Gheorghe-Eugen Nicolăescu
Gheorghe-Eugen Nicolăescu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 septembrie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.102/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 septembrie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.123 Gheorghe-Eugen Nicolăescu - declaraţie politică referitoare la faptul că "românii vor avea de ales în această toamnă între trecut şi viitor, între manifestările megalomanice şi decenţă";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Ca urmare a vizitei la Beijing a premierului Victor Ponta, presa oficială din China informa cititorii despre admiraţia acestuia pentru felul în care Partidul Comunist Chinez şi-a condus poporul pe calea socialistă.

La sfârşitul săptămânii care a trecut, odată cu lansarea sa în cursa pentru Cotroceni, am asistat la transpunerea în fapte a acestei admiraţii făţişe faţă de PCC a candidatului Victor Ponta.

Evenimentul organizat de PSD ne-a amintit, fără să vrem, de oda pentru conducătorul iubit "bolnav" de cultul personalităţii, de conducătorul care se doreşte, cu orice preţ, omagiat la scenă deschisă de zeci, de sute de mii de susţinători.

Motivul pentru care eminenţele "electorale" din PSD au pus în scenă acest spectacol de prost gust îl reprezintă rezultatele reale ale sondajelor de opinie, care arată scăderea de popularitate a candidatului care împarte tricouri roşii - Victor-Viorel Ponta.

La fel ca şi discursul său de lansare, imaginea primului-ministru care se doreşte preşedinte de ţară este o formă fără fond, un amestec de vorbe goale, fără acoperire în activitatea sa de mai bine de doi ani în fruntea Guvernului.

În timp ce o serie de localităţi din câteva judeţe erau sub ape, elevii din clasele întâi şi a doua au început anul şcolar fără manuale, locurile de muncă sunt tot mai puţine, numărul românilor care sunt sub pragul de sărăcie creşte, "petrecerea cu popcorn" organizată pentru ziua de naştere a lui Victor Ponta a fost megalomanică, a demonstrat o sfidare fără precedent a realităţilor din România şi a românilor.

PSD nu a avut nicio reţinere în a folosi abuziv instituţiile publice în folosul candidatului propriu. Angajaţii unor regii aflate în subordinea statului au fost obligaţi să participe la excursii electorale, să umple autocare de susţinători, doar pentru a demonstra că Victor Ponta este un lider popular.

Din postura de premier, prezidenţiabilul PSD, cu încălcarea Constituţiei, a legilor naţionale şi a tuturor recomandărilor internaţionale în materie electorală a pus la cale un plan concertat prin care urmăreşte fraudarea alegerilor din această toamnă.

Prin depunerea moţiunii de cenzură de către parlamentarii ACL s-a dorit stoparea efectelor acestui plan, a abuzurilor repetate ale Guvernului condus de către candidatul Victor Ponta, care, prin emiterea unui set de acte normative, pune în pericol statul de drept din România şi corectitudinea procesului electoral de la sfârşitul acestui an.

Prin legalizarea turismului electoral şi a votului multiplu, a migraţiei politice la nivelul aleşilor locali, practicând mita, şantajul şi presiunea politică asupra primarilor, PSD şi Victor Ponta şi-au creat un avantaj electoral tranzacţionând, fără nicio jenă, voturile românilor.

Indiferent de modul în care a fost votată moţiunea de cenzură, la 24 de ani de la Revoluţie, românii vor avea de ales în această toamnă între trecut şi viitor, între manifestări megalomanice şi decenţă, între regres şi dezvoltare.

Timpul a demonstrat că mesajul adresat de către Victor Ponta colegilor de partid: "Dacă pierdem, scapă cine poate!", nu a fost doar una dintre glumiţele sale cu care ne-a obişnuit în ultima vreme. Aceasta a fost, de fapt, scânteia care a întreţinut vie operaţiunea- monstru a PSD-ului de fraudare a alegerilor, că Ponta poate trece fără nicio reţinere peste orice "impediment democratic" pentru a ajunge preşedintele ţării, chiar dacă acţiunile sale şi ale echipei pe care o conduce echivalează cu sfârşitul statului de drept din România.