Rodica Nassar
Rodica Nassar

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.15/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.124 Rodica Nassar - intervenţie dedicată zilei de 15 februarie, Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului la Copil;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Rodica Nassar:

"15 februarie - Ziua Mondială de Lupta Împotriva Cancerului la Copil"

În fiecare an, mai mult de 250.000 de copii din întreaga lume sunt diagnosticaţi cu cancer, din care aproximativ 90.000 ne părăsesc. Această cifră este uluitoare dacă e să ne gândim că 70% dintre cazurile de cancer diagnosticate la copii sunt curabile.

Marcată anual pe 15 februarie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului la Copil reprezintă o zi în care sunt sărbătorite puterea, curajul şi rezistenţa copiilor bolnavi de cancer şi a familiilor acestora.

Afectând în mod egal copiii şi adolescenţii atât din ţările dezvoltate, cât şi din ţările cu venituri mici şi mijlocii, cancerul la copii nu cunoaşte frontiere.

Accesul la tratament este adesea dificil pentru familiile cu posibilităţi financiare limitate, deoarece facilităţile medicale sunt adesea disponibile doar în localităţile reşedinţă de judeţ, departe de spaţiile rurale. Este crucial ca sistemul de sănătate să facă faţă acestor provocări prin dezvoltarea necesară a unei infrastructuri în domeniul sănătăţii care ar include facilităţi de amplasare şi în alte zone, unde pacienţii ar avea acces la tratament şi medicaţie mai aproape de casă.

Astfel, asigurând fiecărui copil şi tânăr care suferă de cancer accesul la tratament şi îngrijiri medicale, susţinând acei copii şi tineri care sunt bolnavi de cancer prin asigurarea celor mai bune metode de tratament şi implicând la nivel mondial profesioniştii oncologi pediatrii în vederea accesului la ultimele descoperiri din domeniu, cifrele şi statisticile alarmante din acest moment pot fi schimbate.

Pe de altă parte, avem nevoie de campanii de informare în vederea constientizării opiniei publice cu privire la prevenirea, tratamentul şi serviciile disponibile în domeniu pentru copiii bolnavi de cancer, sprijinirea familiilor copiilor bolnavi de cancer pentru înţelegerea problemelor create de această boală şi facilitarea comunicării cu aceştia, susţinerea familiilor cu probleme financiare pentru îngrijirea copiilor spitalizaţi, informarea părinţilor cu copii bolnavi de cancer cu privire la boală, tratamente, drepturi legale şi servicii utile şi mai ales importanţa diagnosticării precoce a cancerului la copii în vederea scăderii numărului de cazuri diagnosticate în stadiu avansat de boală.