Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2013
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.85/2013
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2013 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.119 | Florin Gheorghe - declaraţie politică cu titlul "Dragnea şi ANI"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Dragnea şi ANI" Prezint astăzi în faţa dumneavoastră o declaraţie politică ce are ca subiect recentele declaraţii ale ministrului Dragnea în ceea ce priveşte modificarea legii Agenţiei Naţionale de Integritate. Este ştiut faptul că ANI a trimis în judecată sau a suspendat mai mulţi aleşi locali şi foşti demnitari ai PDL pentru anumite incompatibilităţi. Un caz este chiar al primarului PDL din comuna Poarta Albă, judeţul Constanţa, suspendat din funcţie în baza unui ordin a prefectului judeţului. Pentru aceeaşi faptă au fost semnalaţi la ANI încă peste 20 de primari din toate partidele mari, şi anume PSD, PDL şi PNL, inclusiv şi preşedintele Consiliului Judeţean Nicuşor Constantinescu. ANI urmează procedura cu sfinţenie. Şi aici nu putem reproşa nimic, dar suntem surprinşi de declaraţia vicepremierului Dragnea care intenţionează să declanşeze procedurile parlamentare de modificare a legii pentru a reuşi salvarea aleşilor USL declaraţi în stare de incompatibilitate. Trebuie să facem cunoscut faptul că această intenţie este una incorectă. Cerem ca în acest moment legea să rămână la fel, iar cine a greşit, să plătească indiferent de culoarea politică. În speranţa că maturitatea şi raţiunea vor avea câştig de cauză aici, comunicăm că PDL, inclusiv subsemnatul va respecta orice decizie şi hotărâre a instituţiilor competente în acest domeniu. Ministrul Dragnea să facă bine să se ocupe de procesul de regionalizare şi să nu încerce, cu ajutorul dictaturii parlamentare USL, modificarea unei legi pentru un interes de grup. |



