Dezbateri parlamentare

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

"Anul şcolar debutează cu multe întrebări de ce?"

Voi începe această declaraţie politică prin raportarea la o afirmaţie făcută de o respectabilă doamnă septuagenară, care spunea zilele trecute, în faţa camerelor de luat vederi, că dintotdeauna începutul anului şcolar ne-a prins cu şcolile nepregătite şi că anul acesta se întâmplă la fel, că e în ordinea firească a lucrurilor să avem încă reparaţii în mai toate unităţile de învăţământ, să existe un procent important de şcoli fără autorizaţie sanitară absolut necesară ş.a.m.d.

Doamna poate are dreptate, dar ca anul acesta şi ca de câţiva ani încoace bobocii de clasa I să nu aibă abecedarele pe bancă, elevilor de clasa a II-a să le lipsească total manualele, primul-ministru să se bâlbâie, dând vina pe ministrul de resort, atunci când vorbeşte, pe 10 septembrie, de licitaţia pentru manuale, nu îmi amintesc să se fi întâmplat vreodată.

Permiteţi-mi, în completarea acestei afirmaţii să redau şi gândurile unei doamne profesoare, la început de an şcolar: "Pentru prima oară de când sunt profesor nu ştiu nici la acest moment ce limbă se va studia la clasa pregătitoare din şcoala mea, dacă intru să le spun Bonjour sau Hello, tocmai pentru că nu există stabilitate în sistem, nu există reguli, pentru că părinţii sunt încurajaţi să îşi impună voinţa, pentru că există directori care nu ţin cu cadrele didactice, ci se fac preş în faţa părinţilor. Îmi pare rău că trebuie să afirm acest lucru, dar părinţii nu sunt partenerii noştri, ci se transformă în stăpânii noştri. Am refuzat să mai iau ora de dirigenţie, tocmai pentru că, din sat fiind, nu mai pot să îi mint pe părinţii care vin să întrebe de ce nu sunt manuale pentru toţi elevii, de ce se cer bani pentru consumabile, de ce..., de ce...".

Mă întreb oare ce se înţelege prin modernizarea învăţământului mult clamată de noi toţi?

Alături de mii de părinţi, mă mai întreb cum s-au putut face sute de modificări la Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 prin ordonanţe de urgenţă apărute fulger, cum s-au putut emite atât de rapid ordine de ministru care să reglementeze, de exemplu, trimiterea tinerilor fără bacalaureat în universităţi, dar nu s-a putut introduce noul curriculum şcolar şi nu s-au asigurat manualele elevilor?

Familiile cheltuie sume fabuloase, din ce în ce mai mari, pentru copiii lor care au acces gratuit la educaţie. Mult trâmbiţatul 6% din PIB pentru educaţie este temă de campanie pentru partidele politice. Odată terminată competiţia pentru putere, nimeni nu-şi mai aduce aminte de nevoile elementare ale şcolii noastre.

O prioritate a devenit, în aceste zile, numirea de către Ministerul Educaţiei, prin detaşare în interesul învăţământului (?!), a unor inspectori şcolari, a unor directori de şcoli, aceasta în condiţiile în care concursurile pentru ocuparea acestor funcţii de conducere au fost promise de ministrul educaţiei inclusiv, cu doar câteva săptămâni înainte.

Politizarea şi instabilitatea sistemului de educaţie în România au atins cote fără precedent, incredibile, astăzi. În învăţământ nu mai funcţionează Legea educaţiei naţionale, funcţionează legea bunului-plac al guvernanţilor, interesaţi să obţină voturi. Totul s-a subsumat acestui obiectiv de partid, şcoala a ajuns o jalnică scenă care îi are ca actori în prim-plan pe politicieni. Conducerile şcolilor sunt manipulate, timorate, stresate şi ameninţate, iar elevii abia dacă se mai zăresc pe fundalul acestei scene, aşteptând să termine studiile obligatorii în ţară pentru a pleca departe, acolo unde speranţa lor de mai bine le îndreaptă paşii.

De câţiva ani, am renunţat să mai particip la festivităţile de deschidere din şcolile colegiului pe care îl reprezint în Parlamentul României. Din decenţă. Sunt profesor şi nu pot accepta dublul discurs şi folosirea şcolii ca rampă de notorietate. Voi face mereu câte ceva, puţin, cât voi putea, pentru ca şcoala noastră să fie cel mai drag loc de întâlnire al copiilor, educatorilor şi părinţilor.

Urez tuturor elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice un an şcolar plin de realizări, să creadă în carte şi în puterea şcolii şi îi încurajez să nu îşi piardă optimismul, întrucât şcoala trebuie să rămână cel mai fericit eveniment din viaţa noastră.