Adrian Popescu
Adrian Popescu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 mai 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.62/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 mai 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.12 Adrian Popescu - declaraţie politică ce are ca titlu "Bursele şi economia";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Adrian Popescu:

"Bursele şi economia"

În data de 17 mai 1792 a luat naştere Bursa New York ca urmare a semnării Acordului Buttonwood, aceasta fiind activă în formula actuală din 1817. Acordul a fost semnat de 24 de brokeri, agenţi de schimb pe strada Wallstreet, sub un platan (buttonwood). Acesta era locul în care speculatorii şi comercianţii negociau titluri de valoare. Acordul a fost făcut cu scopul de a transforma piaţa într-o piaţă mai "structurată" şi fără "licitaţii de schimb".

Să nu uităm că bursa New York se află pe primul loc în topul burselor, judecând în termeni de capitalizare de piaţă, şi se spune că "atunci când New York-ul stranută, celelalte burse fac guturai".

Bursa şi piaţa de capital reprezintă într-o economie normală o sursă de finanţare pentru economie, sursă comparabilă cu finanţarea prin credite bancare. În acest context, bursa reprezintă piaţa cea mai eficientă care asigură întâlnirea cererii de bani cu oferta de bani. Acest mecanism duce la o alocare eficientă a resurselor din economie, ajungându-se în acest fel la creştere economică. Deşi este cea mai importantă influenţă a bursei asupra economiei unei ţări, din păcate, în ţara noastră se regăseşte prea puţin.

Bursa este influenţată de o multitudine de factori. De exemplu situaţia internaţională actuală are efecte asupra bursei, fie că este vorba despre ceea ce se întâmplă în ţările arabe, fie că este vorba de ultimele evenimente din Grecia. Anumite burse au avut de suferit ca urmare a faptului ca investitorii au fugit de euro şi alte active considerate riscante, pe fondul preocupărilor legate de sănătatea fiscală a Europei. Un exemplu în acest caz este Bursa din Tokyo, unde stocurile au scăzut în 3 zile consecutive de tranzacţionare.

Bursele, în general, joacă în lumea contemporană, atât pe termen lung, cât mai ales pe termen scurt, un rol cu totul special. Influenţele pe care le produc sunt argumentul cel mai important pentru a afirma că bursele au devenit unul dintre stâlpii de cea mai mare importanţă pe care se sprijină lumea contemporană, cel puţin în dimensiunea ei economică.