Dezbateri parlamentare

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Cinematografele care n-au ajuns în patrimoniul oraşelor - vulnerabile în faţa acţiunilor premeditate de prejudiciere a statului în favoarea interesului privat şi a degradării. Săli altădată pline de spectatori au ajuns astăzi adevărate ruine căzute în nepăsare şi uitare sau sunt subiect de tranzacţii suspecte. Este urgentă şi obligatorie rezolvarea problemelor de ordin birocratic invocate pentru neaplicarea legii.

Cinematografele au fost zeci de ani o importantă sursă de culturalizare a maselor, locul perfect de socializare, lumea minunată în care i-am descoperit pe marii actori de film, în care am trăit aventuri alături de eroii noştri preferaţi. Primul cinematograf timişorean a fost înfiinţat în anul 1908 sub denumirea de Teatrul Imaginilor în Mişcare. 60 de ani mai târziu funcţionau 7 săli printre care şi "Studio", deschisă în jurul anului 1940.

Am făcut această referire la istoria cinematografelor din Timişoara ca o introducere în subiectul prezentei declaraţii politice, care are ca temă situaţia cinematografului "Studio", ajuns în proprietatea unei persoane fizice într-un mod absolut suspect. Conform informaţiilor apărute în presă, o persoană particulară a împrumutat RADEF cu 1.000.000 de lei. În urma unui proces, regia a găsit soluţia prin care, în schimbul împrumutului primit, să dea cinematograful "Studio" - un imobil de 560 de metri pătraţi din centrul Timişoarei, evaluat la 211.000 de euro, plus o diferenţă în bani de 13.420 de lei. împrumutul - schimb - cedare este de dată recentă, din 2012, iar noul proprietar este un cetăţean cu domiciliul în Timişoara, locatar într-un apartament de la etajul 4 al unui bloc de locuinţe dintr-un cartier mărginaş al oraşului.

Chiar dacă proaspătul proprietar de cinematograf poate fi un multimilionar sub acoperire, situaţie este halucinantă atâta vreme cât vorbim nu doar de un imobil fost cinematograf, ci de o clădire cu o anumită valoare istorică, o clădire de patrimoniu aflată chiar în Piaţa Victoriei - cunoscută ca Piaţa Revoluţiei de la 1989.

Personal consider că în acest caz nu mai avem de-a face doar cu un dezinteres total în gestionarea fondului patrimonial al RADEF, ci şi cu o posibilă acţiune premeditată de prejudiciere a statului în favoarea interesului privat. Cert este că prin tergiversarea aplicării legii care consfinţeşte transferul clădirilor fostelor cinematografe în patrimoniul primăriilor, nu se întâmplă altceva decât întreţinerea unui mediu vulnerabil în care este loc de ilegalităţi.

Este absolut obligatorie rezolvarea problemelor de ordin birocratic invocate pentru neaplicarea legii, plus intervenţia organelor abilitate care să investigheze activitatea de la RADEF, din ultimii ani.

Soarta cinematografelor din toată ţara este tristă, cu puţine excepţii fericite. Există spaţii transformate în restaurant, centru medical sau fabrică de pâine, însă clădirile nefolosite se degradează încet dar sigur, sunt în paragină, devin ruine. Cei 5 ani scurşi de la adoptarea legii privind transferul lor către primării nu au făcut altceva decât să adâncească dezastrul spre care se îndreaptă unele clădiri-simbol.

Nu putem rămâne indiferenţi şi trebuie să cerem măsuri ferme şi urgente de la Ministerul Culturii şi de la domnul ministru Daniel Barbu.