Marian Neacşu
Marian Neacşu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 septembrie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 septembrie 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.12 Marian Neacşu - declaraţie politică cu titlul "Vulgaritatea ca un bumerang în cariera politicianului Traian Băsescu";

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnule Neacşu, aveţi cuvântul în numele social-democraţiei conservatoare. Deşi am înţeles că conservatorii astăzi sunt cu un picior şi la liberali. Nu mai ştiu bine unde sunt. Ştiu că sunt în opoziţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Aş începe înainte de declaraţia politică cu o altă declaraţie, domnule preşedinte. Constat cu foarte multă plăcere că în sală este o atmosferă extrem de boemă atunci când dumneavoastră conduceţi lucrările Camerei şi vă doresc să faceţi lucrul ăsta cât mai des.

"Vulgaritatea ca un bumerang în cariera politicianului Traian Băsescu."

După câştigarea alegerilor prezidenţiale din anul 2009, printr-un miracol, căci numai prin miracol pot vota cinci oameni pe secundă la secţiile de vot încropite în consulatele statului român din străinătate, politicianul Traian Băsescu a continuat să guverneze ţara în singurul mod în care ştie, adică încălcând fără ezitare orice normă morală sau legală care-i stă în cale.

Cel mai recent exemplu de situaţie în care, a câta oară, politicianul Băsescu aruncă la coş democraţia, dar şi decenţa, este scandalul adoptării frauduloase a Legii pensiilor, prilej de încălcare a regulilor legale şi constituţionale privind cvorumul parlamentar. Văzându-se pus sub lumina reflectoarelor opiniei publice româneşti, partidul domnului Băsescu acuză comploturi fictive şi aruncă minciuni din disperarea celui prins în flagrant. Un exemplu grăitor este conferinţa de presă a doamnei Anastase şi a domnului Toader în care aceşti lideri PDL au refuzat să dea explicaţii privind încălcarea regulamentelor şi frauda evidentă, în schimb punându-şi fustele în cap şi spunându-şi lipsa de igienă politică în faţa opiniei publice naţionale prin transmisiune în direct oferită de mass-media.

Modul în care a fost adoptată Legea pensiilor nu este decât o secvenţă care a ajuns în public din cauza temei legislative de larg interes naţional.

Cu această ocazie, publicul a luat la cunoştinţă cu stupoare de modul în care este condusă Camera Deputaţilor de către deputatul PDL Roberta Anastase. Neregulile procedurale transformate de aceasta din accidente rare într-o practică parlamentară erau până acum un subiect cu prea puţin interes pentru publicul românesc, dar în contextul dezbaterii Legii pensiilor a devenit mijlocul esenţial care a stat la baza votării frauduloase a acestui act normativ de importanţă vitală pentru circa şase milioane de cetăţeni.

Dacă până acum au mai fost cazuri în care s-au depistat mici nereguli procedurale privind procesul legislativ în domenii de mai puţin interes, în momentul adoptării Legii pensiilor am văzut ce înseamnă puterea ordinului despotic venit de la Cotroceni asupra grupului de deputaţi PDL. Ignorând faptul că şedinţa este înregistrată video, aceştia au consemnat fictiv că sunt mai mulţi în sală decât erau în realitate, pentru a adopta ilegal şi anticonstituţional o lege care schimbă regimul pensiilor în ţara noastră.

Este clar pentru publicul român, chiar şi pentru tot mai puţinii membri şi simpatizanţi PDL din ţară, că domnul Traian Băsescu este caracterizat de o vulgaritate funciară şi de limbajul colorat asortat cu obscenităţi. Credeam că nimic nu ne mai poate şoca. Dar iată că domnia sa apare în public şi ne consternează din nou, ba acuzând pe unii cunoscuţi intelectuali români de vulgaritate, ba dându-se jignit de manifestaţiile sindicale de sub geamul său de la Cotroceni care i-au lezat finul auz cu scandări apărute dintr-o justificată disperare.

Să nu mai fie oare domnia sa campionul vulgarităţii din România? Să fi observat că mizeria limbajului şi comportamentul lansat în societate i se întoarce drept în figură, ca un bumerang? Să fi devenit peste noapte dintr-un personaj agresiv şi ipocrit un anahoret, abandonând deliciile spirtului pentru plăcerile spiritului? Greu de crezut.

Dacă societatea actuală românească este produsul politicianului Traian Băsescu sau dacă politicianul Băsescu este produsul actualei societăţi româneşti, aceasta este o dispută care nu s-a tranşat încă. Dar eu cred că a venit momentul în care românii trebuie să înţeleagă că lucrurile trebuie puse în ordinea firească. Elitele trebuie să conducă România pe bază de doctrine şi ideologii politico-economice, iar partidele care greşesc să fie sancţionate prin vot democratic. Trebuie să respectăm regulile, să nu mai onorăm excepţiile. Trebuie să punem la locul lor cuvenit profesorii, poliţiştii, medicii, asistentele, magistraţii, jurnaliştii, preoţii, elevii, intelectualii, muncitorii. Trebuie să luăm atitudine şi să reacţionăm împotriva celor care au ridicat vulgaritatea la rang de virtute şi împotriva celor care au aruncat după alegeri masca decenţei, a dreptăţii şi a adevărului. Trebuie să ne gândim la politicieni care pot să-şi privească drept în ochi alegătorii înainte şi după alegeri şi care să fie gata de a demisiona atunci când se compromit politic.

Eu cred că avem nevoie de revenirea la normalitate. După această aventură nebunească, iraţională, care durează de şase ani şi nu a condus la nimic concret. Mă rog, cu excepţia unor averi dubioase.

Trebuie să ne trezim o dată şi să repunem atât valorile cât şi rebuturile societăţii la locul lor. Altfel, descompunerea morală a naţiunii ale cărei semne le vedem tot mai des în ultimul deceniu va continua şi va avea efecte înfricoşătoare.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte şi stimaţi colegi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc şi eu foarte mult.