Dezbateri parlamentare

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Emil Strungă.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Emil Strungă:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi deputaţi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este: «"Războiul caricaturilor" sau ce mai rămâne uman în umanitate"».

Lumea este în criză. Nu doar una morală sau culturală sau de paradigmă. Una structurală, care afectează nu doar acţiunea umană, ci şi receptarea şi interpretarea ei. Dovedeşte această afirmaţie însăşi actuala "criză a caricaturilor". numele ales de strategii de imagine la scară globală este nefericit, în măsura în care fenomenul în sine atestă o gravă maladie a umanităţii, în plină epocă a comunicării prin mijloace on line: însăşi comunicarea umană este atrofiată, atacată de un virus împotriva căruia nu există soft de apărare stocat undeva într-o bază de date. El se află în însăşi puterea omului de a trăi şi de a construi în libertate.

Apropo de libertate: aceasta este valoarea supremă descoperită de omul modern al democraţiei şi liberalismului, dar de cele mai multe ori greşit sau incomplet înţeleasă. Din întrebuinţarea ei corectă se naşte o altă valoare esenţială a modernităţii, anume toleranţa. Şi iată că ne-am întors de unde am plecat, adică de la comunicare. Aceasta din urmă, fără practica toleranţei, este un concept gol, lipsit de semnificaţie. Tocmai de aceea, în înţelegerea a ceea ce numim "război al caricaturilor", nu interpretările noastre savante ţin loc de soluţie. Nu încadrarea evenimentului în teoria lui Huntington a "ciocnirii civilizaţiilor" ţine loc de soluţie. Se ascunde atâta ironie în sintagme de genul "scandalul...", "războiul...", "criza caricaturilor". Ironia supremă este că astfel de întâmplări tragice pentru umanitate pot fi, şi cu siguranţă că sunt pretexte pentru politici şi strategii mai mult sau mai puţin oneste dar care ascund interese economice ori, pur şi simplu, dorinţa de dominaţie - setea pentru Putere, instinctuală, conform unor psihanalişti, la om. Restul este spectacol mediatic, conceput din dorinţa creşterii audienţei.

Aşadar, virusul care atacă mortal istoria prezentă este lipsa de raţionalitate. Resursele raţionalităţii europene, aceea care este responsabilă cu configurarea actuală a lumii, sunt pe sfârşite sau, oricum, insuficiente pentru a stăpâni crizele existente. Aceasta pe care am luat-o drept pretext este simptomatică, pentru că ea vădeşte două impasuri cu adevărat grave şi de luat în seamă. Unul dintre ele priveşte criza de motivaţie care caracterizează democraţiile unei lumi în plin proces de mondializare, şi criza care caracterizează religia, care, lipsită de raţiune, alunecă, iată, în fundamentalism generator de terorism. Iată de ce, în acest timp al patologiilor, fie ale raţiunii, care a generat democraţia modernă, fie ale religiei, avem nevoie de o reconsiderare din temelii a ceea ce înseamnă politică şi strategii globale şi, poate mai important decât oricând, de disponibilitatea de a învăţa din experienţa istoriei îndepărtate sau recente.

În această plină criză de motivaţie, trebuie regândite experienţele cruciale şi problemele timpului nostru, pe cât de reale, pe atât de ameninţătoare la însuşi statutul omului în propria sa lume. Dacă reacţiile noastre se vor limita la cultivarea suspiciunilor şi la aruncarea responsabilităţii prin încercarea de a-l învinui pe celălalt, atunci nu cred că există posibilitatea găsirii prea curând a unei căi de a ieşi din logica violenţei şi a resentimentului ce caracterizează atât de pregnant lumea actuală. Dacă civilizaţia europeană înţelege libertatea de exprimare drept permisiune de a ironiza un simbol ce furnizează identitate religioasă şi dacă singura reacţie a celor care se simt lezaţi este violenţa, atunci mi-e teamă că se adevereşte încă o dată cugetarea conform căreia omul este singura vietate de pe acest pământ care lucrează împotriva naturii sale şi conservării proprii.

Şi totuşi, a renunţa nu e deloc uman...

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.