Dezbateri parlamentare

Doamna Neviser Zaharcu:

"Respectarea, promovarea şi apărarea drepturilor copiilor, o prioritate pentru fiecare dintre noi!"

Ziua internaţională a drepturilor copilului a fost marcată recent şi în România, dar nu la intensitatea dorită şi necesară, având în vedere problemele stringente aflate pe agenda publică şi politică, care au culminat cu alegerile prezidenţiale. Din această cauză abordez astăzi această temă, cu credinţa că întreaga clasă politică şi societatea civilă trebuie să conştientizeze la cel mai înalt nivel responsabilitatea instituţională şi socială a respectării şi protejării drepturilor copilului. Mai mult, astăzi, 9 decembrie, este celebrată Ziua internaţională a copiilor în mass-media, o zi de reflecţie a influenţei şi prezenţei copiilor în presă, dar şi a promovării acestora în atenţia publică.

În acest context, trebuie salutată intenţia Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copiilor şi Adopţie (ANPDCA) de a iniţia o nouă strategie pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului pentru perioada 2014-2020, demers aflat în prezent în proces de avizare interministerială. După parcurgerea tuturor etapelor procedurale, noua strategie va fi supusă dezbaterilor Guvernului pentru aprobare. Documentul va stipula continuarea reformelor aflate în derulare în domeniul asistenţei sociale, coordonarea măsurilor din domeniul social cu cele din celelalte sectoare cu atribuţii referitoare la drepturile copilului, precum educaţia şi sănătatea, dar şi armonizarea legislaţiei naţionale cu ultimele directive europene în materie.

Este extrem de pozitiv că instituţiile statului înţeleg şi apreciază cum se cuvine acest domeniu sensibil, mai ales că avem nevoie în continuare de măsuri active şi concertate, atât în ceea ce priveşte prevenirea abandonului şcolar al copiilor, combaterea cerşetoriei, cât şi pentru îmbunătăţirea sistemului de ocrotire. Creşterea gradului de conştientizare şi responsabilizare a statului în raport cu adevăratele necesităţi şi interesele superioare ale copiilor cu probleme din România trebuie dublată şi de majorarea resurselor bugetare existente în prezent. Avem în continuare nevoie de fonduri importante pentru prevenirea abandonului şcolar, pentru eliminarea copiilor cerşetori de pe străzi, pentru combaterea traficului de minori, dar, mai ales, pentru reducerea instituţionalizării. În opinia mea, ca mamă şi medic, cel mai important pentru un copil este să crească şi să trăiască alături de familia sa naturală, este soluţia optimă în aceste cazuri delicate!

Din nefericire, în ciuda unui cadru legislativ destul de complex şi complet, mai avem încă mult de lucru, mă refer la stat şi instituţiile sale, incluzând aici şi Parlamentul, pentru a reuşi diminuarea numărului consistent al copiilor instituţionalizaţi, pentru integrarea socială şi profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie la împlinirea vârstei de 18 ani, şi, în general, pentru respectarea, promovarea şi apărarea drepturilor esenţiale ale copilului.

Într-o societate cu accente din ce în ce mai violente, şi spun asta cu tristeţe, dar este o realitate, autorităţile statului se confruntă adeseori şi cu tolerarea cazurilor de violenţă domestică care au drept victime directe sau colaterale copiii. Există o toleranţă şi o nepăsare nejustificate din partea adulţilor de a nu sesiza şi raporta cazurile de agresiuni la care sunt supuşi copiii, mai ales în zonele rurale, unde proverbul "bătaia e ruptă din Rai" cunoaşte conotaţii dramatice pentru copiii supuşi violenţei de către proprii părinţi! Chiar reprezentanţii ANPDCA recunosc statistica alarmantă a violenţelor comise asupra copiilor din România, în contextul în care, din informaţiile prezentate de instituţiile statului, doar un procent de 10 la sută din cazurile de violenţă îndreptată asupra copiilor este raportat oficial.

S-au împlinit, aşadar, 25 de ani de la semnarea Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului, care prevede extrem de explicit că statele semnatare, între care şi România, sunt datoare să asigure gratuitatea şi obligativitatea cel puţin a învăţământului primar. De asemenea, documentul stabileşte importanţa majoră a fiecărui copil luat individual, indiferent de abilităţile, originile sau sexul acestuia, precum şi faptul că părerile şi opiniile lui contează în mod primordial atunci când se analizează aspectele ce îi afectează viaţa în mod direct. Convenţia ONU interzice în mod categoric discriminarea, abuzul şi exploatarea copiilor, şi prevede că niciunul dintre aceştia nu trebuie să trăiască în sărăcie, dezvoltarea lor fiind necesar a fi asigurată şi încurajată prin educaţie, asistenţa medicală şi alte servicii care să le ofere un start bun în viaţă.

Cum am mai spus şi cu alte prilejuri, este important ca astfel de domenii delicate să constituie o prioritate zilnică, nu una aniversară, respectiv să ne amintim doar atunci când sărbătorim un număr de ani de la o anumită decizie internă sau internaţională. Soarta copiilor României trebuie să ne preocupe în fiecare zi, indiferent că sunt sau nu ai noştri!

Ca de obicei în viaţă, gesturile mici fac diferenţa şi încântă, mult mai mult decât vorbele mari şi proiectele grandioase lansate cu tam-tam, dar nefinalizate niciodată. Un astfel de gest am reuşit şi eu să fac la sfârşitul săptămânii trecute, organizând, alături de femeile social-democrate din Tulcea, un spectacol de Moş Nicolae pentru 400 de copilaşi. Nimic nu se compară cu bucuria celor mici, iar evenimentul de la Tulcea stă mărturie în acest sens! Cu cât mai multe astfel de gesturi mici, sau mai mari, precum frumoasa iniţiativă a Simonei Halep de a schimba câteva pase cu micuţii din Constanţa pe terenul de tenis, cu atât vom fi mai aproape de îndeplinirea menirii noastre pe acest pământ şi de onorare a datoriilor faţă de copiii pe care i-am adus pe lume!