Nicolae Păun
Nicolae Păun

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.94/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.117 Nicolae Păun - declaraţie politică cu privire la realităţile din închisorile româneşti;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Nicolae Păun:

Declaraţia mea politică de azi se doreşte a fi un semnal de alarmă la adresa Ministerului Justiţiei şi a structurii din subordinea acestuia - Administraţia Naţională a Penitenciarelor care "aplică în domeniile ce o privesc strategia Guvernului României în executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate pronunţate de instanţele judecătoreşti", conform art.2 alin.(2) din Hotărârea Guvernului nr. 1849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile ANP.

Mai mult chiar, la alineatele (1) şi (3) din art. 1 al Anexei nr.1 la Decizia nr. 507 din 21 mai 2012 a Ministerului Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor - privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor penitenciare este prevăzut că "Penitenciarele sunt unităţi care asigură executarea pedepselor privative de libertate şi a măsurii arestării preventive şi cu asigurarea intervenţiei recuperative, în condiţii care garantează respectarea demnităţii umane."

În contrast cu aceste texte de lege care sună atât de bine în teorie, realităţile crude din închisorile româneşti evidenţiază stringenţa şi amploarea problemei supraaglomerării penitenciarelor, care, împreună cu subfinanţarea sistemului penitenciar din cauza crizei economice din ultimii ani, determină condiţii de detenţie greu de suportat.

Datele recente din cursul acestui an arată că în spaţiile de cazare din unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor erau cazate un număr de 33 353 persoane private de libertate, rezultând existenţa unui deficit de 14 398 de locuri de cazare şi a aceluiaşi număr de persoane private de libertate supuse, implicit, unor tratamente inumane şi degradante.

Nerespectarea normelor europene în materie de condiţii umane de deţinere - 4 metri pătraţi pentru 1 deţinut, exclusiv mobilierul şi grupul sanitar - a condus la încălcarea demnităţii umane a persoanelor private de libertate şi, pe cale de consecinţă, la un număr mare de condamnări ale statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, în 2011, statul român a fost condamnat în 33 de speţe de acest gen la CEDO şi la plata 230.000 euro şi 10.000 franci elveţieni; în 2012 - România a fost condamnată în 10 cazuri şi obligată la plata a 10.000 de euro în favoarea foştilor deţinuţi reclamanţi; în 2013 a fost condamnată la plata 221.000 euro despăgubiri, în urma a 32 de sentinţe CEDO în astfel de speţe, iar în 2014, statul român a pierdut 11 procese similare, fiind obligat la plata a 64.000 de euro. Concluzia nerezolvării problemei cronice a sistemului penitenciar românesc a costat România, pe lângă prejudiciul de imagine, sume totalizând 525.000 euro şi 10.000 franci elveţieni.

Tocmai în vederea legiferării singurei soluţii prin care statul român poate rezolva problema supraaglomerării închisorilor şi respectării normelor europene în materie penitenciară, am elaborat, în 2013, Propunerea legislativă pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse pe care, din cosmopolitism, colegii parlamentari nu au votat-o încă.

Criticii acerbi ai propunerii mele legislative nu oferă, din nefericire, nicio altă soluţie europeană, rămânând la stadiul de bune intenţii, cu care, potrivit celebrului moralist englez, Samuel Butler, "este pavat şi iadul"!

Închei cu speranţa că această declaraţie îi va aduce pe colegii parlamentari, indiferent de apartenenţa politică, cu picioarele pe pământ, astfel încât semenii noştri din penitenciare să nu fie pedepsiţi a doua oară şi prin condiţiile improprii de detenţie, de natură a ne face pe toţi contribuabilii români să mai plătim pentru condamnarea României la CEDO din această cauză.

Credem că respectarea drepturilor omului şi a obligaţiilor României în materie, asumate prin instrumentele regionale şi internaţionale, trebuie să prevaleze în acţiunile Parlamentului şi Guvernului României, dincolo de presiunile externe, cauzate de necunoaşterea şi neînţelegerea realităţilor româneşti.