Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 octombrie 2013
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 octombrie 2013 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 octombrie 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.116 | Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Improvizaţiile din sănătate - moarte sigură"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Improvizaţiile din sănătate - moarte sigură" Explozia unui cazan de ţuică a mai făcut o victimă. Un pacient de 72 de ani a ajuns în stare critică după ce capacul unui astfel de cazan a cedat iar pacientul a fost împroşcat de borhotul care fierbea. De la începutul "sezonului distilăriilor" cel puţin 20 de pacienţi au necesitat asistenţă de urgenţă în urma unor astfel de accidente. Pacienţii cu această patologie necesită suport respiratoriu şi volemic, profilaxie antitetanică şi proiecţie termică, urmate de intervenţie chirurgicală de urgenţă. Prognosticul este rezervat, datorită sediului acestor arsuri (faţă, gât, torace) şi gravelor arsuri, vârstei şi patologiei asociate, dar şi condiţiile de secol XVIII din Iaşi, în care pacienţii sunt primiţi în spaţii neadecvate, supraaglomerate, în care sunt dificultăţi majore în asigurarea asepsiei şi antisepsiei şi apoi sunt plimbaţi câţiva kilometri între spitale pentru a ajunge la chirurgii plasticieni, toate acestea durând de regulă mai multe ore, ceea ce creşte suferinţa pacienţilor şi riscul de complicaţii. Pentru cei care îşi mai amintesc, înainte de desfiinţarea Spitalului de Urgenţă "Sfântul Ioan" toate aceste manevre se desfăşurau în timp optim, astfel încât în mai puţin de cinci minute pacienţii erau primiţi de echipa mixtă medic de urgenţă-chirurg plastician-anestezist şi ajungeau direct în sala de operaţii, iar centrul de traumă pe care am reuşit să-l înfiinţez avea drept obiectiv rezolvarea optimă a întregii palete de patologie traumatică, în condiţii de secol XXI. Recomandăm prezentarea cât mai rapidă la urgenţe după producerea unei arsuri întrucât există riscul de complicaţii imediate şi tardive, influenţând chiar prognosticului vital. Recomandăm utilizarea cu prudenţă a soluţiilor improvizate, pentru că cele mai multe dintre ele îngreunează explorările şi tratamentul, cresc riscul septic şi complică evoluţia multor afecţiuni. Reamintim că în arsuri este indicată doar spălarea abundentă cu ser fiziologic sau apă călduţă, precum şi aplicarea unui pansament steril sau a unui prosop curat. Sunt interzise "tratamentele" prin aplicarea de ulei, iaurt, frunze de varză, cerneală, sare, miere de albine, ce pot agrava leziunile, cresc riscul septic şi îngreunează terapia arsurii, iar încercările de "neutralizare", mai ales în cazul varului nestins, duc adesea la formarea de compuşi chimici cu putere de distrugere crescută. |



