este lângă pacienţi, nu în stradă. Este inadmisibil să îndemnăm medicii, mai mult sau mai puţin direct, să părăsească România, în cazul în care sunt nemulţumiţi de condiţiile din propria ţară. Sectorul sănătăţii nu ar trebui să fie negociabil, ci prioritar.

E necesar - este vital la propriu - ca pentru anul 2014 să alocăm sănătăţii un buget considerabil mai mare decât anul acesta. Veniturile medicilor rezidenţi trebuie să crească semnificativ, e nevoie de o legislaţie care să garanteze independenţa profesională în sistemul sanitar, e necesară o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate. Managementul spitalelor trebuie asigurat de persoane cu experienţă şi expertiză în domeniul sanitar.

Nu ne mai putem umili medicii! Nu putem permite ca sistemul de sănătate din România să se deterioreze continuu.

E necesar să acţionăm rapid pentru a apăra independenţa şi respectul profesiei de medic.