Dezbateri parlamentare

Domnul Daniel Florea:

"Dreptul Ia viaţă"

Democraţia nu e un lux. Democraţia reală, liberală şi un stat de drept funcţional sunt vitale dacă vrem să ne apărăm copiii. Să le dăm şansa unei vieţi onorabile, trăite demn.

Prin declaraţia mea politică de astăzi doresc să vă atrag atenţia asupra unuia dintre fenomenele care încalcă absolut orice regulă legislativă sau de moralitate în ceea ce priveşte drepturile copilului şi protecţia copilului - traficul cu copii nou-născuţi.

Sistemul românesc de adopţii este încă ineficient. Nu o spun eu, o spun cei care adoptă, atrag atenţia experţii, o strigă presa. În momentul în care un copil este abandonat, statul îi caută părinţii şi rudele până la gradul IV. Legea este bună în ideea în care ar fi în beneficiul copilului să rămână în familie. Dar atunci când nimeni din familie nu îl vrea, demersurile asistenţilor nu fac decât să îngreuneze şi să amâne înfierea copilului de către nişte oameni mai iubitori. Cazuri în care mama şi-a lăsat copilul prin toalete, pe casa scărilor sau în pungă la gunoi, după care s-a răzgândit şi a cerut copilul înapoi, nu înainte ca acesta să fie plasat în grija unei familii iubitoare, nu sunt străine de ţara noastră. Dar aceste situaţii nu înseamnă nimic pe lângă situaţiile extreme în care un copil ajunge să devină obiectul unui comerţ.

Maternităţile din România sunt pline de copii abandonaţi. Spitalele şi centrele de plasament adăpostesc în total aproximativ 40 de mii de orfani. Ei mai au o şansă să ajungă într-o familie, sunt însă copii vânduţi de părinţi, aşa cum sunt locuri în care se vând cu cinci mii de lei "bucata".

Mii de femei care doresc să adopte un copil se împiedică de un sistem lipsit de suflet, care nu oferă alternativă. Iar negustorii de copii profită din plin.

Potrivit unor date oferite de către Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, ponderea copiilor în totalul populaţiei de victime identificate a crescut la 27%, începând cu anul 2010, şi este în continuă creştere. Pe lângă ponderea din total, creşterea se resimte şi numeric, de la 307 copii identificaţi în 2010 la 319 în 2011, iar statisticile actuale nu reflectă deloc realitatea.

Într-o ţară europeană cu pretenţii de stat civilizat, copiii au ajuns o marfă pentru că sărăcia dezumanizează o mulţime de mame an după an şi condamnă toţi atâţia copii. Aceste fenomene se întâlnesc cu preponderenţă în mediul rural, în comunităţile sărace, în familiile de romi care trăiesc din vânzarea propriilor copii sau intermedierea acestora. Din nefericire, acestea se întâmplă cu concursul autorităţilor, care dau o mână de ajutor la soluţionarea acestor tranzacţii.

O populaţie în trecut devorată de lipsuri, sărăcie şi deznădejde, a ajuns să facă comerţ cu suflete.

În sprijinul celor afirmate, consider că se impune intervenţia promptă pentru un control social centralizat şi consecvent, cu acţiuni susţinute de informare şi prevenire, alături de cele de descoperire şi sancţionare. Este imperios necesară adoptarea actului normativ incriminator specializat, precum şi intervenţia instituţiilor coercitive româneşti.