Aurelia Cristea
Aurelia Cristea

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.154/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.115 Aurelia Cristea - despre "Spiritul competitiv şi performanţa tinerilor, şansa viitorului României";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Aurelia Cristea:

"Spiritul competitiv şi performanţa tinerilor, şansa viitorului României"

Am vorbit de la acest pupitru de mai multe ori despre viitorul României, despre nevoia de proiecte naţionale care să creeze coeziune la nivelul comunităţilor, înţelegere, muncă organizată şi, în final, plusvaloare şi linişte socială. De fiecare dată, în aceste intervenţii, am subliniat nevoia familiilor din România de a se simţi sprijinite în planurile de viitor pe care şi le conturează: or, acest sprijin vine prin crearea unui mediu social şi economic predictibil, prin promovarea unor planuri naţionale de prevenţie în domenii precum sănătatea, sau prin stabilizarea şi menţinerea pe o linie constantă a sistemului fiscal. Am subliniat de fiecare dată că familiile fericite şi încurajate să muncească în scopul bunăstării lor şi al bunăstării comunităţii au ca efecte, în timp, creşterea contribuţiilor la bugete, creşterea investiţiilor şi dezvoltarea.

Există sute şi mii de feluri simple, creative şi cu impact major prin care putem crea condiţiile propice de a ajunge la acel viitor în care România este o sumă de comunităţi active şi prospere, însă toate aceste modalităţi izvorăsc, la o primă mână, din educarea spiritului în sensul preţuirii valorilor precum munca, performanţa şi gestionarea creativă a propriilor aptitudini.

Educaţia este şi trebuie să fie mai mult decât simpla memorare a unor informaţii, ea are ca scop final crearea de personalităţi independente şi cu spirit antreprenorial. Şi atunci când ne referim la educaţie, trebuie să ne referim la un sens deja lărgit al acesteia, care presupune şi orientarea către o viaţă sănătoasă, practicarea sportului, cultivarea acelor trăsături care duc tinerii noştri înspre competiţie şi performanţă.

În acest context, trebuie să remarc că avem deja o serie de exemple consacrate care prin muncă asiduă, exerciţiu şi implicare au ajuns la performanţe excepţionale. Şi mai trebuie să remarc că, în sprijinul acestor programe de învăţare nonformală vin tot mai mulţi actori din sectorul antreprenorial, care doresc să se implice în schimbarea de care România are nevoie. Aceşti oameni deosebiţi, care insistă să ofere comunităţii valoarea experienţei şi a cunoştinţelor lor, trebuie susţinuţi şi promovaţi de către noi, ajutaţi să-şi pună ideile în aplicare. În fond, dacă au reuşit pentru ei înşişi, şansele sunt maxime ca programele lor să fie o reuşită şi pentru noi, ceilalţi.

Şi nu sunt doar aceştia. Vorbesc acum şi despre ONG-urile care dezvoltă programe remarcabile, atingând prin activitatea lor segmente de populaţie cu nevoie foarte mare de susţinere. Aici, parteneriatul cu societatea civilă este esenţial şi trebuie să fie tratat cu seriozitate, sectorul nonguvernamental fiind capabil, prin natura lui, să ajungă în zone ale societăţii în care sistemul administrativ nu are încă dezvoltate instrumente de lucru sau măcar empatie pentru anumite tipuri de probleme.

Vorbesc, de exemplu, despre tinerii manageri de top sau middle management din multinaţionalele româneşti, care au întâlniri periodice la Bucureşti în vederea susţinerii de proiecte educative pentru studenţi. Sunt convinsă că peste tot în România există astfel de neobosiţi susţinători ai schimbării prin educaţie continuă. Ei merită tot efortul nostru de a-i sprijini în proiectele şi ideile lor.

În ultimele luni mi-au fost aduse la cunoştinţă mai multe astfel de idei, de proiecte bazate pe educaţie prin implicarea directă şi am decis să ofer tot sprijinul în realizarea lor. Fie că e vorba de crearea de infrastructură inteligentă pentru susţinerea sectorului IT, fie că e vorba de cooptarea copiilor şi tinerilor din mediul rural în programe de educaţie prin sport, am considerat că toate ideile au şanse să devină succese reale, pentru că ele îşi propun să acţioneze acolo unde există nevoia reală de sprijin şi susţinere, dublată de potenţialul de creare a unei mentalităţi de învingător. Viitorul României are nevoie de învingători, de tineri care nu renunţă la visurile lor şi au aptitudinile competitive de a şi le realiza. Aceşti copii şi tineri au acum mai mult ca oricând nevoie de sens în viaţa lor şi nevoie de modele de succes.

Şi pentru a le oferi un ajutor real, consistent, avem datoria de a crea programe naţionale care să vină în sprijinul şi în completarea actului educaţional, oferindu-le, în plus faţă de modelul tradiţional al şcolii, şansa să aibă mentori, modele, şansa să se dezvolte armonios, în sincronizare perfectă cu tinerii din zonele dezvoltate ale Europei.

Imaginaţi-vă doar cât de mult ar însemna pentru copiii din zonele rurale şansa de a practica într-un mediu organizat sport, susţinuţi şi ghidaţi de personal calificat, care să le ofere în plus informaţii valoroase privitoare la oportunităţile nenumărate pe care le pot avea prin performanţă, în orice domeniu.

Pot să vă mărturisesc că la Cluj s-au derulat astfel de proiecte, prin grija unor inimoşi oameni. Rezultatele sunt excepţionale, ele arată câtă deschidere şi schimbare a mentalităţii pot genera astfel de activităţi. Imaginaţi-vă ce ar însemna pentru România cooptarea în astfel de programe naţionale a sute de mii de copii. Influenţa programelor s-ar translata asupra familiilor lor, care ar simţi într-un mod direct ajutorul şi susţinerea oferite de stat.

Schimbarea mentalităţilor nu este niciodată un proces uşor, dar el poate fi obţinut prin idei de o simplitate uimitoare. Primul pas este să acceptăm noi înşine potenţialul simplităţii lor. Lansez, pe această cale, un apel la dumneavoastră! Un apel pentru a susţine, a promova şi a încuraja ideile şi proiectele care urmăresc educarea spiritului de competiţie şi performanţă al copiilor şi tinerilor noştri! Viitorul României depinde în mod direct de sprijinul dumneavoastră!